Sfântul Ierarh Averchie

Acest SFÂNT AVERCHIE a fost episcop în Ierapoli pe vremea împărăției lui Marc Aureliu, fiul lui Antonin, unde erau puțini creștini, iar închinătorii la idoli erau o mulțime nenumărată.

În timpul vieții sale a convertit mulți păgâni la creștinism, fiind cunoscut pentru darul facerii de minuni și a izgonirii diavolilor.

Chiar din fiica împăratului roman Marc Aureliu izgonise un duh rău.

Dar totuși, cum a reușit mai apoi SĂ-L SILEASCĂ PE DIAVOL SĂ DUCĂ O PIATRĂ IMENSĂ până în Ierapoli?

Vă învit să aflați:

Vederea lui Dumnezeu a celor trei oarbe

După aceasta, alte trei cinstite femei, având ochii orbi, s-au apropiat de sfântul și, închinându-se lui, i-au zis:

„Și noi credem în Iisus Hristos, pe care tu Îl propovăduiești.

Deci, ne rugăm ție, deschide și ochii noștri cei orbi, precum ai deschis pe ai Friellei”.

Iar sfântul a zis către dânsele:

„De credeți în adevăratul Dumnezeu, precum ziceți, veți vedea lumina Lui”.

Zicând acestea, și-a ridicat ochii săi în sus și a început a se ruga, iar când se ruga sfântul, a venit din cer raza luminii celei negrăite, care covârșea strălucirea soarelui și a strălucit locul acela împrejur, unde se ruga Sfântul Averchie și toți cei ce erau colo au căzut la pământ, neputând să vadă acea lumină, numai singure cele trei femei stăteau în preajmă.

Cum s-a atins acea lumină de ochii acelor femei oarbe, îndată au și văzut și s-a dus strălucirea luminii cerești.

Apoi sfântul le-a întrebat pe femei:

„Ce ați văzut când s-au deschis ochii voștri?”.

Cea dintâi a răspuns:

„L-am văzut pe Dumnezeul Cel veșnic, atingându-se de ochii mei”.

A doua a zis:

„Eu am văzut un tânăr frumos, atingându-se de ochii mei”.

Iar a treia a zis:

„Eu am văzut un prunc mic și prealuminos, atingându-se de ochii mei”.

Auzind acestea sfântul și toți cei ce erau cu dânsul au lăudat pe Unul Dumnezeu în Treime, Cel ce face minuni preamărite.

Izvorul tămăduitor

Sfântul Averchie, auzind că și în cetățile și satele din preajmă mulți bolesc de felurite neputințe, s-a dus cu ucenicii săi și, urmând Domnului său, umbla prin cetăți și prin sate, învățând cele pentru împărăția lui Dumnezeu și tămăduind pe cei neputincioși.

Mergând la un loc care se numește Seliște, și-a plecat genunchii lângă un râu și s-a rugat, zicând:

„Doamne, Îndurate, ascultă-mă pe mine, robul Tău și dă darul locului acestuia, ca să curgă izvor de ape calde și toți cei ce vor spăla într-însul să primească tămăduire de toate bolile și rănile”.

Când a sfârșit rugăciunea, s-a auzit deodată un tunet, cerul fiind senin și toți cei ce erau de față s-au înspăimântat; iar după tunet a curs un izvor de apă caldă în locul unde erau genunchii Sfântului Averchie plecați la rugăciune.

Apoi sfântul a poruncit celor ce erau cu dânsul să sape gropi adânci, ca în ele să se adune apele calde.

Tuturor bolnavilor le-a poruncit să se spele în apele acelea și toți cei ce se spălau câștigau sănătate, cu ajutorul rugăciunilor cuviosului.

Fiica demonizată a unui împărat

În acea vreme împărat al Romei era Marc Aureliu și el a făcut părtaș al împărăției sale pe Luchie Vera, pe care l-a logodit cu fiica sa Luchilia.

Însă mai înainte de a se face nunta, a intrat diavolul în acea fecioară și o chinuia, fiind amândoi împărații, și tatăl și logodnicul, într-o mare mâhnire pentru dânsa.

Adunând din toate părțile doctori înțelepți, vrăjitori și preoți idolești, se îngrijeau de tămăduirea ei, dar nimic nu sporeau, ci din zi în zi îi era mai rău Luchiliei.

Apoi a început diavolul dintr-însa a striga, zicând:

„Nimeni nu mă poate izgoni de aici, în afară de Cuviosul Averchie, episcopul Ierapoliei”.

Auzind aceasta împăratul Aureliu, tatăl acelei fecioare, a trimis îndată la antipatul său Evxenian Poplion, care era la răsărit, scrisoarea următoare (…).

După ce au ajuns la Roma, împăratul și femeia sa, Faustina, l-au primit cu cinste și l-au dus la fiica lor care era chinuită de diavol.

Văzând aceasta pe Sfântul Averchie, a râs și i-a zis:

„Oare nu ți-am spus, Averchie, că îți voi răsplăti supărarea mea și că la bătrânețele tale te voi sili ca să mergi în cetatea Romei?”.

Iar sfântul i-a răspuns: „Cu adevărat este așa, dar nicidecum nu te vei mângâia cu aceasta, diavol blestemat”.

Apoi a poruncit că fecioară să fie scoasă afară din palat.

Pe când o scotea, diavolul se scutura nevoind să meargă.

Însă fecioară, fiind dusă cu sila, a început diavolul a o arunca la pământ și a o bate.

Atunci Sfântul Averchie, ridicându-și ochii în sus, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru tămăduirea fecioarei care pătimea, iar diavolul a început a striga:

„Juru-te pe tine, cu însuși Hristosul tău, ca să nu mă trimiți în adânc, nici în alt loc oarecare, ci să merg acolo unde am fost mai înainte de a fi aici”.

Iar sfântul i-a răspuns:

„Vrăjmașule, să mergi la tatăl tău satana, iar pentru că mi-ai ostenit bătrânețele mele până aici, să ai și tu parte de osteneală și să nu te întorci nepedepsit aici”.

Piatra din văzduh

Și era acolo înaintea palatului o piatră foarte mare, pe care numai o mulțime de oameni abia putea s-o miște din loc.

Spre acea piatră arătând sfântul cu mâna, a zis către diavol:

„Ție îți poruncesc, diavole, cu numele Domnului meu Iisus Hristos, ca să duci piatra asta până în patria mea, în cetatea Ierapoliei, și să o așezi lângă porțile dinspre miazăzi”.

Iar diavolul, ca un rob predat și legat cu jurământ, ieșind din fiica împăratului, a luat piatra aceea și, suspinând din greu, a dus-o prin văzduh pe la locul numit Ipodromiul.

Mulți oameni au văzut, cu mare mirare, piatra aceea ce o ducea prin văzduh și au auzit pe diavolul suspinând cu glas mare, dar nu au putut să-l vadă.

Iar diavolul, ducând piatra în Ierapole, a aruncat-o în acel loc unde îi poruncise Sfântul Averchie.

Locuitorii Ierapoliei, când au văzut piatra cazând ca de năpraznă din văzduh, s-au mirat foarte tare, neștiind taina, până când s-a întors sfântul înapoi la dânșii.

Eliberarea fiicei

Fiica împăratului, fiind eliberată de diavolul care o chinuia, zăcea la picioarele Sfântului Averchie ca o moartă.

Iar Faustina, împărăteasa, socotind că fiica ei a murit, a început să plângă.

Apoi sfântul, întinzând mâna, a ridicat-o pe fecioară, care acum era sănătoasă și cu mintea întreagă.

Atunci s-au bucurat foarte mult părinții ei și toată casa împărătească s-a veselit de tămăduirea fiicei împăratului.

Îndată părinții ei au trimis cu bucurie vestitori la ginerele lor, Luchie Verul, care era atunci în război împotriva parților, înștiințându-l de însănătoșirea logodnicei lui.

Apoi i-au dat sfântului daruri și l-au întrebat ce-i mai trebuie, făgăduindu-i să-i dea toate cele ce va voi.

(sursă: „Viețile Sfinților”)

Sinaxarul video: