SF. EVMENIE SARIDAKIS | Cum ne revenim dintr-un păcat sau viciu?

Durerea pentru păcat

Lacrimile curăță sufletul omului, îl spală. Așa cum curățăm o haină care este murdară, la fel curățim prin lacrimi murdăria sufletului, adică păcatul. Lacrimile curăță sufletul de păcat.

Omul simte durerea pentru păcat atunci când se pocăiește. Dacă nu se pocăiește, nu poate simți profund această durere. De fapt, aici vorbim de o durere plină de nădejde și aducătoare de bucurie. Un om care se pocăiește, plânge și se bucură.

Smerenia ne ajută mult. Este poarta cerului. Fără smerenie, nu putem dobândi harisme și chiar de ni le-ar da Dumnezeu fără să avem smerenie, ele se pierd cu ușurință. Smerenia ne ajută să dobândim toate. „Cel ce se smerește pe sine, se va înălța”. Cum spuneam, smerenia deschide cerul. Dacă ne smerim, Dumnezeu ne mântuiește cu ușurință.

Smerenia este un lucru mare, infinit de mare. Fără dragoste, nu putem avea smerenie și invers. Toate izvorăsc din dragoste și smerenia și toate celelalte. Toate încep prin a-L iubi pe Dumnezeu.

Cât durează întoarcerea dintr-o stare căzută? Cum ne revenim?

Întoarcerea omului este cu multă osteneală atunci când se depărtează de Dumnezeu, pentru că diavolul îl prinde în capcană. E nevoie de multă durere, de mult plâns și de foarte multă luptă, până când se va topi mișcarea sufletului spre rău, sau va pleca pricina care este înlăuntrul tău.

Este cale lungă, până când vei alunga cu desăvârșire această mișcare, ca Dumnezeu să poată reveni la locul pe care-L avea înainte în sufletul tău, adică pe locul dintâi din inima ta. Este ca și când ar dărâma cineva o casă și din resturile acelea ar încerca să o rezidească. Și trebuie să care din nou piatră, apă și toate cele necesare.

Dar în același timp, cineva care a dărâmat casa, mai ușor o va reconstrui pentru că știe deja meșteșugul zidirii, adică știe să lupte cu diavolul. Cel care știe să lupte, știe calea. Este ca și când ar fi război și ar trebui să mergi pe front. Mulți luptă, dar atunci când cineva știe cum să lupte, știe exact de unde trebuie să înceapă. Prin urmare, știe cum să stea împotriva fiecărui atac.

Puterea Harului distruge păcatul

Dacă harul lui Dumnezeu este în noi, ce altceva poate să-și mai dorească sufletul? Atât de mare har dă Dumnezeu omului încât el se îndumnezeiește și devine Dumnezeu după har. Altfel spus, dumnezeirea se unește cu umanitatea sau dumnezeiescul cu omenescul. Taină mare! Nu se poate spune, nici tâlcui. Întreaga dumnezeire se află în om și atunci nu mai trăiește omul, ci Dumnezeu trăiește în el. Atunci simțim că Dumnezeu este în noi, că El ne-a îndumnezeit și că El S-a făcut una cu noi. Dar aceasta nu se tâlcuiește pentru că nu există cuvinte care să poată tălmăci aceasta. Omul poate doar să trăiască această taină atunci când Dumnezeu îl va ajuta.

Viețuirea noastră trebuie să fie ascunsă pentru că dacă ajunge la vedere, pierdem totul. Atunci când avem ceva bun, ceva frumos și facem acest lucru public, ca să fim lăudați de oameni, diavolul își va pune în aplicare toate meșteșugirile ca să ne golească. Trebuie să ne împotrivim până la sânge în lupta cu păcatul, ca să ne învrednicim să primim mult har de la Dumnezeu. Nimeni nu a urcat la cer cu ușurință. Cineva căldicel nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Trebuie să se ostenească și să sufere durere.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 75, dedicată Sf. Evmenie Saridakis)