SF. EVMENIE | DUHOVNICUL SĂ FIE INDULGENT LA SPOVEDANIE

Cum era Sf. Evmenie ca duhovnic

Ca duhovnic, părintele Evmenie era foarte discret, de aceea alerga la patrafirul lui foarte multă lume, de toate vârstele, dar mai ales tineri și copii. Chilia lui era ca o bolniță spirituală. Cei obosiți și însetați pe drumul acestei vieți, aflau la el o minunată oază duhovnicească. Arhierei, ieromonahi, preoți, monahi și monahii, laici, stăteau în jurul lui cu același scop, ca să se slobozească de greutatea păcatelor lor și să plece ușurați duhovnicește și sufletește.

Spovedania la părintele nostru, dincolo de faptul că era un eveniment eclesiologic în sine, era și o întâlnire cordială între părintele și fiul său duhovnicesc. Când ne apropiam de părintele pentru spovedanie și ne întreba acel clasic: „Ce ai, Constantine al meu?”, sau „Ce vrei, Gheorghe al meu?”, pur și simplu parcă începeam să ne transformam ca oameni. Acea iubire debordantă, pe care o trăiam, ne schimba, ne făcea să simțim că avem în fața noastră nu un duhovnic, ci pe însuși Părintele, dragostea întruchipată a lui Dumnezeu.

De aceea în fața acestui Părinte nu era greu să spunem deschis absolut tot ce aveam sau ne trecea prin cap, fără să ne rușinăm. Aveam încredințarea că o să înțeleagă toate, că o să participe la durerea noastră și o să ierte. Aceste momente sunt irepetabile în viața unui om, nu pot fi descrise ci doar trăite. Lângă părintele Evmenie spovedania nu era un „martiriu”, ci bucuria și veselia inimii.

Spovedea la orice oră, oricând

Părintele Evmenie spovedea în picioare, în fața ușilor împărătești. Dacă îl rugam să ne spovedească spunea de fiecare dată: „Bineînțeles, dacă doriți” și venea în fața ușilor împărătești, chiar dacă se întâmpla să fie în timpul slujbei Ceasurilor, a Vecerniei sau a Pavecerniței. Odată am auzit pe cineva întrebându-l pe părintele când spovedește și el a răspuns zâmbitor: „În fiecare zi, la orice oră”. „Și la trei noaptea, părinte?”, a întrebat din nou credinciosul. „Desigur, la orice oră”, a răspuns firesc părintele.

Părintele nostru voia mai degrabă să reconstruiască legătura noastră cu Dumnezeu, decât să ne canonisească ca un judecător aspru. Voia să înțelegem că trebuie să luptăm ca păcatele și devierile noastre să nu se repete, nu ca să fim „oameni buni” ori „buni creștini”, ci mai degrabă ca să nu slăbească comunicarea noastră cu Hristos Dumnezeu. Voia să ne învețe să evităm tot ce se poate face piedică în iubirea noastră pentru Dumnezeu, să evităm tot ce ne poate despărți de Dumnezeu.

El însuși ne spunea să iubim pe Dumnezeu Care este izvorul dragostei și să nu ne săturăm să Îl iubim. Părintele le mai spunea preoților care veneau la el pentru spovedanie: „Dragii mei, noi, preoții trebuie să arătăm multă indulgență la spovedanie. Oamenii nu sunt răi, nu vor să fie controlați și judecați, vor să simtă participare și bunăvoință din partea noastră. Mai indulgent decât noi toți este Mântuitorul nostru”.

Încuraja pe ucenici

Pe sub patrafirul părintelui Evmenie au trecut foarte mulți oameni îndurerați, întristați și descurajați, oameni cu probleme somatice, psihice și sufletești. Pe la el au trecut mulți bolnavi de la Spitalul de Infecțioase (leprozerie), iar părintele avea un fel deosebit de a  da curaj și nădejde. Foarte mulți se duceau la el și ziceau: „Eu sunt un nimic, nu mai am nicio nădejde” și tot felul de lucruri din acestea, iar părintele le răspundea: „Ești foarte bine, eu te văd foarte bine, foarte, foarte bine”. Auzind aceasta omul, parcă prindea curaj, își revenea puțin. Părintele, prin felul său, parcă îi determina să iasă din hibernarea lor, îi făcea să se ridice, mai ales pe cei cu psihicul la pământ îi ajuta să-și regăsească forțele pentru a continua viața într-un mod corect.

Părintele Evmenie, un ieromonah din Larnaca, care a trăit toate acestea, își amintește: ,,Aceasta mi-a rămas de la bătrânul Evmenie și nu am să uit niciodată. Când văd un om amărât, care vine să se spovedească, îi spun: «Te văd foarte bine!»”. Și imediat îl văd cum începe să-și vină-n fire”.

Iarăși un lucru important ne-a povestit altă dată Mitropolitul de Morfu: „Într-o zi m-am dus la părintele Porfirie ca să iau o binecuvântare. Când am terminat, mi-a zis: «Vreau un om la care să mă spovedesc și să-i împărtășesc din cele ce trăiesc». La întrebarea mea «Pe cine vreți să vă aduc?», părintele a răspuns: «Pe părintele Evmenie de la Spitalul de Infecțioase». M-am dus, l-am luat pe părintele Evmenie și l-am dus la părintele Porfirie ca să-l spovedească”.

(Extras din cartea Sfântul Evmenie – bunul păstor și de minuni făcător; de asemenea mărturii despre Sf. Evmenie mai puteți descoperi în Revista Atitudini Nr. 75)