VIDEO din cadrul SIMPOZIONULUI: Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței creștine
Cuvântare din cadrul SIMPOZIONULUI: Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței
Simpozion la mănăstirea Paltin: Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței neamului românesc
Cu prilejul prăznuirii a 99 de ani de la nașterea Preacuviosului nostru Părinte Duhovnic și
Pr. Dr. Mihai Valică: Sfinţii Trei Mari Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan – modele de luptă, de atitudine şi de sfinţenie
Predică ţinută la Mănăstirea Petru Vodă – Paltin, de Duminica lui Zaheu şi a Sfinţilor
1 Comment
Imagini video și foto de la înmormântarea Doamnei Aspazia Oțel Petrescu
Mielușeaua lui Hristos, Aspazia, s-a suit la ceruri, către Lumina lină și necreată Ca
Doamna Aspazia Otel Petrescu s-a mutat la Domnul! Interviu din octombrie 2017: În închisoare, asta am înțeles că nu poți să urci pe Tabor pe alt drum ocolit, decât urcând Golgota.
Inmormantarea va avea loc joi, ora 11, Roman, cimitir Eternitatea, biserica Schimbării la Față. De
Viața Sf. Ierarh Marcu Evghenicul, alcătuită de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă
Sf. MARCU AL EFESULUI – SCUTUL ORTODOXIEI ÎN FAȚA EREZIEI LATINE Motto: „Ortodoxia este comoara
1 Comment
Părintele Justin Pârvu: Țara noastră e un pridvor de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Despre planul de desființare a nației noastre
(Material preluat din Revista ATITUDINI Nr. 53) Țara noastră e un pridvor de intrare în
A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53 dedicată Părintelui Dimitrie Bejan
A apărut Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 53 dedicată Părintelui Dimitrie Bejan Comenzi sau Abonamente se
1 Comment
