Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin

Ucenic al Sfântului Dimitrie al Rostovului, la Kiev

„Am fost multe zile cu sfinţia sa la masă, ascultându-i învăţătura sfântă”.

Anul 1704 va fi unul de cotitură pentru cursul vieţii nevoitorului ostaș al Duhului.

Auzind de lucrarea cea ziditoare de suflete a Sfântului Dimitrie al Rostovului, Cuviosul Pahomie, cel „înfocat cu dragostea dumnezeiască, mai mult învăpăindu-se cu dorul cel dumnezeiesc”, a părăsit egumenia şi, lăsând toate, s-a dus să-l întâlnească pe acest sfânt „învăţător de schivnicie” şi mare cărturar, „al doilea Gură de Aur” care „lumina Rusia mică în acea vreme”.

Ajuns la Kiev, Cuviosul Pahomie a petrecut mai multe zile în preajma Sfântului Dimitrie, pe care-l socotea părintele său sufletesc, bucurându-se de binecuvântarea lui şi de mult folos duhovnicesc, după cum însuşi mărturiseşte:

„Am fost multe zile cu sfinţia sa la masă, ascultându-i învăţătura sfântă”.

Şi pe cartea primită în dar de la Sfântul Dimitrie al Rostovului, Rostul de aur, monahul moldovean a însemnat:

„Şi m-au întrebat: «Ce doreşte inima ta?».

Şi i-am spus că doreşte să petreacă viaţă cu tăcere în pustie.

Şi m-au blagoslovit din toată inima şi mi-au zis:

„Domnul să fie cu tine. Să împlă dorul tău”.

Răstimpul petrecut la Kiev îi va oferi binecuvântarea de a se ruga sfinților din Lavra Pecerska la ale căror moaște se va închina cu toată evlavia și de a cerceta activitatea cărturărească a şcolii înfiinţate cu mai bine de o jumătate de veac înainte, de către învăţatul mitropolit român, Petru Movilă.

Va reveni pe plaiurile moldovene, cu sufletul îmbogățit duhovnicește, aducând cu sine pe lângă alte manusrise și tipărituri rare, scrierea Sfântului Dimitrie al Rostovului, Rostul de Aur și Vieţile Sfinţilor a lui Dosoftei, carte cumpărată la Pecerska, de la un oarecare Constantin, cum pe o filă Cuviosul Pahomie, însuși. (…)

Culegerea de învățături a Sfântului Dimitrie al Rostovului, Rostul de aur, va fi pentru asceții nemțeni un nesecat izvor de har din care „culegeau cuvinte mântuitoare de suflet şi povăţuitoare către cărarea cea îngustă pe care o căuta fericitul întru pomenire, Cuviosul Pahomie. Pentru el, era cel mai mare izvor de apă vie cu care îşi adăpa sufletul în toate zilele(…)”.

Alegerea neașteptată

În scurt timp, vestea despre viața îmbunătățită a nevoitorilor de la poalele Muntelui Chiriacu s-a răspândit cu repeziciune în toată țara Moldovei.

După rânduiala lui Dumnezeu, cursul vieții fericitului Pahomie avea să se schimbe din nou, din ziua în care la sihăstria cuviosului vor nimeri câţiva sfetnici de ai domnitorului, Antioh Cantemir, aflați la vânătoare, prin partea locului.

Şi, „rămânând noaptea la schimnic, atât din vorba bărbatului, cum şi din petrecerea lui şi din obiceiul cel bun, foarte s-au folosit şi s-au bucurat”.

Apoi, după ce au primit blagoslovenie s-au îndreptat, după cum i-a îndrumat cuviosul, într-o anumită parte a pădurii, unde au aflat vânat mult, „de care vânând s-au întors cu plin întru ale sale”.

La scurtă vreme după această întâmplare, episcopul Lavrentie de la Roman a plecat la Domnul.

Pentru alegerea unui alt păstor „spre primirea scaunului şi a bisericescului jug”, s-au adunat, din poruncă domnească, mitropolitul, episcopii şi egumenii mănăstirilor.

La sobor, au fost prezenți și boierii care se nimeriseră la sihăstria lui Pahomie și se minunaseră de sfințenia vieții lui.

Luminați de Dumnezeu, i-au vorbit cu căldură domnitorului Mihail Racoviţă despre „liniştitoriul de supt muntele Chiriacu”, propunându-l episcop.

Atât domnitorul, cât și soborul s-au învoit, deși tradiţia era ca în scaunul de la Roman să fie aşezat episcopul de la Rădăuţi.

Astfel, fericitul Pahomie a fost nevoit să părăsească pustia și fără voia lui, să fie ales episcop, la 18 decembrie 1706, pentru că „însuşi Domnul Dumnezeu nu l-au lăsat ca să şază el ca sub obroc, în acea pustietate, ci au voit a-i încredinţa lui păstoria oilor sale celor cuvântătoare, ca unui prea vrednic”.

Deşi era iubitor de isihie, de rugăciune şi de carte, Episcopul Pahomie s-a îngrijit și de nevoile materiale ale eparhiei pe care o păstorea „pe cei săraci miluind, pre cei scârbiţi mângâindu-i şi tuturor ajutându-le, dupre cât îi era prin putinţă”.

Aflarea moaștelor Sfântului

Potrivit mărturiei actualului stareț al Pocrovului, protos. Ambrozie Ghinescu, „în data de 9 septembrie 2013 cu ocazia efectuării unor reparații la pardoseala bisericii Schitului Pocrov, la o adâncime nu prea mare, s-au aflat osemintele unui cuvios monah.

Liniștea și harul, care s-au simțit în acel moment, ne-au dus cu gândul la Sfântul Pahomie, întemeietorul acestui așezământ monahal.

Timp de 10 zile obștea schitului s-a rugat Sfântului Pahomie săvârșind slujbe de priveghere, iar la sfârșitul acestor zile, prin rânduiala lui Dumnezeu au fost cunoscute și cele două însemnări.

Mai apoi, sfintele moaște au fost studiate și de un antropolog, studiu care a confirmat vârsta la care a adormit sfântul și faptul că maxilarul inferior prezenta urmele unor lovituri primite, cel mai probabil, în perioada pribegiei sale în drum spre Lvov”.