O PERSOANĂ GREU DE SUPORTAT? PR. VARNAVA IANGOS

Nu ne înțelegem cu ceilalți? Am intrat într-un conflict și nu știm cum să îl depășim? Aflați sfaturile Părintelui Varnava Iangos despre cum să câștigăm pacea lăuntrică și totodată să răspândim pace în jurul nostru, atunci când o situație ne deranjează. O PERSOANĂ GREU DE SUPORTAT? PR. VARNAVA IANGOS

O persoană greu de suportat?

De obicei nu suportăm pe cineva cu un caracter întortocheat, dificil, care ne face viața un chin. Omenește, se poate să avem dreptate, dar problema nu se rezolvă prin căutarea și apărarea dreptății noastre. Avem pretenția să vină celălalt să ne ceară iertare, să-și schimbe atitudinea față de noi, să-și schimbe comportamentul. Să nu ne amăgim, inima noastră va fi liniștită doar dacă îl acceptăm pe celălalt așa cum este, cu imperfecțiunile lui și dacă ne concentrăm pe părțile bune ale caracterului său pentru a fi în pace cu el.

Dumnezeu a pus în inimă atracția firească a unei persoane față de alta. Această înclinare și dispoziție iubitoare ne-au fost dăruite de Dumnezeu fără niciun efort din partea noastră. Această dorință înnăscută de unitate, face ca o persoană să vadă totul pozitiv la început, chiar și slăbiciunile celui iubit. Dar pentru a menține și dezvolta această bogăție și frumusețe a dragostei, în contextul interacționării și al conflictelor de zi cu zi, avem nevoie de trezvie neîntreruptă și de asceză, de depășirea lui „eu” și de acceptarea lui „tu”.

Pacea de tip psihologic și pacea lui Dumnezeu

În cele din urmă, cauza frământării noastre interioare, a neliniștii sufletești, a nerăbdării și a apatiei nu este celălalt, ci este în noi, suntem noi! Nu am gustat, încă, din fericita liniște a inimii care s-a întâlnit cu Dumnezeu. Nu am descoperit încă rostul și scopul vieții noastre. Suferim de confuzie existențială.

Omul nu se poate mulțumi cu o pace de tip psihologic, când toate sunt în ordine, la vedere, când nu avem conflicte și certuri sociale intense. Această pace nu este suficientă pentru a ne elibera sau pentru a ne face fericiți. Pacea duhovnicească o simțim odată cu prezența palpabilă a lui Dumnezeu în viața noastră, prin gustarea harului Său. Fără har simțim neliniște. Mereu este altcineva de vină. Ne eschivăm de la responsabilitățile noastre și căutăm minuni pentru a ne ușura vinovățiile noastre reprimate.

„Al meu” și „al tău”

Când ne vom hotărî să înlăturăm de la noi gândirea seculară a diferenței între „al meu” și „al tău”, a protejării față de fratele nostru și a îndreptățirii de sine? Nu există stare mai proastă și cădere mai mare decât aceasta! Să înțelegem că numai îngăduința și bunăvoința ne armonizează cu ceilalți. Fiecare corp are încheieturi, fiecare clădire are îmbinări. Legăturile unității în Hristos stau în înțelegerea celuilalt, iertarea și împreună-pătimirea, pe care o simt doar cei sensibili, cei îndurerați, cei ce s-au zdrobit în viața lor și au trăit experiența morții lor existențiale.

Atunci când vom simți propria stângăcie existențială, propriul chin sufletesc, vom putea înțelege și percepe mai bine greutatea și împietrirea celuilalt. Noi, însă, insistăm să vedem și să ne ocupăm doar de slăbiciunile celuilalt, trecând cu vederea darurile lui. De aceea, atragem negativitatea, anapodia și eșecul în viața noastră.

Dispoziția pozitivă față de celălalt

Omul funcționează și ca emițător, dar și ca receptor. Poate fi influențat atât de starea de spirit pozitivă, cât și de cea negativă a celorlalți. Este limpede faptul că nu putem convinge pe nimeni cu un comportament prefăcut și superficial, ci numai cu starea noastră reală. Numai eliberarea de împotrivirile lăuntrice și o dispoziție pozitivă față de celălalt îi vor înmuia inima și îi vor liniști sufletul. Dacă cultivăm optimismul, nădejdea și încrederea în pronia lui Dumnezeu, dacă ne încredințăm voii Lui, vom atrage binecuvântarea Domnului, atât în viața noastră, cât și în viața celorlalți. Vom putea depăși chiar și cele mai dificile situații, cu hotărâre și seninătate.

Ca să se dezvolte între noi o atmosferă de unitate și încredere reciprocă, va trebui ca fiecare dintre noi să-și asume partea sa de responsabilitate și de împăcare lăuntrică. Este necesar să învățăm să respectăm și să prețuim liniștea inimii noastre și să îngrădim preocupările noastre, astfel încât să ne putem concentra mintea și inima asupra relației noastre cu Dumnezeu. Să căutăm în fiecare zi să găsim puțin timp ca să putem fi singuri „numai cu Dumnezeu”, într-o dispoziție de pocăință.

(Extras din cartea „Fericirile. Răspunsul dat lumii”, de Arhim. Varnava Iangos, carte editată la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)