editata de Manastirea Petru Voda

În ediţia din 1828 a celor 10 cuvinte despre Dumnezeiasca Pronie, traducătorul acestora, Mitropolitul Grigorie Dascălul (1765-1834), spunea că Fericitul Theodorit s-a născut în Antiohia, unde a şi intrat într-o mănăstire, unde l-a cunoscut pe Sfîntul Ioan Gură de Aur, căruia i s-a făcut următor.

Cartea „Despre Pronie” însumează 10 cuvîntări dedicate celor slabi în credinţă – ereticilor  şi ateilor –, prin care aceştia, citindu-le, să se întoarcă la Biserică, la Viaţă, la Credinţă, la Mîntuire. Acesta bănuim că a fost şi motivul pentru care cartea de faţă a fost tradusă de Sfîntul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Bucureştilor, aflat, încă de mai înainte de a ajunge arhiereu, în luptă cu rătăcirile veacului său. Majoritatea cercetătorilor opinează că lucrarea de faţă a fost scrisă în jurul anilor 425-435, datorită lipsei din ea a argumentelor hristologice abordate de Fericitul Theodorit în vremea dintre Sinoadele III  şi IV Ecumenice. „Despre Pronie” este una din lucrările cele mai reprezentative pentru stilul  şi elocvenţa Fericitului Theodorit, care s-a adresat, de cele mai multe ori în scrierile sale, unui public foarte bine educat. Stilul, elocvenţa  şi vocabularul autorului sînt acelea ale unui fin cunoscător al literaturii clasice Elline, care vorbeşte intenţionat în graiul unor Herodot, Thukydide, Sofokle şi Homer, pentru a aduce pe înţelesul intelectualilor vremii sale, dar mai ales celor păgîni, Adevărul, Calea şi Viaţa cea veşnică.

În ceea ce priveşte ediţia prezentă, ea a fost începută în anul 2001, după un original tipărit la 1828, dar proiectul editării sale a fost suspendat în acel an din cîteva motive, între care unul din ele a fost dat de dificultăţile textului Ellin al cărţii. În ceea ce priveşte originalul folosit la traducere, bănuiala noastră este că, spre diferenţă de cele mai multe dintre traducerile sale, făcute mai ales de pe manuscrise greceşti din spaţiul răsăritean  şi mai puţin de pe cărţile tipărite, Sfîntul Grigorie Dascălul a tradus, de data aceasta, direct din ediţia tipărită de J. Sirmond  şi J. Garnier, în 1642, respectiv 1684, sau din cea reeditată de J. L. Schulze şi J. A. Noesselt între 1769  şi 1774. Am căutat să păstrăm, pe cît s-a putut, vocabularul original, menţionînd ori de cîte ori a fost nevoie, schimbările făcute pentru uşurarea lecturii  şi verificînd traducerea sfîntului ierarh al Bucureştilor cu textul din P.G., care îl reproduce pe cel tipărit în secolele XVII şi XVIII.
Lucrarea de faţă se poate cu uşurinţă constitui nu doar în tratat apologetic, ci  şi într-unul exegetic sau dogmatic sau cosmologic, şi credem cu tărie că au găsit folos în ea nu numai creştinii, ori cei însetaţi de cunoaştere, dar bolind de necredinţă, ci şi bătrînii şi tinerii,  şi chiar copiii care iubesc adevărul  şi cele ascunse ale înţelepciunii dumnezeieşti.
Cu bucuria  şi recunoştinţa de a fi lucrat pe un text sfînt, scris de un autor cu viaţă sfîntă şi tradus tot de un sfînt, cerem cititorului iertare pentru greşelile pe care mintea cea pămîntească şi mîna cea de ţărînă le-a săvîrşit pînă la acest sfîrşit de carte.

Editorii

Preţ 9 RON. Pentru comenzi apasati aici.

De mai multe zile mă chinui să citesc un raport „ştiinţific” ce a făcut multă vâlvă în presă. Din primele rânduri ni se anunţa că românii sunt ignoranţii şi superstiţioşii Europei. Gândindu-mă că un astfel de raport ajută la dobândirea smereniei, am pornit să îl citesc cu elan, în urmă cu vreo săptămână, dar nu am reuşit să-mi menţin interesul. Când am lecturat în prefaţă despre uriaşul succes al ştiinţei în producerea „primei celule sintetice”, m-am lămurit că acest raport îmi va pune nervii la grea încercare.

