DE CE NE ESTE GREU SĂ IERTĂM | SF. LUCA AL CRIMEEI

Un cuvânt magnific al Sf. Ierarh Luca al Crimeei, despre o problemă pe care o avem cu toții, să spunem cuvânt magic: Iartă-mă! Cine ne leagă limba să rostim acest cuvânt, aflați mai jos. DE CE NE ESTE GREU SĂ IERTĂM | SF. LUCA AL CRIMEEI

„Iartă-mă, fratele meu!”

Domnul ne-a poruncit să iertăm aproapelui greșelile față de noi, dacă vrem să primim iertare de la Dumnezeu. De asemenea, Domnul Iisus Hristos ne-a învățat să ne rugăm lui Dumnezeu prin cuvintele următoare: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt. 6:12). Așadar, iertați-i pe toți cei care sunt vinovați față de voi, care v-au făcut să suferiți, care v-au rănit orgoliul.

Dar oamenilor, de multe ori, le este greu să ierte. Cu câtă greutate se răsucește limba ca să spună niște cuvinte atât de simple: „Iartă-mă, fratele meu!”, de parcă o leagă cineva! De legat i-o leagă chiar diavolul, și de asta ne e atât de greu să spunem cuvintele acestea simple.

Harul iertării

Dar fiecare om care a biruit măcar o dată piedica aceasta, care a spus pentru prima dată: „Iartă-mă”, simte cum se schimbă fără întârziere inima sa, simte în ea îndată o bucurie lină. A iertat, iar Domnul i-a dat bucurie și pace în suflet. A doua oară este deja mult mai ușor să spună: „Iartă-mă”, iar a treia oară foarte ușor. Și omul se învață să ceară iertare cu ușurință și repede, și i se duce apăsarea de pe inimă, și nu mai zace pe ea piatra dușmăniei. Iar în locul urii în inima lui se sălășluiește sfânta dragoste.

Pentru monahi, cuvântul „iartă-mă” e cel mai însemnat, cea mai mare obligație. Bătrânii duhovnicești, cărora li se încredințau monahii spre a-i călăuzi în viața duhovnicească, îi învățau în primul rând să răspundă cu acest cuvânt la orice mustrare li s-ar fi făcut, făcând totodată o plecăciune adâncă celui care i-ar fi mustrat.

(Aflați mai multe învățături de folos sufletesc, precum și alte articole de dezbatere duhovnicească, în ultimul Număr al Revistei Atitudini Nr. 91)

Comandă aici Revista Atitudini: comandă

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.

Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura