Canonul de la Duhovnic
Când nu reuşeşti să-ţi faci canonul primit la spovedanie şi te mustră conştiinţa, ce mai este de făcut?
Nu ţi-l poate face nimeni decât personal. Eu, ca duhovnic, nu prea dau canoane. Degeaba le dai: să facă atâtea metanii, să postească. Nu! Eu sunt pentru o stare de prezenţă continuă întrucât eşti neatent când nu trebuie, dintr-o inerţie a vieţii materiale, cu problemele ei la care vrând, nevrând trebuie să participi. De aceea, starea interioară trebuie asigurată.
E bine să ceri micşorarea lui?
Dragă, asta e negustorie, nu călugărie. Nu pun pe cântar cât am de făcut. Nimic nu te poate scuti. Îl faci şi gata. Însă problema nu e asta, ci dacă inima e prezentă sau nu. Venea un preot bătrân la mănăstire şi mi-a zis: „Eu nu pot să mai vin la Biserică – nu mai vedea – de aceea fac de o mie de ori pe zi Doamne Iisuse”. Nu scăpaţi momentul nefolosit.
Că vedem la morţii ăştia, că am fost la multe căpătâie de morţi cu vârsta mea. Fiecare vrea să mai trăiască. E această inerţie a lucrurilor. Măcar o zi. Şi noi care ne scăldăm în ani zicem: ce poţi face într-o zi? Nu într-o zi dragii mei, într-o clipă poţi să faci foarte mult. Că Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. O dispoziţie continuă. Nu nevoinţa, ca o dorinţă de împlinire, neapărat. Prezenţa, starea de viaţă continuă, nu nevoinţa. Omul nevoitor consideră că se achită: Doamne, am făcut o mie de metanii, sau o sută…
Starea de prezenţă e nejignitoare şi-ţi dă identitate. Rugăciunea nu e o raţiune, rugăciunea e o fiinţă divină în tine. Rugăciunea e partea divină şi nu avem alt ideal decât de a ne dărui Dumnezeu fericirea să murim sfârtecaţi şi chinuiţi pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi.
Ascultarea cea bună
Cum trebuie să facă monahul sau creştinul ascultare de duhovnic în aceste vremuri?
Eram profesor la Turnu şi comuniştii au vrut să schimb programa analitică şi n-am primit. Din călugăr să mă fac drac? Stareţul care şi el era profesor, dar la alte clase, mi-a făcut mizerii, că de ce n-am primit?” „Păi, cum să primesc? Părinte, pe sfinţia voastră vă ascult, dar numai până la a nu mă lepăda de Hristos. Ori asta nu fac”. Ei bine, a priceput, că nu era prost şi m-a scos din rândul fraţilor, m-a băgat sub cerdacul lui Mircea la Cozia, unde bătea Oltul. Iar stareţul m-a izolat pentru 150 lei leafă şi m-a schimbat, trimiţându-mă la Comanca.
De multe ori sunt uimit cum Dumnezeu îmi dă toate mărunţişurile, şi tocmai mărunţişurile astea dau suflu sau dau importanţă vieţii. Mai ales când ai şi idei şi vrei să le împrăştii. Pentru că şi împrăştierea unei idei trebuie să fie şi pe înţelesul şi pe placul altora. Şi trebuie să-i dai drumul în aşa fel, ca să fie el vinovat că nu o înţelege, nu autorul.
Iertaţi-ne, Părinte, pentru timpul zăbovit, poate v-am obosit.
Omul nu oboseşte când foloseşte. Oboseşte altceva: o tăcere mârşavă, o privire la buzunarul altuia… şi vicleşugul acesta dintre oameni. Să fiţi binecuvântaţi!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 18)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.