În anul acesta pe care l-am trecut, au fost și niște momente mai grele. Era cât pe ce să nu ne mai găsim la sfârșitul anului acesta. Dar, iată că Dumnezeu a făcut ca și anul acesta să ne cântăm, să ne urăm, să ne fericim pentru intrarea în noul an.

Mie mi-a părut bine că printre toate greutățile prin care am trecut împreună, au fost și ani cu mângâiere, zile frumoase, prin cântările voastre pe la biserică sau în alte părți, care au rămas în inima și în sufletele credincioșilor care vin și poposesc pe aici. Și acum, Dumnezeu să vă bucure, să vă dea înțelepciune, minte și râvnă după cele duhovnicești!

Românilor transmit toate urările de bine și Dumnezeu să-i îmbogățească, să aibă, săracul cetățeanul nostru, dragostea și bunătatea de a trăi frate cu frate în unitate și să mergem acolo la Sfânta Biserică, s-ascultăm o Liturghie, s-ascultăm colindele frumoase ale strămoșilor noștri și să zicem unul către altul „Iertați! Iertați-mă pe mine, frate! Iartă și binecuvintează ziua aceasta mare a Nașterii Domnului”. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace și între oameni bunăvoire. Dumnezeu să vă ajute!

Să vă fie și vouă prilej de bucurie și de amintire frumoasă, încheind anul acesta de învățătură. Poate va mai fi un an de bunăvoință a celor care ne dușmănesc. Să ne vedem cu bine și altădată!

(Fragment extras din Ne vorbește Părintele Justin, vol III)

DESPRE SFÂRȘITUL LUMII

Lăuntric, omul cam știe ce trebuie să facă pentru o pregătire a unui sfârșit. Sfârșitul lumii este sfârșitul fiecărui om în parte. După mine, sunt două feluri de a sfârși: un sfârșit spiritual și un sfârșit biologic. În toate perioadele grele, în primul război mondial, în al doilea război mondial, lumea era într-o pregătire a unui cataclism, a unui război. Dar una este a lupta într-un război mondial cu pușca, alta a răzbi într-un război cu un tanc, cu aviație și alta este a răzbi în vremea noastră cu un război electronic, tehnologic care militează pentru „viața fără viață”. Când erai în război numai cu pușca, atunci într-adevăr te găseai pe un front acolo și aveai idealul tău că îți aperi soția ta, mama ta, părinții tăi, copiii și toată familia care plângea după tine și îți scria câte o carte poștală pe care o citeai în ploaia de obuze din linia întâi. Altceva a fost al doilea război mondial când venea aviația, veneau tancurile, când venea pușca asta foarte interesantă, catiușa, care secera cum ar secera holera, pentru că cu un tun pe un front pe o distanță de 7, 8, 10 km. nu mai era nevoie de ostaș. Această catiușă este premergătoare războiului electronic.

Acum te găsești pe front, rămâi acolo cu gamela în mână, cu centura pe burtă și mori acolo sufocat, ca și cum ai da cu un spray și rămâi nemișcat. Ei bine, tot acest război al tehnicii care vine este și din cauza greutăților noastre, că omul nu mai gândește, nu mai simte, nu mai trăiește. Se produce o animalizare a lui. Omul a devenit un om al tehnicii. Doi oameni care se întâlnesc astăzi nu mai vorbesc de un interes sufletesc între ei, nu mai vorbesc cum să-și ducă viața mai aproape de Evanghelie, mai aproape de viața sfântului al căror nume îl poartă, să se îngrijească de formarea celor 5, 6 copii sau câți au în familie…

Cu adevărat, noi suntem într-o judecată a lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre, căci dacă lumea se teme la un apel pe care l-am făcut acum o lună de zile când toată lumea s-a înspăimântat: „Gata pierim, vine sfârșitul!”, ce să mai vorbim de altele mai grave? Și a fost un apel pe care l-am făcut spre trezire, spre o revenire pe făgașul nostru creștinesc în preajma sărbătorilor mari care vin. Căci omul și pe timpul lui Noe, când acesta se pregătea să-și facă imensa lui corabie, a fost luat pe neașteptate și a venit potopul când nu se gândea nimeni. Și la ora aceasta, chiar dacă facem noi un act de pregătire duhovnicească sau oarecum materială, este foarte clar că nimeni nu mai are o convingere. Și cel care își face un bordei undeva în câmp sau în munte, izolat, nu se gândește când și ce va fi. „Eh, va fi cândva, dar eu îmi fac aici. Poate dacă n-oi folosi eu, să-l folosească altul”, așa cum îmi spunea părintele Nicodim Grosu acum 30 de ani: „Faci sfinția ta mănăstire acolo la Hașca, în Poiana Largului, dar faci ca să aibă ce folosi alții sau ce le pângări”. Și îmi spuneam că dacă a prorocit părintele acestea, o vorbi un adevăr că lucrăm ca să lăsăm după noi o urmă, dacă nu duhovnicească, măcar materială. Și iată că astăzi am revenit la spusele bătrânului din muntele Tarcăului și sunt mulțumit totuși că obștea creștină s-o folosi de locurile acestea ale noastre.

(…)

Ce ne-a mai rămas este rugăciunea și unitatea între noi, să păstrăm aceste relații de prietenie pe care le mai avem, între noi creștinii, ne mai sfătuim, ne mai consultăm, dezbatem și ne întărim unii pe alții să putem supraviețui în această realitate dură. Să nu trăim cu iluzii că putem schimba lumea. Noi suntem turma mică. Dar așa mici și neînsemnați cum suntem, Mântuitorul nouă ne-a făgăduit împărăția. A voastră este Împărăția! „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia”(Lc. 12:32). Acesta este statutul nostru, al celor mici: fără drepturi, fără ocrotire, fără sfat, accepți situația în care te-a lăsat Dumnezeu și te lupți cu armele creștine.

Continuare în Revista Ortodoxă Atitudini Nr. 67

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 67

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

Editorial
CONSTANTIN (TACHE) RODAS, BIRUITORUL
de Monahia Fotini

8. SF. PORFIRIE KAVSOKALIVITUL, NOUL FĂCĂTOR DE MINUNI – CHIPUL DESĂVÂRȘIT AL BUCURIEI DE A TRĂI CU HRISTOS

22. PĂRINTELE PORFIRIE: SFATURI PENTRU O VIAȚĂ PLINĂ DE IUBIRE ȘI DE BUCURIE

27. SFÂNTUL PORFIRIE – UN ÎNAINTE-VĂZĂTOR ȘI MARE FĂCĂTOR DE MINUNI ÎNTÂMPLĂRI MINUNATE DIN RELATĂRILE  UCENICILOR

31. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „SĂ NE ÎNTĂRIM UNII PE ALȚII SĂ PUTEM SUPRAVIEȚUI ÎN ACEASTĂ REALITATE DURĂ!“

35. „JERTFA ESTE BAZA PENTRU SALVAREA ACESTUI NEAM“ DE VORBĂ CU FOSTUL DEȚINUT POLITIC, NICULAI CHISELEF

45. PĂRINTELE DIMITRIE BEJAN ȘI FAMILIA CREȘTINĂ
de Monahia Gavriila

49. ZĂBRELE LA FEREASTRA NĂDEJDII DE VORBĂ CU FOSTUL LUPTĂTOR ANTICOMUNIST, MIREL STĂNESCU

57. PĂRINTELE GHEORGHE CALCIU: „TRĂIM îNTR-O LUME îN CARE CREȘTINISMUL NU ESTE APLAUDAT, NU ESTE IUBIT“ PREDICĂ LA PRĂZNUIREA SF. ARHIDIACON ȘTEFAN

63. î.P.S. AMFILOHIE RADOVIC, MITROPOLITUL MUNTENEGRULUI ȘI APĂRĂTORUL ORTODOXIEI îN VREMURI DE RESTRIȘTE

67. DR. GALINA RĂDULEANU: TESTUL CREDINȚEI SAU „BUN VENIT D-LE ARIE“

71. „SUFERINȚA NU ESTE O ȚINTĂ SAU O DORINȚĂ, ESTE O CALE NEMIJLOCITĂ PENTRU A AJUNGE LA STAREA DE TRĂIRE“ DE VORBĂ CU ACADEMICIANUL RADU
CIUCEANU

78. PR. PROF. IONUȚ AȘTEFĂNOAE: „NU SE POATE VORBI DESPRE CREȘTINISM FĂRĂ LATINITATE ȘI NU SE POATE VORBI DESPRE ROMÂNISM FĂRĂ CREȘTINISM“

86. î.P.S. SERAFIM DE PIREU: „UNDE SUNT MARELE PROGRES TEHNOLOGIC ȘI ATOTPUTERNICIA OMULUI?“

92. CUM SĂ NE RAPORTĂM CORECT LA PANDEMIE? SFATURI DE LA PĂRINȚI DUHOVNICEȘTI

100. ASPAZIA OȚEL PETRESCU: „LUCRURILE SE DESFĂȘOARĂ ÎN RITM ALERT SPRE O NOUĂ TRAGEDIE“

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

Domnitorii noştri n-aveau în ţara noastră a Moldovei sfinte moaşte, n-aveau sfinţi, n-aveau icoane făcătoare de minuni, însă au intervenit şi aşa am obţinut pe Cuvioasa Parascheva, aşa am obţinut icoane făcătoare de minuni, la care se închină tot poporul astăzi. Acestea toate au fost, în sfârşit, valori aduse din lumea aceasta ortodoxă şi ei, domnitorii noştri, au socotit că, cu cât vom avea mai mulţi sfinţi, cu atât şi ţara va fi apărată cu mai mult zel faţă de năvălirile şi greutăţile istorice prin care am trecut în decurs; moaşte şi icoane care au acoperit pă­mântul cu rugăciunea şi cu prezenţa lor.

Cu cât va fi prigoana aceasta mai mare, cu cât Biserica va fi mai marginalizată, cu atât trebuie să ne bucurăm, pentru că viaţa noastră creştină nu e uşoară, cu muzică şi petreceri şi altceva…, nu! Este durere, este necaz, este suferinţă, este, în sfârşit, prigoană. …Ai o mărturisire, depui şi tu o dovadă acolo, un act, un buletin, măi! Acolo toate merg pe bază de „documente”, nu intri aşa, oricum! …Prigoana este buletinul nostru spre Rai. Aceasta este pregătirea noastră pentru din­colo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi necazuri.

Şi dacă azi suntem aşa cum suntem, este din cauză că Dumnezeu vrea să ne pregătească neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere. Acolo nu o să meargă nici bogatul, nici împăratul, nici sluga, nici ostaşul, acolo va merge numai cel ce va purta haina de nuntă a Creştinătăţii. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3:28),

Creştinul nos­tru de azi trăieşte nişte vremuri grele, de neputinţă. Poate că niciodată nu a fost aşa de neputincios creştinul cum este astăzi. Dar Dumnezeu e încă printre noi, dragii mei, şi va fi până la sfârşitul veacului. Nu trebuie să ne înspăimânte neputinţa noastră, pentru că nu noi luptăm pentru apăra­rea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci mai întâi Hristos este cel ce luptă pentru şi prin noi. Noi nu suntem decât nişte unelte prin care Dumnezeu lucrează, dacă noi Îl lăsam. Creştinismul, aşa cum a avut un răsărit, tot aşa trebuie să aibă şi un apus. Iată că noi suntem martori acelor vremuri de apus al creştinătăţii, în care Dumnezeu ne-a învrednicit să trăim. Sfântul Serafim de Sarov spunea undeva că aşa cum la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul a simţit durerea maximă de pă­răsire a Tatălui Său, tot aşa şi creştinul, la sfârşitul vea­curilor, va trăi şi va simţi părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creştinătate este răstignită pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slăbit? Oare să ne scoatem piroanele şi să ne tămăduim rănile? Sau să răbdăm, rugându-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc? „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea?

Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri. Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată ho­tărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi dife­renţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, de­cât pe cei care s-au pocăit!

Trăim într-o lume anar­hică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire, fără să abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.

(Fragmente preluate din volumele Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu)

DIHONIA POATE DEZUMANIZA

Dragii mei, mă bucur că după ani și ani mă găsesc în orașul Roman de care mă leagă multe întâmplări și bune și mai puțin bune. Eram în primăvara anului 1948 la mănăstirea Durău când, așa cum este obiceiul, se ia icoana Maicii Domnului și se merge cu ea prin comunele vecine pentru bunul mers al vremurilor. Așa ne întorceam cu icoana Maicii Domnului și ne apropiam de mănăstirea Durău, la ieșirea din pădure – poate și dumneavoastră cunoașteți – la un moment dat, am văzut la icoană geamul spart. Mă uit la icoană și într-adevăr în partea mea, jos, sticla crăpată. Am ajuns la mănăstire, îi spun ecleziarhului mare care mi-a zis: „Părinte, nu e de bine semnul acesta”. Din momentul acela a căzut peste mine o mâhnire sufletească, fără somn, fără odihnă, fără liniște.

Într-adevăr, în primăvara care vine, ajung la Roman. Și într-o zi, pe la ora două, am fost arestat, a urmat percheziția și apoi ancheta. Am intrat la Securitate: era plin, ticsit de lume. Erau mulți tineri, cu toții până în 30 de ani. Am fost înghesuiți ca sacii într-o încăpere și la fiecare grup de 4-5, un dulău mare. Ne-au spus: „Dacă mișcați mâna, piciorul, vă hăcuie. Nu îngăduim nicio mișcare. Stați aici! Nu mișcați!”. Am stat acolo două zile. A urmat ancheta, în sfârșit, toate evenimentele. Ceea ce este însă important este că în ziua aceasta de 14 spre 15 mai, au fost arestați din toate universitățile, din toată țara, peste 15.000 de tineri, încât nu mai încăpeau în închisori. A fost și procesul care a urmat după 7 luni și fiecare a primit condamnare de zeci de ani, încât se adunaseră 200.000 de ani (de condamnare) numai în închisoarea Aiudului. Vedeți dumneavoastră câtă cruzime, câtă sălbăticie!

Ei bine, legat de acest oraș, Roman, după ce s-au perindat o serie întreagă de lucruri în viața noastră, am sosit în locuința aceasta frumoasă ca să ne rugăm pentru toți cei care vă osteniți. A sfinți o casă este asemenea unui botez. Așa se fac și la botez rugăciuni de dezlegare, se fac lepădările. Și la sfințirea casei se face ungerea aceasta cu ulei sfințit pentru că acolo unde locuiesc doi sau trei creștini în numele Mântuitorului Iisus Hristos, se însemnează casa cu semnul Sf. Cruci. Ciobanul nostru are stâna lui. Crestează pe ea Sfânta Cruce și crucea îl păzește de toate.

Am făcut sfințirea aceasta ca să fie locul de unitate, locul de dragoste, locul de bună înțelegere, de armonie între dumneavoastră, să binecuvântăm, să sfințim locașul acesta ca să aveți un curs și un spor în toate activitățile dumneavoastră. De aceea, în soborul acesta frumos, este părintele Vasile Păvăleanu din Piatra Neamț și înseamnă că este un lucru destul de important întâlnirea aceasta de aici. Și va hărăzi Dumnezeu ca lucrarea să fie cât mai apropiată de viața noastră, de legăturile pe care le avem între noi, mai ales în aceste vremuri când dihonia este atât de puternică să ne poată dezumaniza, să ne poată descreștina și să ne poată pune în situația de a nu mai fi în unitatea noastră de creștini. Nu mai vorbim de ispitele vremii, de voga aceasta a cipului despre care dumneavoastră sunteți destul de informați. Pericolul nu e numai pentru creștini, ci pentru orice om. Vă convine dumneavoastră să vă hipnotizeze cineva din mers sau chiar când dormiți? Poți să faci câteva mișcări și dacă ești un medium potrivit, te adoarme acolo și îți dictează ce vrea să facă cu tine.

STAREA DE HIPNOZĂ A SOCIETĂȚII

În celulă la Suceava, era un băiat din Roman, bun medium de hipnotizare. Și l-au hipnotizat de 4, 5 ori, dar bineînțeles că l-au luat durerile de cap și mult a avut de pătimit. Ei bine, cam așa se întâmplă și cu viața noastră, cu această stare de hipnotizare. Adică este uciderea omului. Dumneavoastră știți că americanii, după gripa asta porcină, fac sicrie. Au număr imens pentru că vor să extindă boala din ce în ce mai mult și speța umană să dispară, să o reducă la un număr la care să o poată stăpâni mai ușor. Dar cine manevrează lucrurile acestea, știți dumneavoastră, nu e nevoie să vă mai spun eu.

De aceea, nu ne rămâne nimic la ora aceasta decât rugăciune, rugăciune permanentă. Singură, această legătură cu puterile cerești ne mai poate îngădui să mai trăim pe fața pământului. Noi nu avem alt ajutor. Ești creștin? Trebuie să mori. Ești om? Trebuie să fii redus la animalizare. Cam acesta este planul. Al treilea război mondial care va veni nu are alt scop decât consumul vieții umane. De aceea, cât mai trăim, în libertatea aceasta frumoasă, să ne întâlnim în rugăciune permanentă, să vă întâlniți în rugăciune în casă, cu soțul, cu nașii, cu părinții dumneavoastră.

Eu vă mulțumesc dumneavoastră că sunteți aici funcționari, lefegii cum se mai spune. Au mai venit credincioși și din alte sectoare în număr destul de mare. Dumnezeu să binecuvinteze toată lucrarea dumneavoastră și să dea Dumnezeu pace și liniște în viața familiei dumneavoastră! Și anul acesta, slavă Domnului, pământul a dat roadă bogată pentru toate trebuințele noastre. Ne rugăm ca să fie liniște și pace în case, înțelegere și armonie și dragoste.

Dumnezeu să vă ajute și să vă dea sănătate și mântuire![1]

[1] Cuvânt de învățătură, rostit la sfințirea clădirii C.E.C.-ului din Roman, 29 sept, 2009.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 65)

A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 65

Comenzi sau Abonamente se pot face completând formularul de aici , la adresa de

email: atitudini.pv@gmail.com sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

SUMAR

6 PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – ȘAPTE ANI
ÎN CERURI ȘI TOTODATĂ ÎN INIMILE NOASTRE
de Pr. Prof. Vasile Păvăleanu

16. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU ÎN DIALOG CU
PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN: „SĂ NU CĂDEM DIN HAR!“

19. PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „EȘTI CREȘTIN? TREBUIE SĂ MORI. EȘTI OM? TREBUIE SĂ FII REDUS LA
ANIMALIZARE“

24. P.S. IGNATIE, EPISCOPUL HUȘILOR: „PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – PĂSTORUL FRUMOS, CARE A ÎNȚELES CEL
MAI BINE MISIUNEA DE A FI SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU”

31. ȘAPTE ANI DE LA ADORMIREA PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU. EVOCĂRI DE SUFLET

42. PREOT FLORIN STAMATE: „IA SCHIMBĂ-TE TU, DEVINO TU SFÂNT!“ PREDICĂ DESPRE PĂSTRAREA DRAGOSTEI
ÎNTRE FRAȚI

50. MĂRTURII DESPRE TEODORA STAMATE, COPILA CU AUREOLĂ DE SFÂNTĂ

56. NEUITATĂ POMENIRE ÎNALT PREASFINȚITULUI PIMEN,
„PĂRINTELE BUCOVINEI ȘI PRIETENUL SFINȚILOR PUTNENI“

62. ÎPS PIMEN AL SUCEVEI: „PĂRINTELE JUSTIN ESTE UN MODEL FĂRĂ TĂGADĂ DE IUBIRE CREȘTINĂ“

67. DR. GALINA RĂDULEANU: „DE CE TE ÎNDOIEȘTI, PUȚIN CREDINCIOSULE? ÎN POTIR SE AFLĂ SÂNGELE ȘI
TRUPUL MÂNTUITORULUI“

70. MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTI RENAȘTE ÎN LUMINĂ. SFINȚIRE LA MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTII NOI

73. APEL AL MAI MULTOR MEDICI ȘI PERSONALITĂȚI PUBLICE ÎMPOTRIVA DICTATURII COVID

78. LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII — UN ABUZ LA ADRESA LIBERTĂȚII UMANE
de Monahia Gavriila

83. PREOT PROF. VASILE PĂVĂLEANU: „NU AM VĂZUT OAMENI ATÂT DE BUNI CA PĂRINTELE JUSTIN“

92. IEROSCHIMONAHUL ILARION DOMRATCHEV: PE MUNȚII CAUCAZULUI. ÎNVĂȚĂTURI DESPRE RUGĂCIUNEA INIMII

Comandă sau Abonament poți face aici , la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com,

completând formularul de mai jos sau la numărul de telefon: 0785 018 852.

„Mântuirea personală este în legătură cu aproapele de lângă noi”

 „Ascultarea este temelia luptei”

Ne-am tot frământat și am ajuns la întrebarea întrebărilor: «Ce trebuie să facem noi, ca să ne mântuim?».

Ce trebuie să facem noi acum? Trebuie să murim ca să ne mântuim. Să murim păcatului, așa cum bobul de grâu trebuie să moară în pământ, ca să se înalțe planta.

Adică cu ce arme trebuie să luptăm noi acum?

Cu totul. Și cu sufletul și cu trupul.

Care sunt limitele?

Limite nu există. Limitele infinitului. Nu mai avem nicio șansă de mântuire dacă nu ne mai deconectăm așa de la cele lumești, rămânem legați de oameni, de mass-media și de ce ne inoculează ei. Nu trebuie să gândești ca lumea aceasta. În zilele noastre trebuie să te faci nebun, pentru că dacă ești invers lumea, ei te cred nebun. Noi trebuie să lucrăm la interiorul nostru, unde trebuie să ne rugăm neîncetat.

Părinte, ne lipsește temelia. Nu credeți că fapta este pentru noi o prioritate? Se poate rugăciune fără faptă?

Temelia stă în ascultare. Păi sunt ucenici pe care îi trimite diavolul direct la pustie. Dar trebuie mai întâi să ai o ascultare, nimeni nu vrea să mai lucreze. Dar trebuie să ne și interiorizăm un pic. De pildă, acum, sunt scoși preoți buni din parohiile de la centru, ca sunt prea filocalici, important e să aducă banul. Criteriul este banul, nu rugăciunea.

Cineva a zis odată că renunță la mântuirea personală pentru mântuirea neamului. E greșit?

Nu-i greșit. Nu te mântuiești în cadrul neamului? Nu este mântuire personală, mântuirea personală este în legătură cu aproapele de lângă noi. Noi nu ne aparținem. Suntem legați de mântuirea neamului nostru. Fiecare va da seama de ceea ce a lucrat în satul lui, în comuna lui, cu soția lui, cu vecinul lui, de ce a făcut bun sau rău pentru neamul lui. La Judecată se vor descoperi toate, și cele bune și cele rele, ce a făcut cutare, ce a făcut preotul, ce au făcut călugării, arhiereii, ce trebuia făcut și nu au făcut. Dar degeaba te zbați tu că liniștea și pacea și tot sporul vin de la aproapele. Aceasta este esența ascultării. Și sunt și dintre cei care au ascultat și care au murit pentru celălalt. Mulți zic că nu pot să asculte că este comandorul rău, și în loc să își facă ascultarea în rugăciune, stau și se frământă și se discreditează unii pe alții. Dar acolo este sporul, unde este liniște și pace, în jurul tău, înlăuntrul tău. Tot răul și prăbușirea în lume au venit de aici – din neascultare. Ascultarea este temelia luptei. Să nu ne aflăm în luptă cu ascultarea! Nu, că nu e bun! Trebuie să fie altul șeful. Nu e bine!  Și așa ne-am prăbușit și noi ca neam, că ne-am mâncat unii pe alții[1].

[1] Transcris după înregistrare audio; convorbire cu câțiva ucenici, ce a avut loc în chilia Părintelui Justin, mănăstirea Petru Vodă

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 60)