„MULȚUMESC, DOAMNE, CĂ TOTUȘI MAI SUNT ÎN VIAȚĂ ȘI CĂ NU AM AJUNS ÎN PUȘCĂRIE!” MĂRTURIA LUI ANDREI  

CUM DEPĂȘIM DEPENDENȚA DE ALCOOL ȘI DROGURI

TRAUMELE DIN COPILĂRIE

Numele meu de botez este Andrei Nicolae. Am 37 de ani, voi împlini 38, anul acesta. Am început să beau alcool în jurul vârstei de 12 ani. Pe la 14, 15 ani, deja eram alcoolic și dependent de țigări și la 18 ani am început să consum droguri. Deja, la 19-20 de ani, eram dependent. În 2009, am reușit ceea ce n-am putut în 14-15 ani, timp în care am încercat să opresc aceste obiceiuri. Am reușit într-o clipită, cunoscându-L pe Dumnezeu și spovedindu-mă. Acum sunt căsătorit, am 6 copii și al 7-lea se va naște cam într-o lună.

Voi încerca să fiu cât mai scurt. Până în clasa I, am fost un copil foarte curios. Întrebam încontinuu: „Ce este Dumnezeu?”, dar mai ales: „Ce se întâmplă după moarte?”. Părinții mei, niște oameni buni, de altfel, botezați, ortodocși, dar neîmbisericiți. Mama, o femeie foarte iubitoare, iar tatăl meu, un om înțelept, dar fără Dumnezeu, de la care am învățat foarte multe lucruri, care ulterior m-au ajutat la întoarcerea mea.

Până la 4 ani, nu am vorbit aproape deloc. La 4 ani, am început să vorbesc deodată și puneam întrebarea asta. Tatăl meu se amuza foarte tare. Spunea că sunt mistic și evenimentele mele preferate erau pomenile. De ce? Pentru că acolo puteam discuta cu preotul. Tot timpul căutam să mă pun lângă preot. Nu știu de unde știam că el e reprezentatul lui Dumnezeu pe pământ și așa am început să-L caut pe Dumnezeu după mintea mea.

În clasa a 5-a, a 6-a, umblam foarte mult pe la bibliotecă, citeam Mircea Eliade, inclusiv Istoria religiilor și am deschis tot felul de ferestre sau de uși false: credințe păgânești, chiar ocultism, toate descoperite prin televizor sau chiar prin ziare. După anul 1990 erau foarte multe publicații: Paranormal, Revista misterelor… Dar nu-L găseam pe Dumnezeu.

DEPENDENT DE ALCOOL

Ai mei s-au despărțit când eram prin clasa a 4-a și atunci am rămas de capul meu. M-am îmbătat odată la o petrecere din aceasta care se face la sfârșitul anului școlar. Și am zis: „Ooh, e incredibil!”. Am avut unul dintre puținele momente, am crezut eu, de fericire, motiv pentru care am căutat să beau cât mai des, ceea ce am și făcut. Până la sfârșitul liceului, am tot băut. N-am să intru în detalii. Pe la 15-16 ani, eram un bețiv în toată regula. Deși pare ciudat, la vârsta aceea aveam chiar anumite baruri unde mă cunoșteam și cu patronul și cu barmanul. Când închideau, aveau curajul să-mi lase mie cheia ca să mai rămân acolo cu cine doream și stăteam și câte trei nopți. Am suferit și pe plan școlar, cu toate că eram foarte bun la învățătură. Fusesem olimpic la matematică, română, la engleză. Asta m-a salvat. Mă iertau mult profesorii, mă îngăduiau. Deși lipseam foarte mult, reușeam să am rezultate cât de cât bune. Dar în clasa a 12-a, am pierdut controlul aproape total, astfel încât era să nu ajung nici la BAC. La una din probe, m-am îmbătat atât de tare (am băut până la 4-5 dimineața), iar la ora 8.00 când era examenul, a venit taică-meu și m-a luat cu mașina. Mi-am luat două beri și le-am băut ca să pot da proba.

DEPENDENT DE DROGURI. „PRIN DROG, L-AM CUNOSCUT PE DIAVOLUL”

După aceea, am vrut să plec de aici, din zonă și m-am dus în Cluj. În ultimii doi ani de liceu, începusem să merg la tot felul de festivaluri de muzică, în special de muzică rock, metal și punk, iar în Cluj, am cunoscut un grup de care m-am lipit foarte tare și acolo m-am apucat de droguri. Dacă m-ați întreba ce droguri am folosit, v-aș răspunde că-s puține pe care nu le-am folosit și într-un mare abuz, pentru că după ce am descoperit drogul, setea mea mistică a depășit cu mult hedonismul. Și atunci le consumam crezând că astfel voi ajunge să-L cunosc mai bine pe Dumnezeu, că voi putea trece într-un alt plan al existenței, motiv pentru care, când găseam sau mi se oferea un nou drog, încercam să-l consum până în pânzele albe. Și după aceea, treceam la altul și la altul. Din acest motiv, într-un fel, Dumnezeu m-a păzit de drogurile acestea sociale de „viteză”, cum am zice noi, cum ar fi cocaina. Am consumat, dar nu mi-a plăcut. Heroina, de asemenea, nu mi-a plăcut, pentru că efectiv te arunca într-o nesimțire totală. Nu-ți mai păsa de nimic. Or, eu voiam să simt cât mai multe și cât mai mult. Credeam că, cu cât ai mai multe experiențe, cu atât devii mai liber și mai înțelept.

Am locuit în Cluj șase ani de zile. După aceea, am mers un an în București și acolo am făcut cunoștință cu heroina. Am plecat foarte rapid din București. N-am putut suporta orașul. Era prea multă falsitate. M-am întors în Cluj. Pe la 23, 24 de ani, mi-am dat seama că ceva e în neregulă. Consumam halucinogene și marijuana despre care o să auziți pe foarte mulți că este un drog social, că se poate legaliza, că nu provoacă dependență. E o minciună! Produce dependență cel puțin psihică. Dacă nu fumam dimineața, nu puteam să fiu eu însumi. Mulți dintre prietenii mei au murit. O bună parte s-au sinucis până la urmă și câteodată îmi fac cruce și zic: „Mulțumesc, Doamne, că totuși mai sunt în viață și că nu am ajuns în pușcărie!”. Despre Dumnezeu, am știut tot timpul că există, dar nu L-am cunoscut. Însă, prin drog, l-am cunoscut pe diavolul. Și-am aflat că există, în adevăratul sens al cuvântului. E o entitate, nu-i o energie. Există! Și atunci când te lovești piept în piept cu diavolul, instantaneu îți dai seama că e și Dumnezeu și instinctual, fugi în sineți spre El și strigi: „Ajuta-mă!”.

După perioada aceasta destul de tumultuoasă, am început să ascult muzică electronică, o muzică făcută special pentru a intra în transă.

ȘI ATUNCI A FOST SURPRIZA: „CUM SĂ TE OPREȘTI?”

Și am devenit mai pacifist și tocmai atunci m-am trezit. Văzând că îmi distrug viața, mi-am pierdut prieteni, rude la care țineam, am zis: „Hai să mă opresc!”. Și atunci a fost surpriza: „Cum să te oprești?”. În ciuda tuturor eforturilor mele, nu puteam să mă opresc. Aveam ore întregi în care plângeam pentru că mă culcam seara și îmi repetam de sute și de mii de ori: „Mâine, mă trezesc și nu mai fac lucrul acesta” și a doua zi, mă ridicam din pat ca teleghidat, mă îmbrăcam, ieșeam după drog și până la amiază, eram praf. Lupta aceasta ca să mă las de droguri a durat cam patru, cinci ani și nu reușeam. Am căzut în disperare, m-am gândit la sinucidere, am și încercat de două ori. Nu aveam cu cine să discut și fără să am nicio teologie, am început să mă rog la îngerul meu păzitor.

Într-una din zile, m-a sunat cineva și m-a întrebat: „Andrei, ce faci? Nu vrei să vii la o pomană?”. Pentru mine era cuvântul magic pentru că îmi trezea amintiri plăcute. Prima dată am refuzat, dar după aceea m-am hotărât să mă duc. Mă simțeam foarte nesigur pe mine, în starea celui care parcă nu trăiește nici pe pământ, nici în cer. Așteptam să vină preotul și să intru în dispută cu el pentru revolta mea că nu-L găsisem pe Dumnezeu. Când a intrat părintele, instantaneu m-a cuprins o sfială teribilă, caldă, o sfială de copil cuminte. Uitasem că există așa ceva. A fost un dar de la Dumnezeu și am rămas tăcut. Părintele a plecat și eu mi-am zis: „Trebuie să te duci să te spovedești la părintele acesta”. „Spovedanie, biserică, ce-i asta?”. Dar gândul acela a rămas în mine și mi-am zis că mă duc. A doua zi, am căutat să aflu cine e părintele și am aflat. M-am dus la biserica unde slujea care era în construcție. Îmi venea să-mi dau palme pentru că eram dintre cei care ziceau: „Câte biserici mai construiți?”. Și nimerisem tocmai la o biserică din aceasta unde „se fură banii poporului”.

M-am întâlnit cu părintele care era foarte absorbit de lucrările de acolo. Eu am spus: „Vreau să mă spovedesc” și mă așteptam ca el să zică: „Extraordinar! Ai venit… Tu?…”. Părintele: „Ai ținut post?”. „Nu!”. „Ții post trei zile și vii mai târziu”. Am plecat foarte nervos pentru că eram obișnuit să mi se dea multă cinste. Mi-am zis: „Nu țin post nici să mă tai. Ce, eu sunt prost?”. Și am intrat în casă, am închis ușa și m-am apucat să țin post. Nici eu nu înțelegeam exact de ce o fac. Nu eram forțat. Pur și simplu, sufletul din mine cerea asta. Am tăiat și vorba.

„CÂND AM BĂGAT DROGUL ÎN MINE, HARUL ACELA A PLECAT INSTANTANEU ȘI A INTRAT DEMONUL”

Dar în seara dinaintea spovedaniei, a venit la ușa mea o persoană cunoscută în România care trăia în București și care a bătut să-i deschid. Și a început să-mi explice că dintr-odată i s-a făcut atât de dor de mine, încât nu a mai putut sta locului. S-a urcat în tren și a venit la mine. El mă șantaja sentimental, săracul. I-am dat drumul la ușă și cum a intrat a scos o mână mare cu marijuana. I-am zis: „Măi, nu te supăra! Dar eu țin post”. El mi-a zis că e de post, că e iarbă. Și am fumat. Dar el mi-a zis că e foarte tare. Primisem un har, dar când am băgat drogul în mine, harul acela a plecat instantaneu și a intrat demonul. Și Dumnezeu mi-a arătat cum este el, că este o entitate extrem de perfidă și de malefică care îmi vrea numai răul. Am încercat să-l fac pe acel cunoscut să plece cât mai repede de la mine. Apoi, am mâncat în exces și în noaptea aceea era să mor. Am căzut într-o deznădejde mai mare decât înainte să merg la acea pomană. Nu mai voiam să mă spovedesc. Căutam să mă pedepsesc.

 PUTEREA SPOVEDANIEI

Totuși m-am îmbrăcat și am fugit până la biserică ca să-i spun părintelui: „Am venit să vă zic că vă mulțumesc. Îmi cer scuze. Ați venit degeaba, dacă ați venit doar pentru mine. Eu mă duc acasă”. Atunci părintele s-a speriat și a început să se roage de mine să stau. „Du-te, vino” acesta a durat vreo 15 minute. Și la un moment dat, mi-a zis: „Te rog din suflet, lasă-mă măcar să-ți fac o rugăciune cu epitrahilul!”. Și m-am gândit: „De ce să-i stric eu ziua omului acesta? Lasă, să fie și el mulțumit!”. Am avut o milă foarte arogantă, dar pentru măsura mea a fost o milă reală. În momentul în care părintele mi-a pus epitrahilul și mâna pe cap, mi s-a deschis mintea. Într-o clipă! În lumea aceasta, epitrahilul nu e orice, este mâna lui Dumnezeu. Vă spun, nu e metaforă! Și m-am spovedit patru ore încontinuu. Și nu mai voiam să plec. Vă dați seama? Să-și piardă diavolul, toată puterea drogului într-o singură clipă?! Să-ți schimbi viața într-o secundă? Atunci mi-am zis: „Acesta este Dumnezeu!”. Părintele mi-a dat o cărticică de rugăciuni mică, neagră unde vorbesc părintele Cleopa și moș Gheorghe pelerinul: vol. 14. Am citit moș Gheorghe pelerinul și mi-am zis: „Uite, eu eram pelerin pe la festivaluri, concerte care erau liturghii demonice”.

„DUMNEZEU MI-A DAT PUTEREA SĂ NU MĂ MAI PRĂBUȘESC NICIODATĂ”

Înainte să plec, părintele mi-a spus: „Vii la Sf. Liturghie și sâmbăta viitoare vii să spovedești ce n-ai spus acum”. Și eu i-am zis: „Dar am spus tot”, iar părintele: „Lasă, că n-ai spus tot”. Și m-am mai dus a doua oară și m-am spovedit încă două ore, pentru că conștiința se trezise și mi-am adus aminte de cele mai mici păcate din copilărie. A fost o stare de har incredibilă. Mi-aș da viața într-o secundă să mai trăiesc măcar o frântură de clipă, ce am trăit atunci. Și sper să mai am parte. Apoi, am mai trecut pe acolo și am văzut că sunt niște slujbe, că niște băbuțe aduc făină și am întrebat: „Ce este asta, părinte?”. „Este pentru Sf. Maslu”. „Îmi dați și mie voie să vin?”. Totul era o onoare pentru mine. Și așa am intrat în ritmul bisericii. La un moment dat, nu-mi mai trebuia nimic. Mă spovedeam săptămânal.

Am mai avut câteva căderi, dar tot din cauză că m-am depărtat de biserică, dar nu vreau să vă vorbesc despre ele pentru că a fost ca atunci când mergi și te mai împiedici de câte o piatră. Imediat, mă ridicam. Vă spun, cu toată sinceritatea, că Dumnezeu mi-a dat puterea să nu mă mai prăbușesc niciodată. Nu există nimic mai ticălos decât rațiunea care e o sabie cu două tăișuri. Viclenia te poate duce oriunde. Sinceritatea e un lucru vital ca un om să-L descopere pe Dumnezeu, dar nu e de ajuns, pentru că eu am fost sincer, dar până n-am mișcat, nu s-a întâmplat schimbarea. Poți să fii sincer și să te duci în iad. Trebuie eforturi. Să știți că suferințele prin care a trecut Sf. Maria Egipteanca sunt reale. Nu-s povești. Eu nu vreau să vă povestesc despre coșmarurile și nopțile nedormite. Se trece printr-un chin. Dar prima mea revelație a fost că, cu cât plângeam mai mult, cu atât eram mai fericit. Alt paradox: cu cât încerca diavolul să mă încolțească mai tare după ce L-am cunoscut pe Dumnezeu, cu atât mă apropiam mai tare de El. La început, îmi puneam trei linguri de grâu cu apă de seara și le mâncam a doua zi. Dumnezeu m-a luminat să mă detoxific, probabil. Și uneori gândul îmi spunea: „Mai pune-ți trei linguri!”. Mâncam și nu mă mai puteam ruga. „De ce oare, Doamne?”. „Pentru că ai mâncat lingura aceea, în plus”. A doua zi, când îmi zicea gândul: „Mai mănâncă trei linguri, mâncam cu două linguri mai puțin”. Sau aveam un canon clar: „Fă, nu știu câte metanii!”. „Nu mai fă ultima metanie!”. La început, ascultam de aceste gânduri, dar cu mila Domnului am reușit să scap. Câteodată când mă trezesc cu cei șase copii în jurul meu, zic: „Doamne, nu-mi vine să cred! Stăteam cu toți tatuații, prin tot felul de boscheți și acum, casa mea e un palat, un palat al bucuriei”.

De aceea, zic că spovedania e cel mai important lucru pe care Dumnezeu l-a lăsat pe pământ și fără ea, nu se poate. Eu numai așa am descoperit că este un singur Dumnezeu, o singură biserică, o singură cale: Ortodoxia[1].

[1] Mărturie relatată de Andrei în biserica „Sf. Vasile”, Tătărați, Iași. Azi, Andrei este consilier în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Transcris selectiv de pe https://www.youtube.com/watch?v=D1MqNqsElj0.

(Articol publicat în revista Atitudini Nr 80)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura