DE CE A USCAT DOMNUL SMOCHINUL? SF. ILARION FELEA

Chemarea la pocăință

Sf. Ioan Botezătorul propovăduia în pustiul Iordanului şi zicea: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor» (Mt. 3:2).
Mântuitorul Hristos Şi-a început lucrarea mântuirii prin chemarea poporului la pocăinţă. «S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia
lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie» (Mc. 1:15).
Apostolul Petru, îndată după pogorârea Duhului Sfânt, începe să predice iarăşi pocăinţa, grăind neamurilor adunate la Ierusalim:
«Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare din voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi veţi lua darul Sfântului Duh» (FA. 2:38).
Nu este aşadar greu de constatat că, atât Mântuitorul, cât şi Prorocii şi Apostolii Domnului îşi încep predica prin chemarea oamenilor
la pocăinţă.

Nenorocirile vin peste oamenii păcătoși?

În Sfânta Evanghelie, învăţătura despre pocăinţă este cuprinsă în parabolele despre pocăinţă şi în cuvintele prin care Hristos Domnul
împărtăşeşte Apostolilor puterea de a lega şi dezlega, de a ţine şi ierta păcatele. (Lc. 9:1-5; Mt. 16:19, 18:18; In 20:22-23). Le vom cerceta pe rând.
Noi adeseori suntem ispitiţi să credem că nenorocirile vin mai ales peste oamenii cei mai păcătoşi. Mântuitorul ne învaţă că pedepsele au un rol de şcoală; să servească de învăţătură, să fie prilej de îndreptare pentru toţi. De la cei pedepsiţi şi nefericiţi să înveţe toţi cei vinovaţi şi încă nepedepsiţi. Deoarece vinovaţi nu sunt numai cei pedepsiţi şi nefericiţi. Toţi oamenii sunt mai mult sau mai puţin păcătoşi şi de aceea toţi au nevoie de pocăinţă.

Cei nepedepsiţi să înveţe de la cei pedepsiţi şi să se pocăiască, fiindcă nimeni nu poate să scape de judecată. Toţi aşa veţi pieri, de nu vă veţi pocăi. Numai sfinţii şi îngerii sunt fără de păcat. Deci numai ei se pot lipsi de pocăinţă.

Pilda smochinului neroditor

Ca să ne arate în ce constă pocăinţa, Mântuitorul spune parabola despre smochinul neroditor:

Un om avea un smochin sădit în via sa şi a venit să caute
rod în el, dar n-a aflat. Atunci a zis către vier: Iată, sunt trei
ani de când vin să caut rod în smochinul acesta şi nu aflu.
Taie-l; la ce mai încurcă locul? Iar vierul răspunzând i-a zis:
Doamne, mai lasă-l şi anul acesta, până-i voi săpa împrejur
şi voi pune gunoi. Şi de va rodi, bine; iar de nu, atunci îl voi
tăia. (Lc. 13:5-9)

Stăpânul viei este Dumnezeu; via este lumea; smochinul din vie este omul; vierul este Iisus Hristos, Mijlocitorul mântuirii noastre. (In.
2:1; 1 Tim. 2:5).
Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii, atâta vreme cât trăiesc în lume, să-i aducă rodul faptelor bune. Nu-i destul numai să trăiască
în lume, să ţină umbră pământului – ca smochinul sterp – şi să nu facă nimănui niciun rău. Creştinul e dator să muncească şi să facă
bine. E dator, ca orice pom, să rodească fapte bune spre binele comun, altfel focul îl mănâncă. Omul care nu lucrează pentru binele societăţii, acela nu e creştin. Mulţi oameni îşi închipuie că dacă nu faci niciun rău la nimeni, sunt creştini. Aceştia judecă greşit.

Roadele creștinului în lume

Creştinul face bine, cât mai mult bine, la cât mai mulţi dintre semenii săi. Dar ce ne facem cu smochinul cel neroditor, cu omul cel leneş?…
Iisus Hristos nu vrea moartea lui. El roagă pe Stăpânul să mai aibă puţină răbdare şi să nu-l osândească, până ce va folosi toate mijloacele prin care se poate îmbunătăţi. Dumnezeu e îndelung răbdător şi lasă ani mulţi vreme de pocăinţă trufiei şi tuturor păcatelor noastre.

Tocmai de aceea noi suntem datori să ne folosim de toate mijloacele de îndreptare, omeneşti şi dumnezeieşti – şcoala, cartea, rugăciunea, iertarea, jertfa, harul, iubirea, îndemnul, stăruinţa, cuvântul lui Dumnezeu, Biserica – pentru a face pe oameni mai buni, să cultivăm în ei însuşirile cele bune şi să plivim cu grijă pe cele rele.

Omul este o fiinţă care se poate îmbunătăţi şi desăvârşi. Când am reuşit să ne îmbunătăţim pe noi înşine sau să îmbunătăţim pe alţii,
când ne îndreptăm viaţa de la rău spre bine, când ajungem din smochin leneş şi neroditor, smochin roditor şi folositor, atunci începem
să mergem pe calea pocăinţei.

(Extras din cartea „Pildele Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea)