ORBIA SUFLETULUI | SF. ILARION FELEA

Orbi la trup sunt puțini

Orbi la trup sunt puţini oameni. Cei mai mulţi şi mai nefericiţi oameni sunt cei orbi la suflet. Cei ce spun că văd şi … nu văd adevărul cel mântuitor. Marii văzători: proorocii, apostolii şi mai cu seamă Hristos Domnul, au ajuns în conflict cu oamenii din timpul lor, cu fariseii şi cu învăţaţii de atunci, pentru că unii vedeau departe, peste veacuri. Iar Iisus vedea până dincolo de moarte, în veşnicie – scopul vieţii, iar ceilalţi erau „orbi” şi cădeau în toate gropile.

Iisus Hristos, lumina lumii, are puterea să vindece orbii, şi mai mult decât orbii, orbia sufletului. El ne învaţă să credem în lumină şi să umblăm în lumină (In. 9:1-38). Cine crede, vede. Ceea ce vedem, credem. De aceea, mare dar şi minunată binefacere de la Dumnezeu este vederea şi de aceea spunem că nimic nu e mai scump ca lumina ochilor. Fără vedere suntem osândiţi pe viaţă la întuneric.

Cum folosim vederea?

Ca orice lucru, vederea poate folosi şi binelui şi răului. Din aceeaşi bucată de lemn se poate face cruce sau ciomag. Din acelaşi om, privirea poate face un sfânt sau un diavol, după întrebuinţare. Din privirea cu lăcomie la pomul cel oprit, Eva cade în neascultare, în păcat şi pierde raiul (Fac. 3:3-16).

Din privirea la seninul cerului şi la podoabele pământului, David se întăreşte în credinţă. Și rosteşte plin de admiraţie cuvintele: «Mari şi minunate sunt lucrurile tale Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut» (Ps. 103:25). Dar tot din privirea la trupul soţiei lui Urie Heteul, cade în desfrânare (2 Reg. 11-12).

Privirea la trupul înviat al Mântuitorului, umple pe Toma de credinţa în Dumnezeirea Lui (In. 20: 24-29). Privirea la Iosif, umple pe femeia lui Putifar de desfrânare (Fac. 39:7). Privirea la căile celor de demult înţelepţeşte şi odihneşte sufletul (Ier. 6:16). Privirea la femei şi la bogăţii umple sufletul de nesaţiu, de primejdii şi păcat (Eccl. 1:8, 4:8 ; Înţel. 14:8; Mt. 5:28).

Pofta ochilor

Din păţania vieţii sale, înţeleptul Solomon constată că privirea la femei străine este tot aşa de primejdioasă ca dormirea în mijlocul mării sau în vârful unui catarg (Pild. 23:33). Tot de la el ne-a rămas proverbul: „Omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze, face cu ochiul, vorbeşte cu picioarele, face semne cu degetele” (Pild. 6:12-13). «Rău lucru este ochiul viclean» (Înţel. 31:14).

Din pofta ochilor şi a trupului se zămislesc toate păcatele (1 In. 2:16). Și mai ales orbia şi surzenia sufletului, mustrat atât de aspru de profeţi şi de Mântuitorul, în pilde:

«De aceea le grăiesc în pilde, pentru că ei văzând nu văd, şi auzind nu aud, nici nu înţeleg; şi se împlineşte în ei proorocia lui Isaia care zice: cu auzul veţi auzi, dar nu veţi pricepe; şi cu ochiul veţi privi, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia; urechile i-au asurzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă, să se întoarcă şi să-i vindec» (Mt. 13:13-15; Is. 6:9-10).

Cât de rea este orbirea sufletului, se poate vedea de-a lungul istoriei omenirii, în cele patru orbiri mai îngrozitoare decât orbia trupului, care sunt: orbia fariseilor, orbia prigonitorilor Bisericii, orbia ereticilor, orbia nepăsătorilor sau „căldiceilor”… Nu este durere şi nefericire în lume, care să nu fie pricinuită de una sau alta din aceste orbiri.

(Extras din volumul II „Spre Tabor” de Pr. Ilarion V. Felea)