SIMBOLISTICA ICOANEI CINCIZECIMII | MICHEL QUENOT

La 50 de zile după Paști

„Binecuvântat eşti Hristoase Dumnezeule, Cela Ce prea înţelepţi, pe pescari i-ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie”(Troparul Rusaliilor).

Faptele Apostolilor relatează că în a cincizecea zi (în greacă Penticosti), după Paşti, la vechea sărbătoare a grâului, apoi sărbătoarea reînnoirii alianţei cu evreii, Apostolii „erau toţi împreună în acelaşi loc şi, din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat împărţite limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Faptele Apostolilor 2: 1-4).

Acest zgomot ciudat i-a atras pe oamenii de toate limbile şi de alt neam ce se găseau la Ierusalim. Ca răspuns mulţimii uluite, căci fiecare înţelegea în propria sa limbă, Petru ia cuvântul şi mărturiseşte Învierea lui Hristos răstignit, Înălţarea Sa cu zece zile mai înainte şi pogorârea Duhului Sfânt pe care Apostolii tocmai o primiseră.

Lucrarea Duhului Sfânt în lume

Duhul Sfânt este în același timp discret şi omniprezent în istoria mântuirii. Încă de la începutul lumii, Duhul Sfânt plutea deasupra apelor şi era suflare de viaţă. Inspirator al profeţilor, El precedă venirea lui Hristos care Se întrupează prin El. Izvor al minunilor, El îi face înţelepţi pe cei neînvăţaţi şi face lucruri noi pentru că tot darul de la El vine. El e Cel pe care Hristos îl promite aleşilor Săi în ziua Înălţării: „Când Cel Preaînalt, pogorându-se, a amestecat limbile, a despărţit neamurile, iar când a împărţit limbile cele de foc, la o unire pe toţi a chemat; şi cu un glas slăvim pe Duhul cel Preasfânt”(Penticostar, la Liturghie, p.327) şi „Necunoscând neamurile, Doamne, minunea Preasfântului Duh, care se săvârşise în Apostolii Tăi, schimbarea limbilor o socoteau a fi beţie”(Penticostar, la Litie, p.317).

Personajele din icoana Cincizecimii

Agitaţiei oamenilor despre care se vorbeşte în Faptele Apostolilor şi care urmează acestei minuni îi ia locul în icoană o mare seninătate. Aşezaţi în semicerc, Apostolii, ale căror priviri orientate diferit subliniază harismele lor individuale, ocupă un loc egal. Încă o dată, Apostolul Pavel se află în rândul celor doisprezece Apostoli pentru a arăta valoarea sa în naşterea Bisericii săvârşită în această zi. În faţa lui Petru, el stă aşezat în partea de sus din dreapta, lăsând între ei doi un spaţiu liber, rezervat lui Hristos, capul Bisericii. Limbi de foc se așează peste fiecare dintre ei, care primesc pe Duhul Sfânt în toată plinătatea Lui.  „Odinioară limbile au fost amestecate, pentru îndrăzneala zidirii turnului; iar acum limbile au fost înţelepţite, pentru slava cunoştinţei de Dumnezeu”(Penticostar, la Litie, p.317).

Bătrânul încoronat în spaţiul întunecos, în josul icoanei, ţine un văl cu douăsprezece rulouri de pergament, simbolul Evangheliei (Vestea cea bună), pe care Apostolii o vor propovădui neamurilor. Acest bătrân personifică universul şi lumea veche, prizonieră încă întunericului rătăcirii din care Duhul Sfânt îi eliberează. „Duhul Sfânt era din veac şi este şi va fi, nici început având şi nici sfârşit, ci pururea cu Tatăl şi cu Fiul este unit şi împreună socotit. Viaţă şi de viaţă făcător; Lumină şi de lumină dătător; Binele însuşi şi izvor de bunătate; prin care Tatăl se cunoaşte şi Fiul se preaslăveşte, şi de toţi se ştie: O putere, o unire şi o închinare a Sfintei Treimi”(Penticostar, la Laude, p.325).

Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, cuprinzând universul întreg, figurează acolo sub ochii noştri. Limbile de foc care se împart îi unesc pe apostoli, îi sfinţesc şi le dau putere şi cunoştinţă dumnezeiască pentru a propovădui Vestea cea bună, lumii.

Sărbătoarea desăvârșirii

Sărbătoare a desăvârşirii, pentru că prin Ea făgăduinţa Duhului se împlineşte, Rusaliile marchează şi un început constituit de naşterea Bisericii, Corp tainic al lui Hristos de acum înainte înfăptuit de către ucenicii adunaţi la frângerea pâinii şi mărturisindu-şi unirea prin păzirea în inima lor a aceloraşi sentimente ca şi ale Învăţătorului lor.

Duhul Sfânt ia parte la Înviere, dătător de viaţă şi duh al adevărului.  El arată – ca la Schimbarea la Faţă – firea îndumnezeită a omului Iisus ascunsă ochilor de carne. „Veniţi, popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri: Fiul în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh. Că Tatăl a născut din veci pe Fiul, Cel împreună veşnic şi împreună pe scaun şezător; şi Duhul Sfânt era în Tatăl, preaslăvit împreună cu Fiul: o Putere, o Fiinţă, o Dumnezeire, căreia toţi închinându-ne zicem: Sfinte Dumnezeule, Cel Ce toate le-ai făcut prin Fiul cu împreună lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin care pe Tatăl am cunoscut şi prin care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel Ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!” (Penticostar, Luni după Rusalii, la Vecernia „plecării genunchilor”, p.338).

Însemnarea Sfintei Treimi

Creştinul se însemnează cu Sfânta Cruce în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. „Pogorând din Tatăl, semn de neatins şi neschimbat al substanţei şi al naturii sale, izvor de har şi de înţelepciune”, Duhul Sfânt vine singur să se dezvăluie în adevăr  în Numele lui Hristos. Prin putere, se face cunoscută Treimea, prin El se unesc cele Trei Feţe.

Noua creaţie întreagă primeşte pecetea Sa precum în ziua botezului. „Lumină este Tatăl, Lumină este Cuvântul, Lumină şi Sfântul Duh, Care a fost trimis Apostolilor în limbi de foc; şi printr-Însul, toată lumea se luminează a cinsti pe Sfânta Treime”(Penticostar, Duminica Cincizecimii, p.325). „Duhul Sfânt este Lumină şi Viaţă şi Izvor viu, înţeles cu mintea. Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, bun, drept, înţelegător, stăpânitor, curăţitor de păcate; Dumnezeu şi îndumnezeitor, foc din foc purcezător; grăitor, lucrător, împărţitor de daruri; prin care toţi prorocii şi dumnezeieştii Apostoli împreună cu mucenicii s-au încununat. Uimitoarea auzire, neobişnuită privelişte, foc care se împarte spre dăruirea de haruri” (Penticostar, la Laude, p.326)

Când psalmistul proclamă: „Veniţi şi gustaţi că bun este Domnul” (Ps. 34:9), el situează experienţe înaintea înţelegerii raţionale. Ancorată în Sfânta Scriptură, în tradiţia apostolică şi patristică, credinţa creştină este înrădăcinată pe experienţa personală a Duhului Sfânt în inimă şi a lui Iisus Hristos înviat în viaţa noastră.

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 17; Traducere de Monahia Dometiana, din Michel Quenot, „Les icones des 12 grandes Fetes”, Editions Saint-Augustin, 2004)