CLIPELE LIMITĂ DIN VIAȚA NOASTRĂ | PR. VARNAVA IANGOS

De ce mie? De ce mi se întâmplă mie? Sunt întrebări care uneori ne sufocă viața. Aflați de ce ajungem în astfel de situații limită. Cum putem preveni aceste stări de sfâșiere sufletească, atunci când întâmpinăm diverse eșecuri în viață?  CLIPELE LIMITĂ DIN VIAȚA NOASTRĂ | PR. VARNAVA IANGOS

Ne divinizăm scopurile

Când suntem stăpâniți de frenezia și grija chinuitoare pentru dobândirea multor lucruri, trecem cu vederea faptul că singura noastră nevoie fundamentală este Dumnezeu. Ne divinizăm căutările și scopurile, iar când eforturile noastre eșuează, simțim o durere profundă și tristețe. Îl învinovățim pe Dumnezeu, Îl acuzăm și ne întoarcem împotriva Lui…

Eșecurile în relațiile cu semenii noștri devin adeseori un motiv de plâns și de disperare. Suntem atât de egocentrici încât, îl vedem pe celălalt ca pe cucerirea noastră individuală, ca pe o posibilitate și o oportunitate de investiție emoțională și achiziție psihologică. Dar, când ne absolutizăm relația și investim în ea tot recursul la viață, la bucurie, toată pofta de fericire, la un moment dat, vom fi epuizați și vom eșua.

Atunci când esența și izvorul bucuriei noastre este un om, și nu harul lui Dumnezeu, arătăm că ignorăm nevoia noastră reală, lăuntrică, care este Dumnezeu. De aceea nu aflăm odihnă. Anxietatea și grijile ne strivesc și ne provoacă diverse probleme psihosomatice. Totuși, chiar și această întristare psihologică, pentru că ne smerește, poate lucra într-un mod vindecător și ne poate conduce la pocăință, atâta timp cât dorim acest lucru. Ni s-a oferit această posibilitate extraordinară să Îl întâlnim pe Dumnezeu, chiar și prin situații negative, chiar și prin căderile noastre. Dumnezeu, Cel iubitor de oameni, ne dă întotdeauna pricini de pocăință. Până și în devierile noastre, ne oferă calea și modalitatea de întoarcere, ne sugerează medicamentul vindecător.

Trăim superficial

Nu ne asumăm riscuri, trăim totul superficial și evităm orice ne provoacă durere și tristețe. Atunci când suntem preocupați de problemele vieții, de grijile legate de rudenii, de probleme de sănătate, eșecuri sau preocupări sentimentale, ne zăvorâm înlăuntrul nostru, ne tânguim în singurătatea noastră și pierdem orice capacitate interioară de a auzi.

Niciun cuvânt nu poate înmuia durerea noastră și nu ne poate odihni inima, dacă nu lăsăm să lucreze înlăuntrul nostru harul lui Dumnezeu. Ne-am îndumnezeit propriile scopuri și cerem adevăratului Dumnezeu să devină slujitorul acestui dumnezeu fals pe care l-am așezat ca pe un idol în inima noastră. Trăind sprijiniți pe golul existențial, suntem incapabili să ieșim din ruinele și întunericul nostru la lumină, să gustăm bucuria și adevărul dumnezeiesc. Nu ne lăsăm mângâiați de Duhul lui Dumnezeu.

Dumnezeu caută la inima noastră

Fericirea pe care Domnul o dă celor ce rămân credincioși cuvântului Său, rămâne o realitate îndepărtată și inaccesibilă, pentru că pocăința nu este lucrul cel mai important și mișcător pentru noi.

Dumnezeu caută cu răbdare și stăruință la inima noastră, pentru a găsi chiar și o urmă de sete după El, caută un locșor deschis pentru a ne cerceta. Dacă urmărim să avem o dispoziție sinceră și onestă pentru a umple golul care există în inimile noastre, atunci există multe speranțe. Dumnezeu va descoperi fiecăruia dintre noi propriul său drum în viață, pentru că El este împlinirea tuturor. Nu suntem singuri în această viață. Dumnezeu nu este îndepărtat. El este plinătatea ființei noastre, El este desăvârșirea noastră. Dumnezeu este totul pentru noi!

De ce?

Se întâmplă adeseori ca un: „De ce?” să sfârșească binefăcător. Să se facă pricina unui mare bine, pricină să ne întoarcem spre Dumnezeu și să ne vindecăm. „Orice de ce?”, spus cu mânia care ne stăpânește inima, vădește simptomele unei boli  Duhovnicești sau sufletești și ne va determina să căutăm vindecare și izbăvire.

În aceste clipe limită ale vieții noastre, sau vom accepta cu smerenie și încredere voia cea bună a lui Dumnezeu… Sau vom înălța zidurile de netrecut ale egoismului nostru, creându-ne o închisoare sufocantă și exterminatoare. Numai calea smereniei
lui Hristos poate să ne deschidă poarta întoarcerii către brațele părintești ale lui Dumnezeu, spre „da”-ul total al inimii noastre.

Esența pocăinței

Această dorință de întoarcere spre Dumnezeu reprezintă esența pocăinței. Este rodul întristării duhovnicești pentru raiul pierdut. Este hotărârea de a spune lui Dumnezeu: „Să fie binecuvântat!”, pentru toate câte ni se întâmplă în viață. Și să ne lăsăm în voia Lui. Atunci vine și ne umple mângâierea dumnezeiască, ne umple de nădejde.

Trăim biruința morții care este experiența învierii, învierea vieții. Devenim martori ai nădejdii și ai puterii de viață care sare de la întristare și stricăciune la bucuria ce izvorăște din moarte. Această stare de har nu poate fi tâlcuită psihologic, nici prin metode psihanalitice. Este darul Duhului Sfânt. Este darul lui Dumnezeu către omul smerit, care Îl recunoaște pe Ziditorul său și se dăruiește Lui.

(Extras din cartea „FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII”, de ARHIM. VARNAVA IANGOS)