Sf. Sofronie Saharov: Sfaturi și experiențe duhovnicești

Întâlnirea cu sf. Siluan

„M-a chemat la el după ce mă cercetase pustnicul, părintele Vladimir. Și am venit la stareț cu multă cucernicie. Eu, în gând sărutam pământul pe care pășea acest om și poate că de aceea, niciunul din cuvintele lui nu stârnea în mine împotrivire, ci le primeam cu adâncă recunoștință și cucernicie. Cuviosul Siluan a fost evenimentul fundamental al vieții mele. Datorită existenței acestuia, vreme de mulți ani ca un susținător autentic, pe care l-am urmat, al cărui ucenic am și fost, am reușit să intru în viața creștină autentică. Desigur, nu am cunoscut pe deplin măsura binecuvântării lui de care Dumnezeu l-a învrednicit, dar chiar și mie, celui mai mic dintre toți, mi s-a dat să trăiesc câte ceva între asemănarea acestei experiențe.

Nevoințe călugărești

S-a întâmplat de multe ori următorul fapt. Seara, după apusul soarelui, închideam fereastra chiliei mele și o acopeream cu trei cuverturi, așa încât să creez cât mai mult posibil condiții de liniște și de întuneric. Și îmi aplecam fața către podeaua chiliei mele, rostind rar cuvintele rugăciunii unul după altul și părăsind simțirea îngustimii chiliei mele mici și a minții mele și nesimțindu-mi trupul, ci simțind lumina cuvântului Evangheliei. Duhul meu îndreptat către înțelepciunea cea veșnică a cuvântului lui Hristos se elibera de toată lucrarea materială și rămânea nemișcat în strălucirea Soarelui celui înțelegător, ca trupul care se întinde sub soarele de la amiază. O pace blândă îmi umplea atunci sufletul și mă părăsea orice nevoie și orice tulburare a vieții.

La început lupta duhovnicească se concentrează înlăuntru, dar când atinge desăvârșirea, ea devine rugăciune pentru lumea întreagă, pentru Adamul universal. Prima mișcare a dragostei merge către Dumnezeu, a doua către aproapele.

Duhovnic iscusit

Duhovnicul este nevoit să simtă ritmul lumii lăuntrice al fiecărui om ce vine către el. Spre aceasta se roagă el, pentru ca Duhul lui Dumnezeu să-l povățuiască, dând cuvântul cel de trebuință fiecăruia. Conștientizându-mi starea ca fiind departe de desăvârșirea de cuviință, îndelung și cu durere în inimă, cerșeam Domnului să nu-mi îngăduie a greși, să mă păzească în căile adevăratei voii Sale, să-mi insufle cuvintele folositoare fraților. Iar în însuși ceasul convorbirii cu celălalt, eu încercam să-mi țin auzul minții către inimă, pentru a prinde gândul lui Dumnezeu și adesea chiar cuvintele ce trebuie spuse.

Părăsirea Harului

Mi s-au deschis dimensiunile primei căderi a omului. Nu știu cum de am supraviețuit. Niciodată nu voi putea să storc din cuvinte o expresie a acelui «foc» și a deznădejdii care mă cercau și în același timp și a acelei puteri ce m-a ținut ani de zile într-o rugăciune necontenită, de o încordare limită.

Prin iadul deznădăjduirii mele mi-a venit cereasca izbăvire. Când Dumnezeu ne atrage, atunci rugăciunea unei amare pocăințe devine atotcuprinzătoare.

Povățuitor pe calea rugăciunii

Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine.

Luptați-vă pe toate căile: cu osteneală, cu vreo plimbare, cu vreo îndeletnicire oarecare, intelectuală sau fizică, printr-o conversație cu vreun frate. Toate acestea, în sine, sunt lucruri mici însă rezultatul obținut într-o astfel de luptă este deosebit de prețios. Nu este cazul să ne grăbim în viața noastră. Creșterea noastră atârnă de pronia lui Dumnezeu pentru noi. Uneori se întâmplă că monahul trăiește o viață lungă, o jumătate de veac și încă nu cunoaște sensul monahismului.

Eu nu doresc să fiu original. Eu doresc să urmez pilda de netăgăduit a Sfinților, a reprezentanților învățăturii noastre. Astfel veți putea observa că eu nimic nou sau extravagant nu-mi îngădui.

Avem un Dumnezeu atât de bogat, de înalt, Care are un atât de mare har și noi trăim totuși săraci… Ne întristăm din te miri ce. E mare păcat! Ar trebui să fim neîncetat bucuroși. Ar trebui ca viața noastră să fie neîncetat o uimire de zi cu zi. Nu există zi în viața noastră în care Dumnezeu să nu ne dea o simțire nouă a vieții cele veșnice. Iar descoperirea lui Dumnezeu către noi ne deschide orizonturile pentru a iubi pe aproapele ca pe noi înșine.

(Selecții preluate din Revista Atitudini Nr. 47)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura