FORȚA CELOR CE NU ȚIN MINTE RĂUL | PR. PETRONIU

Neținerea de minte a răului

Unul din cele mai mari daruri de care s-a învrednicit a fost cel al neținerii de minte a răului: „Odată, un frate dintre cei mai vechi din mănăstire, cuprins de mânie, a ridicat mâna și l-a pălmuit pe Bătrân. Acesta nu numai că nu a zis nimic, dar l-a și iertat din toată inima, nepomenind niciodată cele întâmplate și nevorbindu-l niciodată de rău pe cel care-l lovise.

Un alt frate l-a ocărât în fața celorlalți frați. Frații au vrut să-l alunge pe acela din Schit. Dar Bătrânul a zis: «Nu alungați pe fratele nostru! Ce se va întâmpla cu sufletul lui? Eu sunt de vină și ce răspuns voi da pentru el la Dumnezeu Judecătorul, în ziua Judecății?».

Dragostea mai presus de funcție

Altă dată, câțiva frați din Schit, mânați de ispită, au mers și l-au pârât pe Bătrân la Mănăstirea Lavra, de care ținea Schitul, cu intenția de a-l da jos din vrednicia de stareț. Când Bătrânul a aflat de aceasta, i-a rugat să țină o săptămână de post și rugăciune, ca să se facă voia lui Dumnezeu. Și într-adevăr, s-a îndepărtat orice lucrare potrivnică și s-au instaurat pacea și dragostea între toți frații, grație rugăciunii și răbdării Bătrânului. Frații care îl pârâseră, au cerut iertare, i-au pus metanie și i-au sărutat mâna. Iubea pe toți oamenii mereu cu aceeași iubire. Niciodată nu a supărat și nu a jignit vreun om”.

Mustrarea cu smerenie

Chiar dacă era aspru cu sine însuși, nu judeca pe nimeni. Când era întrebat de ce nu-i mustră pe frați, răspundea răspicat: „Păi, nu văd cum trăiesc eu? Ce să le spun altceva?”. Dacă unul dintre frați greșea cu ceva, nu-l certa și nici nu-l chema să dea explicații. Dar în cuvântul pe care-l ținea obștii de 40 de monahi, în fiecare duminică seara, prezenta exemple de călugări sfinți din care se vedea ce au făcut ei în situații asemănătoare.

Sfătuia în așa fel încât să nu supere pe nimeni, așezându-se pe sine între cei vinovați. Veghea cu multă trezvie și dragoste la mântuirea sufletelor fraților pe care îi avea în grijă, cercetându-i la chilie atunci când erau tulburați de ispite, ascultându-le durerile cu multă răbdare și înțelegere. Unul dintre ucenici, părintele Daniil, își amintește că ori de câte ori se îmbolnăvea vreun frate, Părintele Petroniu mergea la chilia lui și „se îngrijea să aibă cu el ceva dulce, bomboane, ciocolată sau vreun fruct”.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 76)