Preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa : Un altfel de autoportret

Înainte de toate vă mulţumesc pentru scrisoarea din 13 septembrie 1978, care a ajuns la mine ca prin minune şi în care îmi împărtăşeaţi vestea că am fost primit ca membru în “Comitetul intelectualilor pentru o Europă a libertăţii”. Încă de pe vremea când am început, ca preot şi ca profesor, lupta pentru drepturile religioase ale omului, m-am socotit un membru al acestui Comitet. Primirea oficială certifică o situaţie de fapt şi pentru care am optat de multă vreme. Vă mulţumesc pentru frăţească asistenţă şi ocrotire, pentru solidaritatea voastră de care am şi voi avea nevoie.

Am fost împins la marginea societăţii, lăsat pradă tuturor atacurilor, defăimărilor şi bunului plac. N-a fost de ajuns că am fost îndepărtat din Seminarul teologic Bucureşti, unde eram profesor, şi că am fost lipsit de toate drepturile umane. N-a fost de ajuns că mi s-a interzis să vorbesc şi că elevii şi studenţii teologi care au fost de partea mea sunt puşi sub urmărire. Acum vor să o scoată din slujbă şi pe soţia mea, iar fiul meu de 11 ani este supus, la şcoală, la tot felul de şicane. Vor să ne lase muritori de foame. Ceea ce mi se pare înspăimântător este că însăşi Ierarhia Bisericii noastre a cerut autorităţilor să ia toate aceste măsuri!

De ce? Pentru că am cerut libertatea de a predica fără niciun fel de oprelişti. Pentru că am protestat împotriva demolării bisericilor, în locul cărora se construiesc acum localuri de petrecere, ca în cazul Bisericii Enei din Bucureşti şi a Bisericii Domneşti din Focşani. Pentru că am cerut scutirea teologilor de serviciul militar, deoarece trebuie să ocrotim inocenţa şi sensibilitatea spirituală a tinerilor teologi. Pentru că am intervenit în favoarea libertăţii de credinţă a tineretului român, fără discriminare confesională. Pentru că am revendicat pentru creştini, tineri sau bătrâni, dreptul de a intra în monahism, lucru pe care statul îl interzice. Pentru că am atras atenţia asupra demnităţii preoţeşti, care stă deasupra oricărei alte demnităţi umane, insistând ca preoţii să nu mai fie obligaţi să facă propagandă politică de la altar. Şi aceasta, deoarece pentru preoţi nu există decât o mare temă omiletică: Iisus Hristos.

Toate revendicările acestea mi-au fost imputate ca delicte. Dar nu m-am socotit nicio clipă nefericit. Nu m-am socotit nici învingător, nici învins. Nu sunt decât un luptător între mulţi alţii în această bătălie a omului pentru redobândirea demnităţii sale.

Când vor înceta oare ameninţările împotrivă ale paraziţilor, trimise prin scrisori ce se dau anonime, metodă deprinsă de la şcoala Uniunii Sovietice şi care acum s-a extins şi la noi, asemenea unei ciume? Când o să se pună capăt procedeului prin care cei ce luptă pentru drepturile omului sunt internaţi în spitale psihiatrice?

Preotul Costică Maftei a trebuit să îndure luni întregi, împreună cu soţia şi copiii săi, pentru ca până la urmă să plece în exil, deoarece comisese crima de a dori să construiască o biserică.

Iar preotul Gavrilă Ştefan a trebuit să îndure ani de suferinţă, deoarece refuzase să rostească lozinci politice în biserică.

Călugării care nu vor să renunţe la starea lor monahală sunt daţi afară din învăţământul teologic!

Membri ai Comitetului creştin pentru Apărarea Drepturilor Religioase şi de Conştiinţă în România sunt alungaţi din biserică şi constant molestaţi de Miliţie, siliţi să plătească amenzi ridicole, ba chiar arestaţi, sub pretextul că fondarea de asociaţii este interzisă!

Cerem să se pună capăt acestor persecuţii! Lezarea drepturilor umane şi religioase trebuie să înceteze! Facem apel la toate organizaţiile internaţionale să apere drepturile omului şi să ne ajute ! Există doar o singură luptă dreaptă la care este chemată întreaga creştinătate: lupta pentru libertatea şi demnitatea omului.

(Scrisoarea Pr. Gheorghe Calciu către „Comitetul intelectualilor pentru o Europă a libertăţii”, Bucureşti, 17.10.1978, publicat și în Revista Atitudini Nr. 6)