SĂ REDESCOPERIM ROMÂNIA! PĂRINTELE PIMEN

Un cuvânt încurajator pentru românii din diaspora, care tânjesc după dorul de România și familiile lăsate aici. Descoperiți care este mesajul îndrăgitului Părinte Pimen Vlad de la Muntele Athos, pentru românii din diaspora și pentru unitatea românilor. SĂ REDESCOPERIM ROMÂNIA! PĂRINTELE PIMEN

Dorul românilor din diaspora

La foarte mulți, părinții pleacă în străinătate, la muncă. Copiii nu mai au contactul cu părinții și neavând prezența, căldura lor, se formează o distanță între ei. Părinții, ca să completeze această lipsă, le trimit bani. Dar, uneori le fac un și mai mare rău, trimițând bani, mai ales dacă copilul are libertate și nu știe să o folosească. Poți să-i dai tot ce vrei. Totuși, prezența părinților are cel mai mare rol în viața copiilor.

Când îi întrebi pe părinți: „De ce nu vă întoarceți? De ce nu încercați să vă limitați la strictul necesar?”. Ei zic: „Pentru ei, ne-am dus”. Pentru ei? Dacă tu lipsești douăzeci de ani din viața copilului, cum te-ai dus pentru el?”. La început, te duci pentru el, dar după aceea totul devine o nevoie de a ta, nu mai e pentru el. La început, zici: „Mă duc, să aibă copiii de toate”, dar după un timp, te întreb: „De ce nu vii?”. „Păi, m-am obișnuit acolo”. Și atunci, unde-i nevoia copiilor dacă tu te-ai obișnuit acolo și pe urmă, nu poți să renunți la asta?

Mă bucur când aud de familii din străinătate care spun: „Copiii noștri vor să se întoarcă în țară. Noi rămânem aici, dar ei vor la studii, în România”. Au descoperit România, venind în concediu, cât e de frumoasă în comparație cu țara unde sunt ei. Părinții s-au obișnuit acolo, și-i lasă pe copii la studii, dar ei au intrat într-o comoditate. Și atunci, nu mai poți să spui că te-ai dus pentru copii.

Dar, te-ai gândit la viitorul copiilor care rămân fără rădăcini, fără țară, că întotdeauna o să fie străini și pentru aceia, mai târziu, străini și pentru România? Nu întâmplător, Dumnezeu a rânduit să aibă fiecare neam, limba lui, rădăcinile, tradițiile lui. Atunci, când se ajunge la amestecarea aceasta, se dă peste cap tot ce ține de rădăcini. Se nivelează totul.

Nivelarea gândirii

Și, revenind la tehnologie, pentru că la aceleași lucruri se uită toate popoarele lumii, că-i chinez, american, român, ușor, ușor li se nivelează gândirea. Renunță la tradiție, la multe. Noi zicem: „A, dar ce are? Păi, e bine așa!”. Da, dar îi îndepărtează de rădăcini. Rădăcini, ce înseamnă? Familia tradițională și credința. Ușor, ușor, ele se diminuează, devin superficiale. Și atunci, și legătura cu Dumnezeu devine la fel. Apar divorțurile sau: „De ce să ne căsătorim, că-i bine și așa?”. Ai două-trei relații, fără căsătorie, și copii din fiecare. Trăiesc și ei cum pot. Și încet, încet se pierde legătura cu Dumnezeu.

Întotdeauna, bătrânii până la urmă își încheie viața, dar tinerii ajung bătuți de vânt, de soartă, cum se zice. Dacă nu le mai este bine într-o țară, fug în alta. Apare o problemă acolo, fug în alta. Deci, oameni ai nimănui! Nu luptă pentru nimic, nu țin cu adevărat la nimic, pentru că nu mai au pentru ce. Din momentul în care știi: „În căsuța asta, au stat și părinții, și bunicii sau la cimitirul acela, am străbunici”, în istoria ta vezi că e o legătură cu locul acela.

Vedeți și acum, cât de ușor se duce istoria noastră! Tot se introduc istorii străine ca să ne pierdem. Să nu mai avem strămoșii noștri, voievozii ce au luptat, care s-au jertfit pentru fiecare bucățică de pământ. E o luptă la nivel mondial ca să se niveleze gândirea și să fie distrusă.

„Eu am nădejde!”

Tinerii aceștia au ajuns uneori să-i ridice ei, pe părinți, pentru că au strigat la sfinți, la Maica Domnului și au fost ajutați. Mai ales la Iași, în jurul Cuvioasei Parascheva, sunt o grămadă de minuni. De aceea, eu am nădejde în tinerii aceștia că o să fie, poate, mult mai buni decât generația noastră. Ei văd că e greu și atunci se ancorează în credință. Și găsesc căile lor: se apropie de Biserică, se spovedesc, se împărtășesc. Îi vezi așa, senini, frumoși!… 

Deci, ați întâlnit tineri frumoși…

Sunt. Avem în țara asta. La noi, încă există o putere a tineretului. De aceea, e o luptă la toate nivelurile. Am întâlnit fete care îmi spuneau: „Părinte sunt în ultimul an de Facultate. Vreau să intru în biserică, cum a făcut mama, la cununie”. Auzeam pe un părinte care zicea: „O tânără acum, dacă ajunge la căsătorie, așa cum vrea Dumnezeu, e trecută în rândul mucenicilor”. E mucenicie pentru că toate prietenele ei se laudă cu necinstea. Și ea trebuie să treacă prin toate astea, să stea cu mintea la Hristos și nu-și piardă direcția.

 (Extras dintr-un interviu publicat în Revista Atitudini Nr. 87)