Cine este povățuitorul și Duhovnicul iscusit?

Din Filocalie și din cărțile de Dumnezeu purtătorilor Părinți:

Deci, tu şi tot cel ce voieşte să vieţuiască după Dumnezeu, cunoscând din aceste cuvinte, ca dintr-un ciucure, toată ţesătura aurită şi duhovnicească a fericitei ascultări, grăbeşte-te să afli, cum s-a arătat mai înainte, un învăţător neînşelător şi desăvârşit. Iar semnul celor desăvârşiţi este, după purtătorul de Hristos Pavel, hrana tare (Evrei 5, 14). Aceştia au, prin deprindere, simţurile întărite ca să deosebească binele şi răul.

Căutându-l în felul acesta, adică cu osteneală şi credinţă, nu te vei abate de la ţinta pusă înainte. Căci, „tot cel ce cere – spune Dumnezeiasca Scriptură – va lua şi cel ce caută va afla, şi, celui ce bate i se va deschide”(Matei 7, 8). Acela îţi va descoperi pe rând şi după rânduială, toate cele datorate şi lui Dumnezeu plăcute şi te va călăuzi spre cele iubite de Dumnezeu şi încă şi mai duhovniceşti şi nedescoperite celor mulţi. (Fil. 8. – Cele 100 de capete ale lui Calist şi Ignatie Xanthopol)

Stareţul trebuie să fi fost ucenic la rândul lui la un alt stareţ care a adormit în Domnul lăsându-i lui moştenirea şi binecuvântarea duhovnicească:

„De aceea insist să treceţi prin această legalitate, ca în toată viaţa voastră să vă însoţească harul lui Dumnezeu.

Mergeţi la un bătrânel şi supuneţi-vă lui, deşi el vi se va părea foarte simplu, şi când va muri şi îl veţi pogorî în mormânt, veţi lua binecuvântarea lui Dumnezeu, ca moştenire, ce vă va însoţi şi vă va povăţui la orice lucrare” (Cuviosul Iosif Sihastrul, pag. 27).

Căci precum pentru el, aşa va da socoteală şi pentru aceia, odată ce a primit să se îngrijească de mântuirea lor. De aceea şi sfinţii se străduiau să nu lase pe ucenici mai prejos de ei însuşi în virtute, ci din starea dintâi să-i mute la o stare mai bună. Astfel Apostolul Pavel l-a făcut pe Onisim din fugar mucenic; Ilie l-a făcut pe Eliseiu din plugar proroc; Moise l-a împodobit pe Iosua mai mult decât pe toţi, iar Eli l-a arătat pe Samuil mai mare decât pe sine. Căci cu toate că şi sârguinţa lor însăşi le-a ajutat acestor învăţăcei la dobândirea virtuţii dar toată pricina sporirii lor a stat în faptul că au avut parte de învăţători, cari au putut să aprindă scânteia înăbuşită a râvnei lor spre o mai mare creştere, făcându-o să lumineze. Prin aceasta învăţătorii lor s-au făcut gură a lui Dumnezeu, slujind voia Lui între oameni, căci au auzit pe Cel ce zice: „De vei scoate lucru de cinste din cel nevrednic, vei fi ca gura Mea”. (Fil. 01. Sf. Nil Ascetul – Cap 35).

Frate, roagă-te stăruitor lui Dumnezeu ca să-ţi arate omul care poate să te înveţe, şi să te povăţuiască bine şi pe care, dacă îl vei afla, eşti dator să-l asculţi ca pe Însuşi Dumnezeu, împlinind cele spuse de el fără îndoială, chiar dacă după părerea ta s-ar părea potrivnice şi vătămătoare. (Din învăţăturile Sfântului Simeon Noul Teolog, ed. 2003 Cuv. XX, pg. 203)

Însă vezi, fratele meu, ca nu cumva fără de sfătuire să te ei după cei răi, că acum sunt rari cei ce ştiu bine să păstorească şi să vindece suflete cuvântătoare. Pentru că post şi priveghere şi chip de evlavie poate mulţi au făţărnicit sau chiar le-au câştigat cu fapta şi au deprins multe pe de rost şi mulţi pot cu lesnire a învăţa prin cuvânt, dar a tăia şi a dezrădăcina patimile prin plâns şi a câştiga cu statornicie faptele cele bune şi cuprinzătoare foarte puţini sunt în stare. Iar faptele bune cuprinzătoare sunt: smerenia – surpătoarea patimilor şi pricinuitoarea nepătimirii celei cereşti şi îngereşti, care niciodată nu încetează, nici nu cade, ci totdeauna se adaogă la cele dinainte, adăugând dar lângă dar, dragoste lângă dragoste. Din aceasta vine dreapta socoteală, şi desluşirea cea desăvârşită, care povăţuieşte bine pe cei ce-i urmează ei şi trece fără poticnire marea cea gândită. (Sf. Simeon Noul Teolog)