PR. MIRON MIHĂILESCU | Pietrele vor striga și se vor ruga, dacă inimile noastre nu!

Rugăciunea inimii în Grădina Ghetsimani

… Mântuitorul S-a rugat pentru Apostolul Petru: „Petre, m-am rugat pentru tine, ca să nu cazi în ispită”. Faptul că face această rugăciune ne pune în gardă, ca noi să luăm pildă de a ne ruga lui Dumnezeu negreșit, să ținem legătura. „Părinte”, se roagă El, „preamărește pe Fiul Tău!”. Se roagă de Dumnezeu ca să-și arate Dumnezeu bunătatea Lui în El. Să arate strălucirea bunătății Lui pe care o revarsă peste Mântuitorul. El se pregătea de moarte: „Părinte, a venit ceasul, proslăvește pe Fiul Tău!”. Rugăciunea asta din toată inima să o avem și noi în momentul când ne trezim dimineața.

Altă cerere urmează imediat: „Ca și Fiul Tău să Te preamărească”. În rugăciunea inimii noi învățăm să mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-a dat. Înțelegeți de ce e vital să învățăm Rugăciunea Inimii? Cum ne atrage atenția Mântuitorul? „Privegheați neîncetat, pentru ca să nu cădeți din gândirea dumnezeiască…”. Deci, să gândești dumnezeiește! Dacă nu te pui în legătură plină, a întregii inimi, prin credință, cu Cel care ți-a umplut inima cu viață, tu nu vei ști să te orientezi, ce să faci cu viața ta, pe care ai câștigat-o dimineața când te-ai trezit din somn, pentru ziua respectivă.

Deci, mai departe, spune Mântuitorul, spovedindu-se: „Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ, Părinte”. Altă rugăciune: „Eu, Părinte, M-am rugat, am dovedit că Eu M-am ocupat de a atrage atenția oamenilor asupra dragostei Tale pe care Tu ne-o dăruiești”. Mai departe, zice: „Eu Mă rog pentru aceștia, aceștia care sunt lângă Mine”. Altă dovadă concretă că El Se roagă, cum ne îndeamnă să ne rugăm și noi: „Eu pentru aceștia Mă rog, nu pentru lume mă rog, ci pentru aceștia pe care Mi i-ai dat, fiindcă sunt ai Tăi”.

Cum ne rugăm cu rugăciunea inimii?

Când simt pe Hristos respirând în mine, atunci zic: „Doamne”, fără cuvânt. Este un cuvânt, dar duhul rugăciunii este fără cuvânt. Apoi: „Doamne, de la Tine am viața pe care simt acum că o respir. Știu că Tu ai cu ea un scop minunat, pe care mi-ai dat-o mie și ajută-mă să înțeleg acest scop al Tău și să-l împlinesc”.

Mai de parte, zice Scriptura: „Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr”(Ioan, cap. 17).

Pe cine să sfințească? Pe ucenici. „Să aibă grijă de viața pe care au primit-o. Să învețe și ei să dea viața pe care au primit-o, așa cum ai dat-o Tu, să o dea oamenilor, înștiințându-i pe oameni despre originea acestei vieți. Să spună și ei oamenilor cum Le-am spus Eu. Le-am spus oamenilor de unde au viață, dar ai grijă de aceștia, ca și ei să poate să le spună oamenilor de unde au viață”.

Vedeți? Cum trebuie să ne stea nouă mintea încremenită în atenția de a ști ce se întâmplă cu noi? Să știm să ne punem în legătură cu Cel Care ne-a umplut de viață. Să știm să fim și noi dumnezeiești de atenți, pe deplin împlinitori ca El. Cum este El împlinitor, așa să fim și noi împlinitori a ce ni s-a dat să facem.

Strigătul continuu către Dumnezeu

„Pentru ei, zice, Eu mă sfințesc pe Mine Însumi”. Iată încă altceva, și mai grozav! Înseamnă: „Eu, Părinte, mă rog de Tine ca să Mă ajuți să Mă pot dărui cum vrei Tu, prin care dăruire să Se vadă dragostea Ta. Dă-mi putere ca să pot împlini ceea ce Mi-ai dat Tu să fac. Eu mă sfințesc…”. Avea Mântuitorul nevoie de sfințire? Nu, ci ne dă nouă pildă cum să fim. Mântuitorul zice: „Eu mă rog lui Dumnezeu”, „faceți și voi la fel ca Mine”. Cum să stăm în neștire? De aceea pietrele vor striga și vor spune acest lucru, dacă inimile voastre sunt reci și nu sesizează acest lucru, nevoia de a petrece în rugăciunea inimii. Pietrele vor striga și se vor ruga, dacă inimile noastre nu. Să nu-ți fie inima mai rea decât o piatră!

Ca om, ne-a arătat că e cazul să ne rugăm la fel, ca să fim cum e El, intim cu Tatăl, așa să fim și noi intimi cu Dumnezeu. Așa de îngrijorați să fim: în a fi una cu Duhul lui Dumnezeu! Ne trezim și nu ne dăm seama că trezirea noastră este o lucrare dumnezeiască, de care nu e permis să fim în necunoștință. Să ne trezim la realitate și să ieșim în cale lui Hristos, în rugăciunea noastră de fiecare clipă, rugăciunea inimii.

Să strigăm către Dumnezeu, ca o pornire plenară din tot ce sunt eu. Mă transform în strigăt către Dumnezeu.

(Întreaga omilie o puteți citi în ultimul număr al Revistei Atitudini Nr. 95)