Am căutat informaţii despre finanţarea acestui proiect, fiind evident faptul că s-a hrănit din bani publici. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică  (ANCS) l-a finanţat, în 2008,  cu 6 miliarde de lei vechi! Numai din acest motiv m-am hotărât să îl citesc totuşi, având azi o stare sufletească oricum deteriorată (deci nemaiexistând riscul să mi-o alterez citind raportul).

În loc să mă luminez, în urma lecturii am căpătat mai multe nedumeriri. Prima mea mare întrebare este ce credinţă au „cercetătorii”? După cum scriu numele Mântuitorului (Isus), nu ştiu ce să cred. Să fie numai ignoranţa totală explicaţia? Totuşi, aceşti oameni trăiesc şi consumă bani într-o ţară ortodoxă.

Apoi am citit cu mare curiozitate precizările metodologice. Mă aşteptam să mă lămuresc asupra corelaţiilor statistice. Ce teste de verificare a ipotezelor au folosit? Şi, mai întâi, care au fost ipotezele de la care au pornit? Raportul transmite implicit, prin comentariile echipei, existenţa unor ipoteze (neformulate clar şi neverificate statistic însă). În schimb, precizările metodologice prezintă pe mai multe pagini cum s-a constituit eşantionul. Nivelul ştiinţific al precizărilor se află la nivel de tabloid (să fi fost deja aranjată mediatizarea puternică?): „Pentru a verifica dacă apa unui râu este poluată, se extrage o mostră (un eşantion) din apa acelui râu şi se fac diverse teste în laborator. Urmând acelaşi principiu al abordării şi al aplicării metodei ştiinţifice, în proiectele de cercetare sociologică se lucrează cu un eşantion de persoane pentru a descrie populaţia întreagă.” Adânc… Cine de la ANCS, beneficiara cercetării, are nevoie de astfel de explicaţii? Acest proiect de cercetare, precum toate cele finanţate pe această cale, este realizat (sau ar trebui să fie) de specialişti pentru specialişti. Ceea ce s-ar oferi mass mediei ar fi o altă poveste (deşi cele mai multe proiecte rămân necunoscute).

Raportul spune că unitatea de analiză este individul. În acest caz, nu înţeleg de ce interviul s-a luat la domiciliu. La ce ore din zi s-au completat chestionarele? Dintr-o familie, cine este acasă toată ziua? Cum se mai păstrează reprezentativitatea eşantionului în acest caz? Interviurile la domiciliu au rost atunci când se chetionează probleme legate de viaţa de familie, mod de comportament al unei gospodării, dotarea cu diverse etc. Când se cercetează opinia individuală, nu se asigură reprezentativitatea astfel. Părerea mea este că rezultatele sondajului se pot manipula (şi) în acest fel. Mă gândesc că şansele ca respondenţii să fie femei sunt mai mari prin chestionarea la domiciliu. De aici, diversele „interpretări” ale echipei.

Mai departe, m-au încurcat multe din afirmaţiile din raport. „doar 1% au răspuns corect la cele 13 întrebări.” Ce înseamnă corect? Adică au răspuns conform aşteptărilor lor? Cine este această echipă deţinătoare a adevărului? Relevant în acest scop este cazul mult mediatizatei şi comentatei întrebări legate de evoluţionism şi geocentrism. În chestionar li se cere respondenţilor să îşi exprime acordul sau dezacordul faţă de enunţurile cu pricina, având de ales între adevărat sau fals. În raport, răspunsurile sunt preluate cu variantele corect şi greşit. Recunosc că iniţial am crezut că adevărat a devenit corect, iar fals – greşit. Chiar dacă nu am înţeles motivul schimbării, am fost dispusă să o accept. Citind însă comentariile cercetătorilor, am înţeles cu stupoare că prin corect şi greşit nu se exprimau opiniile respondenţilor, ci interpretările cercetătorilor! După puţina mea ştiinţă, aceasta denotă o lipsă gravă de profesionalism. Un raport onest de cercetare trebuie să reflecte rezultatele cercetării, iar interpretările trebuie să aibă temei statistic sau măcar în literatura de specialitate. Nimeni nu are voie să îşi publice ficţiunile sau convingerile personale la capitolul cercetare ştiinţifică şi să mai pretindă şi bani pentru aceasta. Continua »

Adresată cu precădere celor mici, dar nu-i excludem nici pe părinți, cartea Temele lui Vlad este o noutate pentru editura Fundației Justin Pârvu și credem că reprezintă un ghid pentru copiii zilelor noastre în ceea ce privește raportarea la problemele cu adevărat importante  cu care se confruntă la vârsta lor. Cât despre autor, îl lăsăm pe el să se prezinte:

Dragi prieteni,

Numele meu este Vlad şi am 11 ani. Locuiesc în Bucureşti, într-un cartier numit Drumul Taberei. Aici este o biserică foarte frumoasă – Sfânta Vineri. La această biserică merg eu. Părintele Nicolae şi Părintele Iustin fac nişte slujbe minunate. Aici am învăţat să bat toaca. Uneori mai citesc câte o rugăciune la strană. Tot aici l-am întâlnit pe cel mai bun prieten al meu, Teodor. Nu ne plictisim niciodată când suntem împreună, chiar dacă el este mai mic decât mine cu trei ani. Teodor este foarte inteligent şi credincios. Pe lângă cel mai bun prieten, la biserică mi-am găsit şi o nouă pereche de bunici: Adriana şi Mihai, care au multă grijă de mine, mai ales când mama are de muncă la serviciu până mai târziu.
Eu sunt un copil la fel cu toţi copiii. Mă trezesc greu dimineaţa, aş vrea să fie vacanţă tot timpul şi prefer să citesc ce îmi place sau să mă joc decât să fac teme. Şi totuşi le fac. Are mama grijă de asta! Cred că înţelegeţi ce vreau să spun.
În clasele a I-a şi a II-a, mama mă mai ajuta. Apoi mi-a spus că am crescut destul şi trebuie să îmi fac temele singur. Mi-a mai spus că serviciul meu este să merg la şcoală şi să învăţ. Mama are o gândire un pic stranie în această privinţă. Este profesoară! Dar nu am avut argumente şi a trebuit să mă ocup singur de teme. Astfel am descoperit chiar că îmi place să scriu compuneri la limba română.
Şi totuşi au mai fost nişte teme la care mama a hotărât să îmi dea nişte idei. Pe acestea le veţi găsi adunate aici. Fiecare în parte are istorioara ei. Nu vi le voi povesti pe toate. Vă spun doar motivul: sunt teme prin care mama mi-a spus că îmi pot mărturisi credinţa. Unele se referă la subiecte pe care ea le consideră necreştineşti şi nu este de acord să le învăţ la şcoală. Mama m-a ajutat să înţeleg că, deşi şcoala este bună şi trebuie să fiu silitor la carte, totuşi unele lucruri aflate aici sunt dăunătoare sufletului pentru că nu spun Adevărul lui Dumnezeu. De exemplu, la şcoală am învăţat că omul se trage din maimuţă. Charles Darwin a venit cu ideea asta, ştiţi şi voi. Poate aţi vizitat Muzeul Antipa. Nu-i aşa că este un muzeu interesant, cu toate păsările, animalele şi tot ce se mai găseşte acolo? Dar aţi observat că muzeul acesta este organizat după „teoria evoluţiei”? Mama m-a ajutat să înţeleg acestea.
Tot ea m-a mai ajutat la o temă despre Halloween. Atunci chiar mi-a spus să nu scriu nimic. Vă puteţi imagina cât de mirat am fost! Mama mea să îmi spună să nu îmi fac o temă! Ea mi-a explicat că un copil creştin nu poate scrie o compunere despre o „sărbătoare” închinată morţii şi care nici nu aparţine poporului român. Eu aş fi scris-o pentru că trebuia. La început, mama mi-a spus că dacă nu îmi fac acea temă, eu mărturisesc credinţa ortodoxă cu puterile mele. Dar văzând că sunt cam temător să merg cu compunerea nescrisă, m-a salvat tot ea. Mi-a dat ideea povestirii aşa încât să nu îmi trădez credinţa. Veţi găsi aici şi această povestioară. Cu ea începe cartea.
Recunosc că tot mama mi-a mai dat idei când mi s-a părut că o temă este prea grea pentru mine. Anul trecut am avut de scris o poveste despre importanţa legumelor şi fructelor în viaţa noastră. Aş fi ştiut să fac un portofoliu, cum ni se cere acum la şcoală, dar o poveste? Să vedeţi ce a ieşit…
Nu vreau să vă mai reţin. Vă las să citiţi şi, dacă vă plac temele mele, să îmi scrieţi . Sunt şi câteva teme care au fost scrise special pentru voi. Sunt temele de bunăvoie.
Vă mai spun un secret: ideea să vă trimit şi vouă temele mele tot mama mi-a dat-o. Asta, ca să nu mă plictisesc în vacanţă. Desenele sunt făcute de unchiul meu.

Cu prietenie,
Vlad

Interviu cu Parintele Iachint,
ucenicul de chilie al Parintelui Cleopa

Blagosloviti, Parinte!

Domnul si Maicuta Domnului! Bine ai venit in Sfantul Munte!

Bine v-am gasit! Cum sunteti?

Multumim Maicii Domnului ca suntem ortodocsi! Si sa ne ajute Preasfanta sa ramanem ortodocsi pana la capat! In rest, scriu, adun invataturi de la Sfintii Parinti, pentru pastrarea dreptei Credinte. E o indeletnicire de mare mangaiere pentru sufletul meu.

Ce teme aveti in vedere?

Acum, cu ajutorul Maicii Domnului, tocmai am terminat o lucrare despre Unitatea Bisericii. Fiindca ecumenismul acesta a denaturat rau de tot invatatura despre Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Mereu ii auzi vorbind despre unirea Bisericilor si despre refacerea unitatii Bisericii, ca si cum Biserica si-ar fi pierdut unitatea, si vin ei acum, prin intalniri ecumeniste, sa refaca unitatea Bisericii. Aceasta ratacire este o blasfemie adresata direct Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindca Biserica este Trupul lui Hristos, iar a spune ca exista mai multe Biserici dezbinate, este tot una cu a spune ca s-a impartit Trupul lui Hristos in parti dezbinate.

De mult timp am dorit sa vorbesc cu Sfintia Voastra, fiindca in mediul teologic universitar am auzit multe zvonuri despre inclinatia ecumenista a Parintelui Cleopa. Stiu ca ati fost ucenic apropiat al Parintelui si ca ati avut ocazia de a cunoaste direct invatatura sa, mai bine zis invatatura ortodoxa propovaduita de Parintele. De exemplu, am auzit ca Parintele Cleopa ar fi fost de acord cu dialogurile ecumeniste

Stii cum a aparut acest zvon? Veneau unii din cei mari si ii spuneau Parintelui ca fac eforturi deosebite pentru a-i ajuta pe romano-catolici sa cunoasca Ortodoxia. Si ca de aceea sunt importante dialogurile ecumenice, de fapt, ecumeniste. Dar nu ii spuneau nimic despre compromisurile pe care le fac ei acolo. Nu ii spuneau ca se pregatesc sa accepte Tainele papistasilor, fiindca Parintele nu ar fi fost de acord. Stii ca un om bun la inima, cu multa dragoste de oameni, se induioseaza si crede de multe ori tot ce ii spui, nu banuieste viclenia.

Parintele Cleopa pastra neabatut invatatura ortodoxa despre unicitatea si unitatea Bisericii. Biserica este Una, adica este unica si unitara. Iata, am aici cartea Parintelui, Calauza in Credinta Ortodoxa, editia a patra, ingrijita de Parintele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Parintele Cleopa in aceasta lucrare, la pagina 111: Biserica lui Hristos este una, deoarece Mantuitorul a intemeiat o singura Biserica (Matei 16: 18), nu mai multe, pentru ca Biserica are un singur cap, pe Iisus Hristos, ea fiind infatisata ca o singura Mireasa a lui Hristos (Efeseni 5: 27 ). Aceasta despre unicitatea Bisericii.

In ceea ce priveste unitatea Bisericii, Parintele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta unitate nu se poate rupe, fiindca Biserica este Trupul lui Hristos. Ereticii se desprind de Biserica, se despart, dar Biserica ramane unitara. Iata aici, la pagina 118, cum zice Parintele: Despartirea n-a atins unitatea Bisericii; pentru ca aceasta unitate nu se poate destrama niciodata, oricare ar fi numarul si calitatea ereticilor care se smulg de la sanul Bisericii. Ereziile si schismele, oricat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Biserica cea Una, pentru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire si ea nu poate fi zdruncinata de nimeni.

Iar despre incercarile de unire cu papistasii, Parintele spunea asa: Toate incercarile de unire intre Apus si Rasarit au fost si sunt sortite esecului, cata vreme nu se va reveni in Apus la Traditia Sfintilor Parinti (la pagina 27). Parintele Cleopa nu dorea o unire de tip ecumenist, ci dorea revenirea la Ortodoxie a celor care s-au rupt de Biserica. Continua »