IDEALURI MONAHALE FRÂNTE DE REGIMUL COMUNIST. POVESTEA SURORILOR BAZILIAN DE LA MĂNĂSTIREA VLADIMIREȘTI

vladimiresti

vladimiresti

RĂPITE NOAPTEA DIN MĂNĂSTIRE DE CĂTRE ORGANELE DE SECURITATE

Doamna Elena, v-am ruga să ne povestiți câte ceva din perioada de persecuție comunistă, când ați fost alungată din mănăstirea Vladimirești, la ordinele Securității. Dumneavoastră ați fost călugărită?

Da… N-am apucat să fiu maică, am fost doar soră de mănăstire, dar am fost judecată ca maică. Ne îmbrăcau rasoforă[1] la 3 ani de la intrarea în mănăstire, dar deja era arestată toată conducerea. Pe la jumătatea lui februarie în ’56, ne-au scos noaptea din mănăstire, pământul era înghețat. Pe atunci eram tinere și mai și râdeam. Ziceam: ,,Cum îngheață, cum ne-nhață” și într-adevăr, în februarie ’56, noaptea când a înghețat, au venit ei cu camioanele și ne-au spus să ne luăm ce vrem că ne duc acasă. Dar ne-au dus pe un șantier, iar noi în mașină  – erau camioane cu prelată  – cântam  Cu noi este Dumnezeu și De frica voastră nu ne vom teme. Când ajungeam prin vreun sat, ne ziceau să tăcem din gură că sculăm lumea. Ne-au dus pe un șantier și acolo ne-au triat. Era o vineri și care a vrut să mănânce, i s-a dat o cafea cu pâine. Știu că n-am mâncat. Și majoritatea erau moldovence și în a doua noapte le-au dus cu camionul acasă în sat. Iar pe noi, care eram mai de departe, ne-au dus a doua noapte în gară la Brăila, ne-au dat foi de drum ca să ne prezentăm la Miliție. Și vine o femeie și zice: ,,Da’ ce faceți, maicilor, acuma noaptea?”. Dar una dintre noi zice: ,,Ne-a trimis Statul la propovăduit”. Și așa am ajuns fiecare acasă.

Sora mea era bolnavă. În noaptea în care au arestat conducerea, ea era de rând la bucătărie și atunci nu erau condițiile de acum. Fiind obosită, a dormit și nu s-a trezit. Celelalte când au auzit că e gălăgie, s-au dus în incinta mănăstirii și ea a rămas singură. Și un nenorocit cu arma întinsă la ea, i-a zis când s-a trezit: ,,Nu mișca că trag!”. Și așa s-a speriat că în noaptea aia a leșinat de vreo trei ori. Și toată viața a suferit. Când am ajuns acasă și am dus-o la un doctor, mi-a zis că întreg organismul ei este dezechilibrat. A rămas pe la maicile cu care era în chilie, că n-a putut să vină atunci acasă. 

Și nu v-au mai lăsat să intrați în mănăstire?

Nu, m-au și intentat proces. Deja la un an, în februarie, am avut proces. Primul căpitan care mi-a făcut procesul verbal – pe atunci nu erau nici ei așa de vizați – și-a pus deodată pixul pe masă și zice: ,,Dumnezeu și Maica Domnului să mă ierte, că n-am făcut niciodată acte din astea”. Era dintr-o comună de-a maicii noastre. Și zice: ,,Și eu am vrut să mă fac călugăr și am ajuns în Miliție”. Și ne-a făcut actele și am avut proces în februarie. M-au condamnat la un an de zile. Eu le tot spuneam: „Nu știu de ce mă condamnați că, în definitiv, eu n-am uniformă. Sunt soră îmbrăcată”. Zice: ,,Să chemăm pe cineva de pe stradă să vedem ce zice?”. ,,Dar dumneavoastră judecați după ce zice lumea de pe stradă?”. S-au adunat acolo mulți ofițeri și fiecare zicea câte ceva. La un moment dat a venit una, cu gălăgie, dar tot de-a lor care se dădea drept preoteasă și zice: ,,Soțul meu și-a dat demisia, ca să nu mai înșele lumea”. Pe urmă a plecat. Ei mi-au zis: ,,Uite ce exemplu!”. Zic: ,,Pe mine nu mă interesează ce fac alții”. Ei mi-au spus: ,,Să știi că dacă nu te dezbraci, te dezbrăcăm noi”. „Dacă vă stă în caracter și e elegant, dezbrăcați-mă!”. ,,Nu, venim seara când te culci”. ,,Eu nu mă dezbrac niciodată”, am zis eu. Și a venit comandantul și când i-au spus, s-a întors cu spatele și l-a pufnit râsul.

vladimirestiCâți ani ați stat în mănăstire până să vă aresteze?

