Category Archives: Cuvinte de folos

NE ÎNDREPTĂM SPRE O NOUĂ TRAGEDIE | ASPAZIA OȚEL PETRESCU

Vă oferim spre lecturare o scrisoare trimisă fratelui Alexandru, în care distinsa doamnă Aspazia Oțel

CUM SE ALTEREAZĂ PUTERILE SUFLETEȘTI? MITROPOLITUL NEOFIT

Care sunt puterile sufletului și care este raportul corect dintre ele, astfel încât să le

PR. JUSTIN PÂRVU | DIFERENȚA ÎNTRE ASCULTARE ȘI SUPUNERE

Până unde merge ascultarea de duhovnic și până unde cea de stat? Descoperiți câteva sfaturi

DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU ISPITELE? PR. IOSIF VATOPEDINUL

Vă invităm să vizionați un cuvânt duhovnicesc al Părintelui Iosif Vatopedinul, care își însuflețea ucenicii

PLÂNSUL AMELIOREAZĂ DUREREA | ARHIM. VARNAVA

Când este plânsul folositor și când acesta devine dăunător? Aflați în cuvântul tranșant al Arhim.

ÎNVĂȚĂTURILE SF. NEAGOE BASARAB VOIEVODUL | VIDEO

Vă invităm să ascultați câteva din înțeleptele cuvinte ale Sf. Domnitor Neagoe Basarab către fiul

CUM SE MÂNTUIESC ARTIȘTII? MAICA ECATERINA (MONICA FERMO)

Maica Ecaterina, cu numele de scenă Monica Fermo, care a lăsat toată slava scenei și

RESTRICȚII ȘI COMPROMISURI | SF. PETRONIU TĂNASE

Vă oferim un cuvânt înțelept al sfântului Părinte Petroniu Tănase, starețul de la Muntele Athos,