PR. VARNAVA IANGOS | OAMENII CU INIMA REA

Omul bun și omul rău

Inima omului bun este moale ca ceara. Așa cum soarele încălzește și înmoaie ceara cu ușurință și apoi putem sculpta pe ea orice chip sau formă, dorim ca tot așa inima curată să devină maleabilă și receptivă la energiile dumnezeiești, care imprimă în mod neșters caracteristicile sale asemănătoare lui Dumnezeu.

Inima celui rău, însă, este ca lutul pe care soarele îl usucă și îl întărește. Același soare, în funcție de materia pe care o atinge, acționează în mod diferit. În timp ce ceara o înmoaie, lutul îl usucă. La fel este și cu lucrarea harului lui Dumnezeu și a îndelungii Sale răbdări în sufletul omului. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu se bucură de toate și totul se transformă în binecuvântare. „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Romani 8:28). Ei se folosesc de toate. Inima lor curată rodește însutit cuvântul lui Dumnezeu, strălucește de lumina dumnezeiască.

Cu subțirimea vederii întrezărim pe cerul senin al inimii, ceea ce este cu neputință să vadă cei necurățiți, deoarece curăția, sfințenia și simplitatea inimii, sunt proiecții asemănătoare ale firii dumnezeiești. Dimpotrivă, oamenii ale căror inimi sunt pline de cugetul viclean, se aseamănă cu noroiul. Devin din ce în ce mai aspri și se urâțesc continuu, alungând orice urmă a frumuseții dumnezeiești ascunse în ei.

Soarele și lumina

Sfântul Grigorie ne oferă o altă analogie preluată din natură. „Nu este ușor pentru ochii omului să privească soarele de pe cer, dar chiar și atunci când îl privim într-o oglindă, îl vedem cu aceeași strălucire!
La fel se întâmplă atunci când nu avem puterea necesară pentru a percepe lumina lui Dumnezeu în mod direct, dar alergăm la harul chipului care a fost zugrăvit în noi dintru început. Pentru că Dumnezeu este curăție, nepătimire și înstrăinare de orice rău. Dacă aceste caracteristici sunt în noi, atunci Dumnezeu Însuși este prezent în noi, deplin.

Atunci când gândurile noastre sunt curate de orice răutate, libere de patimi și străine de orice întinare, suntem fericiți pentru că suntem curați. Cu subțirimea vederii întrezărim atunci pe cerul senin
al inimii, ceea ce este cu neputință să vadă cei necurățiți, deoarece curăția, sfințenia și simplitatea inimii, sunt proiecții asemănătoare ale firii dumnezeiești, prin care Dumnezeu, ca într-o oglindă, se
descoperă omului”.

Mă întreb de ce este atât de rară curăția inimii în zilele noastre? Pentru că „cel viclean” a reușit să provoace o astfel de distorsiune în cugetul nostru, încât o considerăm rară, îndepărtată și imposibilă. Și în timp ce curăția este singura arvună de care avem nevoie ca să-L vedem pe Dumnezeu, noi o neglijăm. Suntem atât de leneși și nepăsători! Nu vrem să ne ostenim. Considerăm că curăția inimii este un lucru imposibil de atins în această viață.

Cum Îl putem vedea pe Dumnezeu?

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Acest „vor vedea” este timp eshatologic? Vom vedea pe Dumnezeu după „a doua venire”?. „Nu!”, ne spune fericitul Gheronda Emilian
Simonopetritul. „Acest vor vedea este un timp experiențial. Este o realitate a prezentului. Dumnezeu Se lasă văzut încă din această viață, dar numai întru curăție. Cum pot, deci, să-L văd pe Dumnezeu?

Atunci când las toate gunoaiele vieții mele, când voi alege simplitatea și smerenia, când voi dobândi inima curată și deschisă. Pentru că pe inimile curate, preadulcele Iisus, Cel singur curat, le înalță în chip dumnezeiesc și vrea să locuiască întru ele (Sf. Isihie, Despre trezvie)”.

(Extras din cartea „ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII”)