HITLER ȘI SOCIALISMUL DICTATORIAL | CÂND POPORUL SE TEME DE GUVERN, ACEASTA ÎNSEAMNĂ TIRANIE. DAR CÂND GUVERNUL SE TEME DE POPOR, ACEASTA-I LIBERTATE

Cum a fost votat Hitler?

Vă mulțumesc că m-ați invitat la dumneavoastră aici, în frumosul stat al Californiei! Mass-media încă susține că Hitler a ajuns în Austria prin tancuri și arme și astfel ne-a cucerit. Nu este adevărat deloc! Adevărul este că poporul austriac l-a votat pe Hitler cu 98% majoritate la urnă. Cum de s-a întâmplat aceasta, într-o națiune creștină, aproape 100% catolică să voteze un monstru ca Hitler?

Hitler nu a arătat ca un monstru, nu se comporta în speță, ci vorbea ca un politician american. Asta era în anul 1938. Austria era într-o mare regresiune, avea mai mult de 30% rata șomajului, avea inflația de 25% și dacă împrumutai bani de la bancă, plăteai 25% dobândă. De aceea, fermierii falimentau, afacerile falimentau, nu își puteau plăti ipoteca, sau impozitele.

Ce era și mai rău, aveam parte de revolte în orașele noastre, aveam blocuri întregi din oraș incendiate, iar forțele de ordine erau neajutorate, nu puteau controla revoltele. Sindicatele apelau la greve, industria se închidea, fabricile își încetau activitatea, din cauza acestui șomaj.

În casa mea, nu era lucru neobișnuit să bată la ușă 30 de oameni pe zi, pentru un castron cu ciorbă și o felie de pâine! Astfel puteau supraviețui, mergând din ușa în ușă. Nu existau slujbe, erau tineri, absolvenți de liceu, fără serviciu!

Nazismul socialist

Mass-media ne-a spus că în Germania, unde conducea Hitler din 1933, exista ocuparea forței de muncă totală, aveau standarde de viață ridicate și toată lumea conducea micuța mașină, Broscuța: Volkswagenul. Nu am auzit nici șoaptă cum că ar fi cineva persecutat sau arestat, am auzit numai lucruri bune. Bineînțeles, vorbeam aceeași limbă, germana, aveam aceeași cultură, numai o graniță era între noi… Austria și Germania, precum Sudul și Nordul Dakotei. Și am spus: „De ce nu?”. Ne-ar fi plăcut să avem standardele înalte de viață pe care le avea Germania, dar cel mai mult ne-am dorit locuri de muncă. Oamenii voiau să muncească, austriecii nu sunt leneși, ei vor să lucreze.

Așadar, poporul austriac a făcut petiție la guvern, pentru referendum și astfel l-au votat pe Hitler cu majoritate de 98%. Prin urmare, s-a format un nou guvern, socialist național, vă traduc „nazional”, de unde derivă cuvântul „nazi”… Iată, primeam un partid nazist! Nimeni nu mai era votat deloc pornind de la conducerea școlii, la consiliile județene, consilii locale. Oamenii legii și guvernatorii erau toți numiți. Noi ne gândeam că ar fi ales pe cei mai buni, pentru a ne conduce, ca în Germania. Am avut încredere în ei, nu am pus întrebări.

Cum s-a instalat ușor pe nesimțite dictatura

Primul lucru care s-a petrecut a fost că a trebuit să purtăm cărți de identitate naționale. Nu te puteai sui în autobuz sau tren, fără a prezenta cartea de identitate națională, să nu cumva să se întâmple asta! Ar fi fost o idee foarte, foarte proastă. Următorul lucru care s-a petrecut a fost că Hitler ne-a dat radiouri gratuite ca să îl putem asculta – era un mare orator.

Apoi a naționalizat postul de radio, fiind avertizați că dacă pornim un alt post de radio, precum cel din Marea Britanie sau cel din Elveția, vom primi pedeapsa cu moartea. Nimeni nu pornea vreun post străin, pentru că știau ce înseamnă pedeapsa cu moartea. Așa că, ziarul, înainte de a fi distribuit, era cenzurat de guvern. Singura voce de care aveam parte era cea a postului de radio al guvernului și de ziarul controlat tot de guvern.

Drepturi egale și trai confortabil

O mulțime de lucruri noi s-au petrecut foarte repede. Hitler ne-a dat drepturi egale. Ce bine suna, drepturi egale pentru toată lumea! De asemenea, toată lumea primea un venit garantat de la guvern. Amendamentul drepturilor egale, cum îl numim aici, era conceput în două componente: economică și socială.

Componenta economică a egalizat averea țării, deoarece toată lumea avea dreptul la venitul garantat egal. Așadar, pentru a obține așa ceva, a trebuit să ne mărească impozitele până la 70%. Cei care erau sub nivelul de venit, pentru a-i ridica la unul egal, au primit case subvenționate, au primit bonuri de masă, combustibil pentru încălzire și o anumită sumă de la guvern pentru fiecare copil. Astfel au egalizat bunurile țării, ridicându-ne nouă impozitul la 70%, pentru a aduce acel nivel scăzut, la unul egal, asta numindu-se socialism…

„Guvernul ne-a crescut copiii”

La nivel social, bineînțeles, în cadrul socialismului, toată lumea trebuia să fie încadrată în forța de muncă. Înainte de Hitler, mamele stăteau acasă, erau bune soții și își creșteau familiile. Dar în socialism, dacă nu erai în câmpul muncii, erai numit un parazit. Așadar, mamele erau introduse în câmpul muncii. Ce s-a întâmplat cu copiii? Au ajuns în centre de creștere, creșe, gratuite pentru toată lumea. Îți puteai aduce copilul de 4 luni, să-l lași acolo 24 ore, 7 zile pe săptămână.

Cu cât îți lăsai copilul acolo, cu atât mai mult îi plăcea guvernului. Îngrijitoarele nu erau tipul de femei mămoase. Acestea erau tinere foarte bine instruite în psihologia copilului, pentru a modela copilașii, începând de la 4 săptămâni până la cât îi voia guvernul. Guvernul ne-a crescut copiii, asta a fost egalitatea, drepturi egale pentru toți.

Următorul lucru care s-a întâmplat a fost naționalizarea educației. Înainte de Hitler, am avut un sistem de învățământ foarte bun. Am mers la școala de stat, aveam o programă foarte bună, chiar ne rugam în școlile de stat, înainte și după curs.

Hitler în locul lui Iisus

În acea dimineață, după votare, am intrat în clasă și crucifixul dispăruse. Iar profesoara a spus: „Începând cu dimineața asta, ne vom saluta unii pe alții cu formula Heil Hitler!”. A spus că nu ne vom mai ruga, vom cânta: Deutchland, Deutchland über alles adică „Germania mai presus de toate”. Ea a mai adăugat că nu vom mai avea Educație religioasă de două ori pe săptămână, ci vom avea în schimb, Educație fizică.

Pe noi nu ne-a deranjat, era mai amuzant să ne jucăm cu mingea, în loc să studiem Biblia sau să memorăm rugăciuni lungi. A spus, de asemenea, că duminica nu vom mai putea merge la biserică, pentru că ziua de duminică devine obligatoriu ziua tineretului. Trebuia să fim la școală la ora 8 dimineața, în loc să mergem la biserică. Primele două ore aveam Educație politică, astăzi i-aș spune Îndoctrinare politică!

Ni se spunea să nu-i ascultăm pe părinți, că erau demodați, depășiți, că ei nu-i înțeleg pe tineri, numai Hitler făcea asta. În plus, aveai libertate și aveai drepturi, așa că părinții nu mai puteau să ne spună când să venim noaptea acasă. Puteam hotărî pentru noi înșine. În restul zilei aveam sport, primeam toate echipamentele gratuit, de tenis, de schi, de toate, iar băieții de 16 ani primeau motociclete, așa că toată lumea a aderat la tineretul hitlerist. Era obligatoriu. Restul zilei consta în sport și distracție.

Când ne întorceam noaptea acasă, le ziceam părinților cât de bine ne-am distrat, că am primit echipament sportiv gratuit. Era mult mai distractiv decât să mergem la biserică.

„Dacă nu ar fi intervenit mama, astăzi aș fi fost o marxistă radicalistă! ”

Să știți că părinții mei erau foarte îngrijorați, mai ales mama, așa că în octombrie, când a început anul școlar, a anunțat că mă va înscrie la o școală privată, cu o programă excelentă, dar nu așa de distractivă. Dorea ca școala să fie cu ziduri înalte și cu porți de fier zăvorâte și în timp ce îmi luam la revedere de la ea, aproape simțeam că o urăsc… Credeam că mă bagă la închisoare, dar a fost o femeie înțeleaptă, spunând: „Astăzi nu înțelegi, de ce fac asta pentru tine, dar când o să mai crești puțin, ai să-ți dai seama”. Dacă nu ar fi intervenit mama, astăzi aș fi fost o marxistă radicalistă!

De sărbători, mă puteam întoarce acasă, în vizită, bineînțeles. Fiind curioasă, mă duceam la foștii colegi de clasă să văd ce se mai petrece. Eram șocată! Fete de 16 ani nășteau copii pentru Hitler, iar așa ceva era la rang de mare cinste. Hitler dorea o mulțime de copii, blonzi cu ochi albaștri, rasă superioară. Eram în stare de șoc, acesta fiind sistemul nostru de învățământ.

Hitler ne-a naționalizat și industria automobilelor. Austria a făcut o mașinuță, mai mare decât un Fiat. Hitler a spus că nu mai e nevoie de încă o mașină mică, fiind deja Broscuța, VW. Așadar a transformat industria auto într-una de apărare. Hitler, de asemenea, ne-a naționalizat băncile. El a zis: „Din cauza băncilor ălora lacome, care cereau 25% dobândă, au falimentat fermierii și afacerile”. Și astfel a prădat băncile evreiești. Așa s-au naționalizat băncile noastre.

Control total

Apoi a urmat naționalizarea sistemului de sănătate. Aveam un astfel de sistem bun, rezonabil, care era finanțat de asigurări private, aveam spitale bune, doctori buni și toată lumea dispunea de servicii medicale decente, rezonabile. Toate acestea s-au schimbat foarte rapid.

Cumnatul meu, care era medic de familie, mi-a spus că atunci când a ajuns la birou la ora 8 dimineața, 40 de pacienți îl așteptau la rând. A zis că era ca și cum ar fi practicat medicina pe bandă rulantă. Dispunea doar de 5-10 min la un pacient și în afară de toată hârțogăria, sistemul se tot înrăutățea. Ce era și mai rău, mi-a spus tot el că doctorii erau remunerați de către guvern, fără să mai existe piață liberă. Guvernul plătea salariile doctorilor.

Cumnatul meu era un doctor foarte conștiincios, care prescria tratamentul cu adevărat necesar pacientului, dar dacă acel medicament nu era pe lista guvernului, i-l scădeau din salariu! Iar salariul lui s-a redus la aproape zero. Așadar, mulți doctori au plecat din țară.

Au plecat pur și simplu, inclusiv propriul meu soț care nu voia să practice medicina cum făcea fratele său. Voia medicină pe piața liberă. A venit în această țară (California) și-mi amintesc că-mi spunea ce sistem de sănătate minunat avea, ce spitale moderne, în comparație cu ce a lăsat în urmă. A spus: „Sper să nu se schimbe niciodată!”. Astăzi s-ar răsuci în mormânt la cât s-a schimbat sistemul.

Controlul afacerilor personale

Bineînțeles că sub un guvern socialist, aveai multe reguli și norme. Aveam o agenție de planning, concepută să controleze afacerile și fermierii, birocrații – aveam o mulțime de birocrați – pentru că așa a creat Hitler locuri de muncă și posturi guvernamentale. Ei mergeau la ferme, numărau animalele, le spuneau fermierilor ce să planteze, cât să planteze și cât trebuiau să recolteze, fără să țină cont de vreme.

Mergeau la întreprinderi și își băgau nasul sub pretextul binelui și al siguranței. Aici îi spunem osha (Protecția Muncii). Le găseau la toți nod în papură, de aceea, multe afaceri din Austria nu și-au putut permite îmbunătățiri de orice natură: mese rotunde sau pătrate, mai multe băi și astfel și-au pus lacăt pe ușă.

Birocrații mai mergeau la ferme și numărau găinile și pretindeau găinilor câte ouă să facă. Acesta e adevărul ridicol, culmea ridicolului!

Hitler a scris o carte Mein Kampf  (Lupta mea). A scris aici tot ce avea de gând să facă: să cucerească mapamondul, dar austriecii erau atât de ocupați cu atletismul și sportul, că foarte puțini au citit cartea. Dacă am fi citit-o, am fi știut la ce să ne așteptăm, ce ar fi urmat.

Adevăratul rasism

Avorturile erau ilegale. Hitler voia mulți copii, blonzi cu ochi albaștri, rasă superioară. Dar când un cuplu nu era 100% de rasă ariană, iar femeia era însărcinată, atunci era forțată să facă avort. Hitler nu voia sânge străin, doar pe cel arian, pur, germanic.

Aveam de asemenea eutanasii. În ultimul an de liceu, am fost trimisă într-un orășel să-mi fac practica pedagogică. Poate ar trebui să mă întorc în urmă să vă spun ce s-a întâmplat cu adevărat în învățământ.

Când a venit vremea să-mi aleg profilul la liceu, mi-am dorit să fiu jurnalistă și scriitoare, dar mi s-a spus că nu e nevoie nici de jurnaliști, nici de scriitori. Aveau nevoie de tineri profesori, așa că am intrat în învățământ. Nu mă deranja, fiindcă îmi plac copiii. Astfel, în ultimul an de liceu, am fost repartizată într-un orășel din zonă muntoasă, spunându-mi-se că pe timpul iernii, trecătorile se închid din pricina maselor de zăpadă, așa că oamenii de acolo se căsătoresc între ei, familii între familii. Și știm, conform geneticii, că uneori, odraslele sunt handicapate mintal.

Când am ajuns acolo, am aflat că aveau în jur de 15 de astfel de cazuri. Cineva, pe care l-am cunoscut foarte bine, era omul de serviciu de la noi de la școală, Vincent, care nu putea scrie sau citi, nu putea vorbi bine, dar păstra școala curată! Într-o dimineață, pe când mă uitam pe fereastra sălii de curs, am văzut o dubă de la Ministerul Sănătății (Sanepid) și toți acești oameni au fost băgați în ea.

L-am întrebat pe director unde îl duce pe Vincent și pe ceilalți. Mă gândeam că îi scot la plimbare, la vreun picnic. Directorul a răspuns: „O, nu! Sanepidul a venit prin zonă și a întrebat părinții dacă vor să-și instituționalizeze fiii sau fiicele ca să învețe să scrie și să citească”. Părinții, bucuroși, au semnat hârtiile și duși au fost.

Șase luni mai târziu, au venit scrisori la părinți, cum că fiul sau fiica au murit de moarte naturală, dar ușoară. Știrea s-a răspândit foarte repede în orășel. Toată lumea a zis că au plecat în stare excelentă. De ce a trebuit să moară cu toții? Bântuia ideea că ar fi fost eutanasiați.

După război, am descoperit că 20.000 de copii handicapați au fost eutanasiați. Hitler dorea oameni perfecți. Ca notă personală, ferească Dumnezeu, dacă aș deveni handicapată, nu aș solicita numere speciale la mașină, pentru că nu vreau să fiu pusă pe listă.

Gestapoul transformă cetățenii în informatori

Aveam, de asemenea, forțe de ordine federale, poliție secretă cunoscută ca Gestapo. Erau pretutindeni, îmbrăcați în civil, nu știai cine erau. Oameni dispăreau tot timpul și nu se știa unde erau duși. Gestapoul supraveghea pe toată lumea, intrările și ieșirile, pentru că aveam cărți de identitate naționale și, desigur, nu te puteai urca în autobuz sau tren fără a le prezenta. Ne urmăreau, iar noi eram atât de speriați!…

Așa funcționau lucrurile. Din moment ce era vreme de război, mâncarea era raționalizată. Primeam jumătate de kg. de zahăr pe lună. Așa că, dacă cineva din familie deceda, cum ar fi bunica, moștenitorul repede lua mult râvnitul bon și se ducea la magazinul alimentar ca să ia jumătatea aia de kg. de zahăr.

În ziua următoare, Gestapoul îi bătea la ușă spunând: „Știm că nu ai predat bonul, ai cumpărat zahărul. Nu te arestăm, dar va trebui să dai raportul în privința șefului, vecinului, prietenului, a oricărei cunoștințe și să te prezinți la biroul nostru o dată pe săptămână”. Au creat o rețea de informatori. Nu puteam avea încredere în vecini, în prieteni, în nimeni. Nu aveam încredere în poștaș. Ne era teamă să vorbim orice subiect politic cu cineva, pentru că nu știam cine dă raportul.

Controlul armelor

Aveam și controlul armelor. Spuneau că se joacă copiii cu armele și sunt accidente, că sunt oameni care se împușcă unii pe alții, accidental. Singura modalitate de a identifica un criminal era seria armei. „Așa că aduceți armele la secția de poliție pentru a le înregistra seria ca să putem da de urma criminalului!”. Iar noi credeam că este o idee bună. Bucuroși, am făcut asta!

Nu după mult timp, au zis: „Nu, nu e de folos, nu am putut depista toți criminalii… Cea mai bună soluție ca să nu mai fie crime sau ca cineva să nu se rănească, este să aduceți armele la poliție”. Dar ei deja știau cine deține arme, pentru că le înregistraseră.

Păstrați-vă armele! Cumpărați în plus și faceți stocuri de muniții! O armă nu e bună de nimic dacă nu aveți și muniție!

Dictatura nu s-a instalat peste noapte, a durat 5 ani, din 1938 până în 1943. Am avut o dictatură în toată regula. Dacă ne-am fi păstrat armele, am fi dus o luptă sângeroasă până la ultimul bărbat și ultima femeie pentru a ne păstra libertatea, dar nu am avut arme…

Mai puțin Elveția…

Un exemplu clasic: în Elveția, e lege dată, fiecare trebuie să dețină armă. Hitler a ocupat fiecare țară din Europa, exceptând Elveția, iar aceasta nu a avut război de mai bine de 600 de ani. Hitler niciodată nu a atacat Elveția. Așa că păstrați-vă armele! Păstrați-le! După cum v-am mai spus, singura informație care am avut-o a fost cea furnizată de guvern. Au naționalizat postul de radio, au cenzurat ziarele, nimeni nu putea ieși sau intra. Nu aveam parte de nicio informație, sub nicio formă.

Nu știam că avem lagăre de concentrare. Am aflat asta de la americani și, după ce ne-au eliberat ei împreună cu aliații, ne aflam sub stare de șoc. Șoc total!

Când poporul se teme de guvern, aceasta înseamnă tiranie. Dar când guvernul se teme de popor, aceasta-i libertate. Trebuie să ne luăm țara înapoi, așa cum o știam[1].

[1] Transcris după: https://www.youtube.com/watch?v=2ro0foFx354

(Articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 73)