Aproape patru ani. Dar după arestarea conducerii mănăstirii din 1955, când au fost ridicați Pr Ioan Iovan, Maica stareță Veronica și Maica Mihaela, ne tot trimiteau preoți și călugări supuși Securității, ca să ne convingă să plecăm de bunăvoie. Și la al doilea comitet spiritual s-a făcut un memoriu în care am iscălit toate că nu plecăm cu prețul vieții, și că cerem să ne aducă conducerea înapoi pentru că e nevinovată. Atunci eram naive.

Și cum ați intrat în mănăstire?

Când aveam 17 ani, mă spovedeam la Părintele Vasile Coman, care ulterior a ajuns episcop. A fost primul meu duhovnic. Și așa m-au impresionat întrebările lui, că am început să-mi cumpăr icoane, am început să-mi cumpăr candelă. Și părintele ăsta avea o voce extraordinară. În anul următor, a venit tot în Postul Paștelui și a anunțat în biserică că se face pelerinaj la Mănăstirea Sâmbăta, unde era Părintele Arsenie Boca. M-aș fi dus și eu, dar nu aveam bani.

Când ați ajuns prima oară la Sâmbăta?

Prima dată, am ajuns când eram mai tânără cu mătușa mea care mi-a spus: ,,Hai să vii și tu să vezi un părinte care îți cunoaște gândurile!”. Pe atunci aveam 15 ani. Și zic: ,,Du-te matale și lasă-mă pe mine! Nu mă mai intoxica cu Părintele Arsenie!”. Nu aveam credință atunci. Dar ulterior s-au schimbat lucrurile. Când m-am hotărât să plec la mănăstire i-am spus părintelui Serafim de la Sâmbăta: ,,Părinte, eu m-am gândit să mă duc la Vladimirești. Poate mă primește și pe mine Maica Domnului acolo”. ,,Dar cum te-ai gândit așa dintr-odată?”. ,,Acum a sosit timpul”. Și părintele Serafim s-a apucat și i-a scris maicii Veronica. Și m-am dus de Rusalii. Când m-a văzut, maica Veronica mi-a zis: „Aici e muncă multă și mâncarea e proastă”. ,,Dar sunt sănătoasă și îmi ajută Maica Domnului”, ziceam eu. ,,Ce știi să faci? ,,Știu să cos”. ,,Hai că te primesc”. Era în ’52.

SCAPĂ ÎN MOD MIRACULOS DE ÎNCHISOARE

După ce a fost arestată conducerea, cine coordona mănăstirea?

Ne-au adus ei o stareță căreia noi îi ziceam „giranta”. Pe atunci nu erau telefoane și ea se ducea în fiecare seară și dădea raportul. Așa că n-au apucat să mă mai îmbrace nici rasoforă, pentru că noua conducere avea altă misiune. Am fost judecată cu „port ilegal de uniformă” și condamnată la un an. Sigur că eu nu m-am gândit să fac recurs. Nici n-aveam bani, dar o mătușă de-a mea, o soră de-a mamei mele. era căsătorită cu un evreu care era mai tânăr ca ea. Și acela mă întreabă: ,,Ce faci acuma?”. Zic: ,,Ce să fac? Îmi fac bocceluța și aștept să mă duc la închisoare”. Și atunci el a venit a doua zi acasă și mi-a zis: ,,Nu te interesează, mergi cu mine, eu plătesc”. M-a dus la un avocat evreu și i-am povestit care e situația, că în definitiv nici nu aveam uniforma completă, că nu sunt călugărită, să am toate hainele. Și știți ce apărare frumoasă a făcut acest evreu? Eu nu m-am prezentat la proces. A fost în februarie ’57. Zice: ,,Această tânără și-a ales logodnic pe Hristos și așa înțelege ea să-și manifeste dragostea față de logodnicul ei, purtând o rochie neagră și îmbrobodită. De ce să fie aruncată în închisoare cu toate borfașele?”. Și m-a achitat cu 500 de lei amendă. Era mult, că eu nu aveam de unde să plătesc. Mama mea a rămas văduvă la 29 de ani și era cu pensie de urmaș după tata. Și acuma eu eram ultimul copil. Nici nu l-am cunoscut pe tata că a murit tânăr, la 7 săptămâni după ce m-am născut. Și ce credeți? După condamnarea asta, m-am trezit cu o doamnă care s-a dat drept soție de avocat și care mi-a spus: ,,Am auzit de cazul dumneavoastră. Băiatul meu a găsit o sumă de bani și nu o revendică nimeni. Am venit să vă dau bani ca să vă plătiți amenda”. Mi-era și frică să-i primesc. În fine, am plătit amenda și am continuat să port uniforma. Și surorii mele, după ce a venit acasă, i-au făcut și ei proces. I-au dat și ei 500 de lei amendă. Pe urmă am avut al doilea proces. Atunci mi-au dat câteva luni cu suspendare și am intrat în grațierea de la 23 august.

Când să ne întoarcem la mănăstire, eu o aveam pe mama de 90 de ani și fratele paralizat care nu avea copii. Și stareța a zis așa: ,,Stai și-i îngrijește cât trăiesc! Asta să-ți fie ascultarea”. Între timp, a fost eliberat și părintele Ioan Iovan care venea aici, pe la noi.

Dar să știți că am răsplătit evreului care ne-a ajutat si l-am botezat! El a zis: ,,Eu m-aș duce să mă cunun, dar sunt membru de partid, cum să mă duc?”. Zic: ,,Avem noi un preot bătrân care vine acasă. Și atunci am vorbit cu părintele Vasile și a acceptat să îl boteze acasă. Noi am fost nașe și la botezul lui și la cununie și s-a înmormântat cu preot. El, așa ca evreu, a venit într-o zi acasă și a trecut cu mașina pe o barieră care nu se ridica. Și zice: ,,Să-mi spună mie cineva că nu există Dumnezeu, că așa îi dau o palmă, că eu trebuia să trec peste linia ferată și dintr-o dată s-a oprit motorul. Și când s-a oprit mașina, a venit trenul. Praf mă făceam. Cine m-a salvat?”. Și când era militar, o duceau pe Sf. Filofteia undeva unde nu ploua și nu puteau să o urnească din loc. Și zice: ,,Am apărut eu cu Fordul meu. Puneți-o la mine că așa o zbor!”… Și când a dat drumul, a sărit nu știu ce de la motor și n-a putut porni. Sfânta nu voia să plece. Când a avut părintele Vasile proces, evreul a fost întrebat: ,,Îl cunoști pe banditul ală?”. Și el a spus: ,,Vă rog să vă retrageți cuvântul. Eu am fost chemat aici să spun adevărul. Omul ăsta mie mi-a salvat viața”, a zis evreul. ,,Alții ar trebui să fie în locul lui”. Și nu l-au putut condamna pentru că n-au avut martor.

VINDECĂRI MINUNATE LA MĂNĂSTIREA VLADIMIREȘTI

Povestiți-ne puțin despre atmosfera din mănăstirea Vladimirești în perioada ei de înflorire. Cum erau slujbele și care era rânduiala stabilită de părintele Ioan Iovan?

Părintele Ioan a hotărât să nu lipsim de la Sf. Liturghie. A fost o vreme când ne împărtășea zilnic până când a venit interdicție de la Patriarhie. Și când era urmărit de Securitate, părintele Ioan făcea Sf. Liturghie ca să ne poată împărtăși. Era ca Sf. Ioan de Kronstadt: să împărtășească pe mulți… Era în curte lume multă și părintele îi catehiza și le spunea: ,,Cine are lucruri mai grele, să vină pe urmă să vorbească”. Strigau toți: ,,Am făcut, am făcut!”. Făcea și spovedanie la grup, pentru că era plin de lume. Și am văzut minunea cu copiii aceia orbi care s-au vindecat.

Ați fost martoră acelei minuni? Era la o sărbătoare în timpul Sfântului Maslu sau la Sf. Liturghie?

La Liturghie și le-a făcut părintele și Sf. Maslu. Eu eram în afara curții mănăstirii, unde primea lumea. Și era o clădire acolo unde stăteam cele care aveam grijă. Eu luam buletinele de la oameni, trebuia să-i înregistrez. Și am văzut că a venit o femeie de la Cluj cu doi copii orbi. Unul era de 7 ani, celălalt de 11 ani. Îi ducea mama de mână și eu le dădeam mâncare, le puneam lingura în mână. Au stat trei zile. Într-o dimineață, cel mai mic a strigat: ,,Mami, eu văd, văd lumină”. Stătuse la Liturghie și la Maslu trei zile. Părintele i-a împărtășit în fiecare zi și copilul a început să vadă. Nu vedea bine, dar zărea lumină. Și pe urmă, după două zile sau trei, și celălalt a început să vadă. Și s-a dus femeia acasă cu copiii văzând, fără niciun tratament.

