MOAȘTELE SF. IOAN IACOB VORBESC

Moaștele Sf. Ioan Iacob de la Hozeva, din Țara Sfântă, întregi și făcătoare de minuni, sunt o prezență vie în mănăstirea grecească din inima pustiei, adesea arătându-se multora aievea sau în vis, vorbind, mustrând sau mângâind. Descoperiți cum Sf. Ioan Iacob l-a mustrat pe unul din stareții mănăstirii care desconsidera sfintele lui moaște și cum s-a arătat altora spre îndrumare. MOAȘTELE SF. IOAN IACOB VORBESC

„Pe toți sfinții i-ai tămâiat, dar cu mine ce ai?”

În anul 1965 starețul Amfilohie s-a îmbolnăvit şi a fost internat în spital. La Mănăstirea Hozeva a venit de la Sf. Munte un ieromonah sârb, pe nume Grigorie care nu ştia să citească bine greceşte şi avea grijă de mănăstire şi de Biserică, ceilalți fiind bătrâni. El aprindea candelele, tămâia și slujea Sf. Liturghie în duminici și sărbători. Auzind defăimările care circulau pe seama Sf. Ioan, le-a dat crezare și când ieșea în vremea sfintelor slujbe să tămâieze biserica, trecea cu vederea racla Sfântului.

Întrebat de ce nu tămâiază racla cu moaștele Sf. Ioan, părintele Grigorie răspundea: „Știu eu de la Patriarhie că părintele Ioan nu este sfânt și că părintele Ioanichie l-a făcut sfânt”.

Într-o dimineață în vremea sfintelor slujbe, tămâind biserica și moaștele Sfinților, l-a văzut pe Sf. Ioan ridicat în picioare, lângă raclă. Cuviosul l-a întrebat pe părintele Grigorie care era cuprins de spaimă: „Pe toți sfinții i-ai tămâiat, dar cu mine ce ai? Cu ce ți-am greșit, de nu mă cădești și mă vorbești de rău?”.

După această întâmplare minunată, părintele Grigorie a dobândit multă evlavie la Sf. Ioan Iacob și tot el mărturisește că atunci când a fost ispitit de gândul plecării de la Hozeva, rugându-se la Sf. Ioan, acesta i s-a arătat din nou în biserica mănăstirii și i-a spus cu multă dragoste în glas: „Eu știu că ai plecat din Sf. Munte ca să rămâi aici, în mănăstire”. Mângâiat de această arătare, părintele Grigorie s-a întărit în răbdare și a rămas în continuare pe valea Hozevei.

Blagoslovenia Sf. Ioan Iacob

În luna septembrie a anului 1988, egumenul Hozevei a plecat în Grecia, iar părintele ieromonah Grigorie a rămas să se îngrijească de pregătirile necesare praznicului Naşterii Maicii Domnului. S-a străduit ca treburile să iasă bine și toată lumea a fost mulţumită.
În a doua noapte după praznic, părintele Grigore a visat că se afla lângă racla cu moaştele Sf. Ioan. Deodată părintele Grigore l-a văzut pe Sfântul Ioan stând în picioare lângă raclă. Părintele Grigorie l-a întrebat: „Ce faci, părinte?”. Sfântul Ioan i-a răspuns: „Bine”.

Atunci Părintele Grigore s-a aplecat, i-a făcut metanie, i-a cerut blagoslovenie și i-a sărutat mâna. Sfântul i-a răspuns: „Domnul să te blagoslovească” și i-a făcut semnul Crucii deasupra capului. Când părintele Grigore s-a ridicat, nu l-a mai văzut și uitându-se în raclă, l-a zărit culcat cum era şi mai înainte.

Cum a mustrat Sf. Ioan pe starețul Sinesie

În anul 1988, Patriarhul Diodor l-a numit stareț la Hozeva pe ieromonahul Sinesie, dându-i ca ajutor pe diaconul Nichiforos. Ambii slujitori nu aveau evlavie la Sf. Ioan Iacob și adeseori îl defăimau.

Într-o zi, când în mănăstire au venit mai mulți pelerini români, starețul Sinesie l-a certat pe părintele Ioanichie pentru că i-a dus să se închine la racla Sfântului și pentru că le-a oferit învățăturile și poeziile Sfântului cuprinse în cartea Hrană duhovnicească. Tulburat peste măsură, starețul i-a interzis părintelui Ioanichie să mai scrie ceva despre Sf. Ioan, zicând că trupul îi miroase urât și trebuie îngropat.

Părintele Ioanichie a oftat adânc și cu multă mâhnire i-a zis: „Nu se vor împlini nici 40 de zile și împreună cu ucenicul tău Nichiforos veți vedea dacă Sf. Ioan este Sfânt sau nu”.

A doua zi dimineață, starețul Sinesie a intrat în biserică, având barba tunsă. Când părintele Ioanichie l-a întrebat de ce și-a tuns barba, el a răspuns: „Astă-noapte a venit un călugăr la mine, m-a bătut cumplit și mi-a dat foc, dar în chilie nu aveam nimic ce putea arde, în afară de barbă”.

Vreme de 40 de zile, acel călugăr, care putea intra în chilia starețului prin ușa încuiată, a venit în fiecare noapte și l-a bătut până când părintele Sinesie și-a mărturisit greșeala și a fost iertat de Sfântul. Diaconul Nichiforos, deși cunoștea ce i se întâmpla starețului, a continuat să-l clevetească pe Sf. Ioan. După o vreme a început să meargă pe la beduini, să mănânce și să doarmă prin colibele lor. După șase luni de zile a plecat la Ierihon, s-a dezbrăcat de hainele călugărești și a trecut la musulmani, primind numele de Mustafa și căsătorindu-se cu o femeie arabă care avea doi copii.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 43)