CUGETĂRI LA SF. MARIA EGIPTEANCA | SF. ILARION FELEA

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca

După cum ea însăși mărturisește duhovnicului său Zosima, s-a născut în Egipt. Și, când era de 12 ani, a lepădat iubirea părintească și s-a dus în Alexandria. Acolo și-a întinat fecioria și 17 ani a petrecut în nesațiul desfrânării, ca o femeie pierdută.

Când a aflat o ceată de oameni mergând spre Ierusalim de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a plecat și ea cu ei, dar nu ca să se închine la mormântul Domnului, ci pentru ca să le dea prilej de păcătuire. Când a ajuns la Ierusalim și a vrut să intre în biserica Sfântului Mormânt, împreună cu poporul dreptcredincioșilor, o putere nevăzută a împins-o înapoi și nu a lăsat-o să intre.

Cuprinsă de rușine și deznădejde, și-a dat seama că numai tina și greutatea faptelor ei o opresc să intre în biserică. Văzând în față icoana Maicii Domnului, a început a suspina, a plânge și a se ruga fierbinte, cu lacrimi de pocăință:

„O, Fecioară Stăpână, care ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, știu că nu se cade mie, nevrednica și stricata, să privesc spre cinstita icoana ta, ci se cuvine cu drept să fiu lepădată… Dar de vreme ce am auzit că Dumnezeu, Fiul tău, a venit să cheme pe cei păcătoși la pocăință, ajută-mi și mie, care de la nimeni altul nu am ajutor. Și poruncește ca să-mi fie dată și mie intrarea în biserică, să pot vedea cinstitul lemn pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel ce S-a născut din tine. Mijlocește tu, Stăpână, către Fiul tău, să fiu și eu primită, că de acum nu voi mai întina trupul cu stricăciunea desfrânării. Ci, după ce voi vedea Sfânta Cruce a Domnului, mă voi lepăda cu totul de lume și voi ieși acolo unde tu mă vei îndruma”.

„De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!”

După rugăciunea aceasta, nimeni nu a mai oprit-o să intre în biserică și să se închine înaintea Crucii de pe Golgota. La întoarcere a îngenuncheat în fața icoanei Maicii Preacurate și a rugat-o din suflet să-i arate ce are de făcut. Atunci cu glas tainic i-a șoptit: „De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!”…

Așa a și făcut. A plecat spre Iordan. Seara a ajuns la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, de lângă Iordan. S-a împărtășit cu Sfintele Taine. Iar dimineața a trecut cu o luntre de cealaltă parte a râului și acolo a petrecut, în singurătate și în golătate, în post, în rugăciune și în pocăință, vreme de 47 ani. Se îmbrăca cu dezbrăcarea păcatului, se hrănea cu nădejdea mântuirii și cu ce-i dăruia (pustia) și se odihnea pe unde putea. Mult timp a avut de luptat cu gândurile rele și cu ispitele poftelor, ca și cu niște fiare sălbatice.

„Dorit-am de multe ori viața, vinul și cântecele stricăciunii mele de odinioară. Dar de îndată, spăimântându-mă, începeam să plâng și să mă bat pe piept, aducându-mi aminte de făgăduințele ce am făcut Maicii Preacurate, de Dumnezeu Născătoare. O rugam pe ea să depărteze de la mine gândurile acelea. Și vedeam atunci o lumină care mă înconjura de pretutindeni, scoțându-mă din valuri și alinându-mă. Și iar venea furtuna gândurilor, clătinându-mă. Și din nou mă rugam, căzând zi și noapte întreagă cu trupul la pământ, până ce lumina cea dulce se pogora asupra mea, gonind duhurile și potolind duhul. Și așa, necontenit, ajutătoarea mea, Născătoarea de Dumnezeu, mă povățuiește la tot pasul”…

47 de ani de pocăință

Așa au trecut cei 47 ani de pocăință, după cei 17 ani de păcătuire. Înainte de moarte, în Joia Patimilor, Bătrânul părinte Zosima a împărtășit-o cu Sf. Taine. După Sfânta Cuminecare, cuvioasa Maică a rostit cu evlavie și deplin împăcată cu Dumnezeu, rugăciunea dreptului Simeon. „Acum slobozește, pe roaba ta, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea”… Când a văzut-o trecând apa Iordanului, fără să se cufunde, bătrânul duhovnic a strigat plin de uimire: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, Cel ce mi-ai arătat prin această roabă a Ta, cât de departe sunt de măsura desăvârșirii!”.

Peste un an, Zosima a aflat-o moartă – era în vârstă de 76 ani – cu mâinile întinse, ca o cruce, și cu fața întoarsă spre răsărit. Și a îngropat-o (†522).

Bătrânul călugăr cu viață de sfânt (cinstit la 4 aprilie) a murit și el, când era aproape de o sută de ani. Iar viața cuvioasei Maria Egipteanca au păstrat-o călugării din gură în gură. Până când Sf. Patriarh Sofronie al Ierusalimului (cinstit la 11 martie) a scris-o, ca să rămână de pomenire și de învățătură.

Duminicile Postului Mare

Fiecare duminică din Postul Paștilor are o însemnătate deosebită, pentru credința și viața creștină, un tâlc deosebit privitor la trăirea și înaintarea în viața duhovnicească. Ca rostul și înțelesul lor să fie cât mai grăitor și folositor, între Duminica Ortodoxiei (întâia din Post), între Duminica Crucii (a treia din Post) și între Duminica Floriilor (a șasea din Post), adică în duminica a doua, a patra și a cincea din Post, Biserica a rânduit să se pomenească trei nume de sfinți mari, care prin viețile și învățăturile lor pilduitoare să ne atragă, să ne îndemne spre o viață cât mai plăcută lui Dumnezeu.

În duminica a doua din Post pomenim și cinstim pe Sf. Grigorie Palama (mitropolitul Tesalonicului †1359). în Duminica a patra, pomenim și cinstim pe Sf. Ioan Scărarul, egumenul mănăstirii Sinai †605). Și în Duminica a cincea, pomenim și cinstim pe Sf. Maria Egipteanca (†431).

Sf. Grigorie e mare pentru că a adâncit învățătura Evangheliei despre lumina Dumnezeirii. Dumnezeu e lumină (1 Ioan 1:5) și locuiește în lumina cea neapropiată (1 Tim. 6:16). «Ca fiii luminii să umblați». (Efes. 5:9). Cine se apropie de Dumnezeu nu merge în întuneric. Ci se împărtășește din lumină, din Duhul și din bucuria luminii Sale dumnezeiești, ca apostolii pe muntele Taborului.

Sf. Ioan Scărarul ne învață că Dumnezeu e ființa cea desăvârșită, la care ne suim pe scara virtuților morale și religioase, dacă împlinim porunca Evangheliei: «Fiți desăvârșiți, precum desăvârșit este și Tatăl vostru cel ceresc» (Mt. 5:48).

Duminica Sf. Maria Egipteanca și puterea iertării

Sf. Maria Egipteanca ne arată că Dumnezeu este iubire iertătoare. Că omul, chiar și atunci când a căzut până în cele mai de jos răutăți și întinări ale păcatelor, se poate ridica până la sfințenie, până la Dumnezeu, Care este iubire iertătoare și deci mântuitoare. De aceea, ca îndemn la pocăință, viața ei este pomenită nu numai la 1 aprilie și în duminica a cincea din Post, ci și la Denia din Joia (miercuri seara) săptămânii a cincea din Postul Paștilor.

„Făcutu-te-ai nouă chip pocăinței, Marie! Căci cu umilința ta cea călduroasă, ți-ai dobândit biruința folositoare, câștigând pe Maria Născătoarea de Dumnezeu, cu care împreună roagă-te pentru noi” (Svetilna).

(Extras din cartea „Cuvântări la Viețile Sfinților”, vol. II, de Pr. Ilarion Felea)