PR. IOAN SABĂU | TORTURAT DE PAȘTI ÎN TEMNIȚĂ

În temniță, rugăciunea era aspru prigonită. Dacă pentru o rugăciune rostită în șoaptă deținuții primeau aspre pedepse pentru un „Hristos a înviat” cântat, nu se știa dacă mai scăpai cu viață. Aflați cum puterea rugăciunii celor prigoniți pentru numele Lui în temnițele comuniste, a făcut dreptate și minuni. PR. IOAN SABĂU | TORTURAT DE PAȘTI ÎN TEMNIȚĂ

Torturați pentru că au cântat Hristos a înviat

Am prins Paştile din 1949 în faza aceasta de aşteptare a judecăţii Tribunalului. Şi în temniţă, la Deva s-a cântat „Hristos a înviat” ca la Paşti. Maiorul de la Siguranţă a venit direct la mine în celulă şi zice: „No, popă, aici îţi putrezesc oasele! Tu ai provocat huliganismul”. Aşa se chemau manifestările religioase. Şi totuşi îmi purta o oarecare simpatie pentru că văzuse sinceritatea şi curajul meu.

Îi zic: „Domnule maior, am fost dintotdeauna sincer cu dumneavoastră. N-am acest merit să fi organizat eu. S-a organizat de la sine”.

Momentan a vrut să meargă din celulă în celulă să caute un ţap ispăşitor şi imediat după Paşti a pus scânduri la fereşti. M-am îngrozit când  a spus: „Fac un proces de huliganism”. Mi-aduc aminte că n-am mai avut altă putere de a mai rezista, decât m-am pus în genunchi şi în lacrimi am cerut lui Dumnezeu să ajute cumva să nu-i bage şi pe ceilalţi, că dacă erai singur nu te condamnau aşa de mult. Procesele singuratice erau până la cincisprezece ani. Cele de grup erau de la cincisprezece ani în sus.

Puterea rugăciunii de Paști

Toată ziua de Paşti am petrecut-o în rugăciune.

Seara am primit ştire de la gardienii care strecurau pe furiş vestea: „A murit tartorul vostru”. A doua zi confirmarea: a murit Mohoreanu, un nume de evreu românizat, şi ne-au mai informat şi că a murit în prima zi de Paşti. A doua zi, l-au îngropat cu funeralii naţionale, cu coroane de la fiecare partid.

Ne-au mai spus că a doua zi de Paşti, noaptea, un credincios a vrut să-i pună o lumânare şi s-au aprins coroanele în cimitir. Mare incendiu, mare panică. La 12 noaptea au ieşit toţi pompierii că arde Deva.

Acum, după atâţia ani, am aflat că a fost şi alt motiv. Colonelul Crăciun l-a ameninţat că îl dă afară din serviciu pentru că era responsabil de huliganismul nostru. Din cauza aceasta, el s-a otrăvit. Aceasta am considerat-o oarecum mâna lui Dumnezeu. De atunci, pe mine nici nu m-au mai bătut vreodată.

În schimb, cât am mai stat la închisoare din 1957 până în 1964 pe mine m-au pus la izolare la sărbători mari, la Paşti şi la Crăciun. Abia în închisoare mi-am început misiunea preoţească. Acolo am înţeles, nu teoretic, ci pe viu, că preoţia nu e o meserie, ci o smulgere din iad a oii rătăcite. Acolo am învăţat să mă rog şi tot acolo am simţit dependenţa de Dumnezeu, pentru că totul atârna de Dumnezeu şi toate veneau de la El.

(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”)