Arie și Sinodul I Ecumenic de la Niceea

În duminica  a șaptea după Sf. Paști, Biserica cinstește pe cei 318 Sfinți Părinți de la Soborul întâi Ecumenic, ținut la Niceea, care a osândit eresul lui Arie și a statornicit credința creștină în cele dintâi opt articole din Crez.

Arie fusese un om învățat și priceput în meșteșugul vorbirii (orator), dar „la înfățișare ca un șarpe mlădios, veninos și viclean, care ușor se poate furișa și ascundeˮ, spunea despre el Sf. Epifanie (pomenit la 2 Mai). Pentru însușirile lui bune, a fost așezat preot la cea mai însemnată din cele două biserici câte se aflau la începutul veacului al patrulea în Alexandria Egiptului. Mândria minții însă și talentul vorbirii l–au ispitit să se răzvrătească și să atace învățătura de temelie a creștinismului, dogma despre Dumnezeirea Mântuitorului. Arie învăța că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu nu este deoființă veșnică cu Tatăl, ci o făptură, o creatură a Tatălui; nu din veșnicie, ci din timp; și nu din Tatăl, ci din nimic.

Învățătura lui Arie a produs o mare tulburare în suflete, mai întâi în Egipt, apoi în toată Biserica. Împotriva lui Arie s–a ridicat arhiepiscopul Alexandru al Alexandriei și mai ales tânărul și învățatul diacon Atanasie, care în istoria Bisericii și în Viețile Sfinților are un loc de frunte, cunoscut sub numele de „Sf. Atanasie cel Mare, apărătorul Ortodoxieiˮ (cinstit la 18 ianuarie).

Ca să lămurească învățătura cea dreaptă (ortodoxă), să liniștească sufletele și să aducă pacea în sânul Bisericii, împăratul Constantin cel Mare a adunat la anul 325 în cetatea Niceea, cel dintâi sobor mare al Bisericii întregi, Sinodul I Ecumenic, la care au luat parte conducătorii legiuiți, ierarhii Bisericii în număr se zice de 318, număr preînchipuit în cei 318 bărbați, cu care Avraam a scăpat pe nepotul său Lot din mâna biruitorilor (Fac. 14:14-16).

Învățătura corectă a Sfinților Părinți

Pe temeiul Sfintei Scripturi și al sfintei Predanii, al sfinților Apostoli și al urmașilor lor, Sfinții Părinți de la Niceea, au dovedit că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu este o creatură a Tatălui, în timp, după cum învăța Arie, ci este deoființă cu Tatăl din veșnicie, după cum învață, crede și mărturisește Biserica. Învățătura aceasta a fost statornicită în Simbolul de credință, adică în Crezul Bisericii, așa după cum îl mărturisim și astăzi, în articolele de la 1 până la 8.

Aici avem cuprinsă învățătura creștină ortodoxă despre Sfânta Treime, adică despre Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Sfinții Părinți au mărturisit așa după cum au crezut Sfinții Apostoli și după ei toată Biserica, până astăzi:

1. „Credem într–unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelorˮ.
2. (Credem) „Și într–unul Domn, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, care din Tatăl S–a născut mai înainte de toți vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut; Cel ce este de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcutˮ.
3. „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S–a pogorât din ceruri; și S–a întrupat din Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S–a făcut omˮ.
4. „Și S–a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S–a îngropatˮ.
5. „Și a înviat a treia zi, după Scripturiˮ.
6. „Și S–a suit la ceruri și șade de–a dreapta Tatăluiˮ.
7. „Și iarăși va să vie cu slavă să judece viii și morții, a căruia împărăție nu va avea sfârșitˮ.
8. „Credem în Duhul Sfântˮ.

Anatemizarea lui Arie și a eresului său

Precum vedem, în aceste articole sau încheieturi ale Crezului este limpede cuprinsă și lămurită învățătura despre Dumnezeu Fiul (art. 2–7).

Eresul lui Arie a fost osândit, iar Arie a fost scos din Biserică (caterisit), anatemizat și surghiunit în Iliria. Învățătura lui însă a mai tulburat mult viața Bisericii, până când s–a stins încet în urma cuvântărilor și a luptelor Sfinților Părinți, mai ales a Sfinților Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, Grigorie de Nisa, Ilarie din Pictavium și Ambrozie din Milan.

După ce a fost atacată învățătura ortodoxă despre Dumnezeirea Mântuitorului, a fost atacată și învățătura despre Dumnezeirea Duhului Sfânt. Sfinții Părinți de la Niceea lămuriseră și statorniciseră învățătura despre Fiul, iar despre Duhul Sfânt se mulțumiseră să mărturisească doar atât: „Credem și în Duhul Sfântˮ (art. 8).

Atunci s–a ivit un nou eres, o nouă tulburare în Biserică. „Dușmanii Duhului Sfântˮ, episcopii Macedonie din Constantinopol și Maratonie din Nicomidia au început să învețe că Duhul Sfânt nu este deoființă cu Tatăl și cu Fiul, ci este o făptură, o creatură a Tatălui și a Fiului. Este deci mai mic și decât Tatăl și decât Fiul. Eresul acesta s–a numit, după numele întemeietorilor lui „macedonianismˮ sau „maratonianismˮ, așa după cum cel al lui Arie s–a numit „arianismˮ.

Teologia Sfântului Duh la al II-lea Sinod Ecumenic

Cel dintâi Sfânt Părinte care s–a ridicat împotriva eresului macedonienilor a fost Sf. Vasile cel Mare, prin lucrarea sa Despre Duhul Sfânt. După el au scris împotriva eresului și împotriva dușmanilor Duhului Sfânt: Sfinții Grigorie Teologul, Ambrozie și alții.

Văzând că ereticii nu se astâmpără, împăratul Teodosie cel Mare a adunat la Constantinopol al doilea Sobor Ecumenic, la anul 381. La acest sinod au luat parte 150 Sfinți Părinți, care au întregit Simbolul de credință, Crezul alcătuit la Niceea, cu ultimele 5 articole, mărturisind precum și astăzi credem:

8. „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul care din Tatăl purcede; cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin proroci”.
9. (Credem) „Și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.
10. „Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor”.
11. „Aștept învierea morților”.
12. „Și viața veacului ce va să fie. Aminˮ.

Cu vremea, prin puterea Duhului Sfânt și prin lucrarea Sfinților Părinți ai Bisericii, s-a stins și eresul lui Macedonie, ca și eresul lui Arie, cum se sting toate eresurile, că nu avem nicio putere împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr (II Corinteni 13:8).

(Extras din cartea „Cuvântari la Viețile Sfinților de Preot Ilarion V. Felea VOL II”)