SF. NICOLAE VELIMIROVICI | SCRISOARE CĂTRE UN ATEU

Epistolă a Sfântului Nicolae Velimirovici către un fiu duhovnicesc[1]

Un coleg de al tău îţi repetă încontinuu: „Nu există Dumnezeu!” Şi simţi ca şi cum te-ar biciui. Iar tu eşti foarte îngrijorat pentru sufletul şi viaţa lui. Şi bine faci.

Dacă nu există Dumnezeu Cel Viu şi Atotputernic şi dacă nu este mai tare decât moartea, atunci ea este singura stăpânitoare. Şi orice fiinţă umană vie nu este decât o marionetă netrebnică la discreţia morţii. Un biet şoarece în gura pisicii.

Odată înfruntându-l, i-ai zis: „Dumnezeu există. Pentru tine nu există”. Şi n-ai greşit. Pentru că cei ce sunt tăiaţi de la Veşnicul şi Dătătorul de viaţă Domn aici pe pământ, sunt lipsiţi de viaţa adevărată. Şi astfel nici aici, nici în cealaltă viaţă nu vor gusta din măreţia lui Dumnezeu şi a lumii Sale. Şi mai bine de nu ne-am fi născut decât să fim tăiaţi de la Dumnezeu.

Omul fără Dumnezeu

De aş fi fost în locul tău, i-aş fi spus altfel: „Greşeşti, prietene! Mai corect era dacă spuneai: Eu sunt fără Dumnezeu. Eu nu am pe Dumnezeu”. Căci vezi că sunt atâţia oameni în jurul tău care au pe Dumnezeu şi pentru aceasta vestesc că există Dumnezeu. Drept aceea, nu zice: „Nu există Dumnezeu!”. Mai degrabă spune: „Eu nu am pe Dumnezeu!”

Greşeşti! Vorbeşti ca şi bolnavul, ce zice că nu există nicăieri sănătate!

Greşeşti! Semeni cu orbul ce zice: „Nu există lumină în lume!”. Însă lumina există. Şi este revărsată pretutindeni. Acest nefericit nu are el lumină. Şi ar fi vorbit corect de spunea: „Eu nu am ochi şi nu văd lumina!”

Greşeşti! Vorbeşti ca cerşetorul ce zice: „Nu există aur pe pământ!” Dar aur există. Şi în pământ şi deasupra pământului. El nu are aur! Corect ar fi fost să spună: „Eu nu am aur!”

Greşeşti! Eşti asemenea unui om rău ce spune: „Nu există bunătate în lume”. În timp ce ar fi trebuit să spună: „Eu nu am urmă de bunătate înlăuntrul meu”.

Te lupţi împotriva adevărului!

Asta să-i spui şi tu: „Prietene, greşeşti! Spui greşit că nu există Dumnezeu! Căci atunci când nu ai ceva şi nu cunoşti ceva, nu înseamnă că acel lucru nu există nicăieri şi că nimeni nu-l are! Cine ţi-a dat voie să spui că boala ta o au toţi? Că toţi sunt stăpâniţi de rătăcirea ta? Strigi că nu există Dumnezeu! O spui la toată lumea! Te lupţi împotriva adevărului! Cei ce nu vor să trăiască cu Dumnezeu sunt foarte puţini. Dar şi pentru aceştia Dumnezeu există. Îi aşteaptă până la ultima suflare pe acest pământ.

Şi numai dacă nu se îngrijesc să se pocăiască, chiar şi în ultima clipă, doar atunci Dumnezeu  în cealaltă viaţă încetează să mai existe pentru ei. Şi îi şterge din „Cartea Vieţii”. Pentru aceasta spune-i:

„Te rog, prietene, pentru binele sufletului tău, pentru cereştile bunătăţi, pentru lacrimile ce le-a vărsat Hristos şi rănile ce a primit pentru noi toţi. Schimbă-ţi viaţa! Pocăieşte-te! Îndreptează-te şi întoarce-te la Biserica noastră!”

[1] Traducere: monah Gherontie Nica. Epistola a fost tradusă din periodicul grecesc: „Hristos şi lumea”, anul 26, nr. 17, sept-oct. 2008, pag. 141 a Mitropoliei de Kisamu şi Selinu.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 27)