Category Archives: Sfintii Inchisorilor
Interviu cu Părintele Justin (din ATITUDINI, nr. 24): Cine să ridice piatra de pe mormântul neamului nostru?
Părinte, acum când situația economică și politică a țării e foarte bulversantă, ce nădejde politică
6 Comments
Apariție editorială: „Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, de pr. Ilarion V. Felea
În cântarea serafimilor glasurile oamenilor din biserică se unesc cu ale îngerilor din ceruri. Cum
Interviu cu Părintele Justin de pe meleagurile dobrogene: „Mai am o singură nelinişte: să îi văd pe acești martiri canonizați”
Părinte, cum vă explicați faptul că de abia acum, după mai bine 20 de ani
Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor
Pământul, izvoarele şi apele strigă împotriva nesimțirii noastre Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de
6 Comments
Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu (interviul integral)
Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să țină drept predania
4 Comments
Părintele Justin: Avem nevoie să ni se facă dor de neam, dor de Dumnezeu
Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 25 ianuarie, 2012 Până nu vom
6 Comments
Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Cunoaşterea martirilor şi adevărului istoric va trezi în noi şi cunoaşterea de sine
realizat de monahia Fotini, 25 noiembrie 2011 Părinte, vrem să cunoaştem părerea sfinției voastre despre
4 Comments
Părintele Gheorghe Calciu la 5 ani de la naşterea în Ceruri. Cuvântul Părintelui Justin la înmormântarea acestui mare mărturisitor
Cuvânt la înmormântarea Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa Părinte Gheorghe Calciu, Bine ați revenit la Mănăstirea Petru