Pe altă femeie au adus-o legată șapte bărbați. Trecuse la iehoviști și când s-a urcat să ia icoana Maicii Domnului din perete, a înnebunit. Când a început părintele să-i facă slujbă, a vrut să se repeadă și la el, dar numai ce i-a atins buzele cu Sf. Taine și deodată a zis: ,,Mai dă-mi, părinte, că tare-i bun și dulce!”.

La Vladimirești se citea Psaltirea tot timpul. Și dacă nu mergeam la Psaltire, ne trezea maica Mihaela și ne zicea: „Fetelor, umblă un îngeraș prin cetate și nu are cui să-i pună coroniță”. Când auzeam vocea maicii, imediat săream. Și de multe ori ieșeam afară să vedem dacă a venit părintele Nil. Noaptea venea și ne tot vorbea. Umbla numai desculț și legat cu o sfoară. Așa l-am cunoscut: noaptea, că dimineața nu mai era, dispărea. Am auzit acum că familia a vrut să-l dezgroape, dar nu i-au găsit osemintele.

Cum erau predicile Părintelui Nil?

Ne vorbea cum să ne rugăm, cum să o chemăm mereu pe Maica Domnului, despre pocăință. Eu citesc Psaltirea în versuri a lui Vasile Militaru și scrie într-un loc: „Mântuitorul n-a venit să mântuiască pe cei drepți, a venit pentru păcătoși și câtă bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce”. Eu mă simt una dintre păcătoși.

Mama mea a mai avut patru surori și a prins ocupația austro-ungară și nu avea voie să vorbească decât ungurește. Nu știa o boabă românește. Acasă a învățat să citească și să scrie românește. Nu prea am avut credincioși în jur. Prima dată când am fost la Sâmbăta și am văzut arhierei și predici multe, nu m-a mai interesat nimic. Mătușii mele i-a fost rușine de vecini că mă duc la mănăstire și le-a spus că plec la o școală. La Sâmbăta, m-am împrietenit cu multe fete care au plecat până la urmă la mănăstire. Majoritatea intrau la Bistrița. La Sâmbăta, într-un pelerinaj, un teolog a intrat în grupul nostru de fete. Era fiu de preot din Basarabia și îl chema Nicolae Plămădeală. Era rudă cu mitropolitul Antonie Plămădeală. Și mi-a cerut adresa pe care îmi trimitea scrisori de la mănăstirile pe care le vizita. Mai târziu, am primit de la el o scrisoare în care mă întreba ce perspective am de viitor. Eu am stat și m-am gândit și i-am răspuns: „Până în prezent, nu am luat nicio hotărâre. Dar știu așa: că fecioria și maternitatea sunt cele două căi care te pot mântui. Eu, din mila lui Dumnezeu, pe prima am ales-o și cred ca asta va fi cheia fericirii pentru mine. O hotărâre definitivă nu am luat, dar dorința mea e ca mai curând sau mai târziu să mă retrag în liniștea unei mănăstiri”. Pe atunci, nu știam că mă duc la mănăstire. Și de Buna Vestire, ca de obicei eram la Sâmbăta, la Sf. Liturghie și în timpul prefacerii Sf. Daruri, atunci mi-a venit în minte: „Ce ar fi să mă duc să mă jertfesc și eu cu maicile acelea cu care știam că mă mântuiesc atunci? Dacă mă primește Maica Domnului și pe mine?”. A fost chemarea lui Dumnezeu pentru mine. Și așa am ajuns la mănăstire și de fiecare dată, la greu, îmi aduceam aminte de cuvintele maicii Mihaela: „Săraca, nu știi ce te așteaptă!”.

Câte maici mai sunt în Vladimirești acum?

Puține. Au fost mai multe, dar într-un an au murit vreo zece de-ale noastre, bătrâne. Și ultima care a murit de Paști anul trecut, maica Agatonica, ultima care a fost din Bordei, era dirijoarea corului. Când am împlinit eu 90 de ani, ea mi-a cântat ,,La mulți ani”. În ajun de Înviere l-a visat pe părintele Ioan și chiar în ziua Învierii, după Sf. Liturghie s-a împărtășit și a murit.

 ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE ARSENIE BOCA

Cum l-ați cunoscut pe părintele Arsenie Boca?

La Sâmbăta am întâlnit o asistentă medicală care era din Bran și fusese la spitalul de TBC, făcut de Domnița Ileana. Părintele Serafim mi-a zis despre ea: ,,Iată un suflet cu care am curaj să mă prezint în fața lui Dumnezeu”. Maria Ciolanu o chema. Eu mă duceam să o ajut cu multă evlavie, că prima dată ea a fost cu suita regală la Sâmbăta. Când s-a pensionat a plecat la Prislop la mănăstire și m-a rugat să merg cu ea să o ajut la bagaj. Atunci n-am stat de vorbă cu părintele Arsenie. Era lume multă.

A doua oară, am ajuns la Prislop înainte să plec la Vladimirești. Era primăvară și foarte frig. Seara, când m-am dus în biserică, nu era țipenie de mireni. Părintele Arsenie era liber atunci. Eu stăteam în pridvor în bisericuța aceea mică și părintele Arsenie a venit la mine, m-a binecuvântat, mi-a dat mâna și am sărutat-o. Și să vedeți a treia oară cum l-am mai întâlnit pe părintele Arsenie… Știți că maica Teodosia l-a cunoscut la Sâmbăta și că acolo a întâlnit-o pe maica Veronica. Într-o zi, vine la mine o credincioasă care avea fata la mănăstire și-mi zice: ,,E o doamnă în vârstă care vrea să-ți dea personal o scrisoare pentru maica Teodosia”. Și m-am dus la ea în casă pentru prima dată. Acolo am întâlnit-o pe fiica ei care mă cunoștea, pe încă o maică de la Săcele și deodată s-a deschis ușa și a intrat o doamnă, micuță de statură, cu părul alb care a zis: ,,Bună ziua!”. Pe loc mi-am spus: ,,maica Zamfira!”. Am recunoscut-o după 13 ani. Celelalte s-au retras, iar ea mi-a oferit un scaun zicând: ,,Te-am chemat. Pe cine ai mai apropiat?”. Zic: ,,Pe sora mea cu care stau și pe părintele Ioan care e duhovnicul”, că era scăpat deja din închisoare de un an.

 În ce an era?

În ’65 era. M-a mai întrebat ea câte ceva și pe urmă a plecat. Deodată s-a deschis din nou ușa și în spatele ei a apărut un domn, îmbrăcat într-un costum gri închis, cu ochelari negri la ochi. Când a zis: ,,Bună ziua!”, am înlemnit. Am început să plâng, era părintele Arsenie. Am stat la masă atunci cu părintele. Nici nu știu ce am mâncat, așa emoții aveam. Ne-a îmbărbătat cu multe cuvinte de folos să ducem mai departe misiunea noastră creștină în mijlocul lupilor. 

„IMPORTANT ESTE STAREA ÎN CARE TE AFLI CÂND MORI, NU UNDE MORI”

Pe Părintele Justin l-ați cunoscut când era în viață?

L-am prins pe Părintele Justin o dată la Aiud, în ajun de ziua Crucii. Am luat o binecuvântare și i-am sărutat mâna. Înainte mergeam la toate comemorările sfinților mărturisitori. Mergeam la Târgu-Ocna, la Mislea, dar acum nu mai pot.

Poate ajungeți și în mănăstirea noastră. Maicile abia așteaptă să le țineți un cuvânt, să le mai întăriți cu experiența dumneavoastră.

Cu mare drag am veni, dar la anii aceștia e mai greu să călătorim. Pentru noi acest apartament a fost și este ca o chilie de mănăstire, de altfel noi îl și numeam metoc al mănăstirii Vladimirești. Aici venea adesea Părintele Ioan Iovan, înnopta, spovedea pe ascuns oamenii care nu îl puteau găsi la mănăstire, deoarece Partidul se opunea reînchinovierii sale în mănăstire. Avem mai multe scrisori păstrate de la Părintele Ioan, ce ne-au încurajat și mângâiat sufletele. Părintele era atunci la mănăstirea Recea, dar ne-a dat ascultare să ținem acest apartament pe care îl folosea și dânsul în nevoile sale, când era în trecere prin Brașov. Nu contează unde mă înmormântează, atâția sfinți au murit în pușcării și zac în gropi comune, apăi eu o păcătoasă… Important este starea în care te afli când mori, nu unde mori, că în suflet m-am păstrat așa cum am intrat în mănăstire.

(Interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, articol publicat în Revista ATITUDINI NR. 70)

[1] Adică purtător de rasă călugărească.

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura