Părintele Valerian Grecu despre Părintele Ioan Iovan

PĂRINTELE IOAN IOVAN, ÎNTĂRIREA DEȚINUȚILOR

În Aiud, a venit și părintele Ioan Iovan și ne-am bucurat cu toții. Nu îndrăznea nimeni să facă Liturghie la Aiud. A făcut părintele Ioan și ne-a împărtășit pe toți. După patru luni de zile, toți care aveam 25 de ani de condamnare au fost duși la lanțuri. Părintele Ioan a luat un lanț cu două inele, l-a sărutat, l-a închinat și când i l-au fixat, au dat cu ciocanul și i-au prins carnea. Și l-au suit în dubă să-l ducă de la penitenciar până la gară. Și 1 km. A mers pe jos până la gară. Și părintele Ioan nu mai putea să pășească că era lanțul scurt. Iar când i-a dat ofițerul o cizmă: „Mișcă, banditule!”, părintele Ioan s-a întors și a spus: „Domnul și Maica Domnului nostru Iisus să-ți ierte toate păcatele și pe acesta”. Și acela a amuțit.

La gară ne-au despărțit și pe mine m-au dus iar la Poarta Albă. Acolo mureau în fiecare zi. Acolo era foamete mare. Mămăliga nu puteai să o mănânci că era stricată. Au murit 80.000 în Balta Mare. Au ucis trupurile, dar sufletele sunt în cer. Din Colonie am ajuns la Gherla. Unii dintre deținuți am făcut grevă și am spart obloanele și am strigat: „Vrem asistență medicală!”. Din alt dormitor: „Vrem pachete. Vrem vorbitor!”. Și au venit cu injectoare cu apă și ne-au înecat cu apă, ne-a pus cu burta la pământ. După greva asta, mâncarea s-a mai îmbunătățit puțin.

Părintele Ioan era la zarcă pentru că făcea mereu slujbe. Când trecea câte un mort, făcea parastas pentru sufletul lui. Părintele Ioan s-a îmbolnăvit de plămâni la zarca de la Gherla. Și a venit o inspecție pe când părintele era într-un lac de sânge. Voiau să vadă cum stau deținuții. Comandantul Goiciu a ocolit celula părintelui Ioan. Și i s-a ordonat: „Dă drumul aici!”. Când au deschis, părintele zăcea nemișcat în lac de sânge. În lacul acesta de sânge părintele a avut un vis. Cum? A venit Mântuitorul și l-a întrebat: „Vrei să o vezi pe mama ta?”. Și a văzut-o pe mama lui îmbrăcată în alb, cu flori în mâini. Părintele Ioan și-a dat seama că mama lui a murit. Inspectorul a strigat: „De ce nu l-ați omorât? Puneți imediat duba și duceți-l la Văcărești!”. L-au dus la Văcărești. Era cu o coastă frântă care puroia. Acolo a scris maicilor de la Vladimirești următoarele: „Dragele mele, era și firesc ca mănăstirea noastră să fie desființată de Ana și Caiafa zilelor noastre, precum și de Pilatul nostru comunist, al anilor antihrist. Dar să nu uităm, să credem cu resemnare că după Vinerea Patimilor va veni Învierea de mâine, că Domnul a spus: «Bobul de grâu de nu va cădea, roadă nu va da». Bobul de grâu va putrezi un timp (40 de ani), dar va câștiga țara prin rugăciuni și chinuri. Puținul aluat crește toată frământătura”. Înainte să-l aresteze, părintele Ioan ținuse o predică în trapeză și a zis așa: „Dragele mele, eu plec, mă duc. Să fiți unite! Dezbinarea și ura sunt uneltele diavolului. Să aveți dragoste multă!”.

După 1964, am fost pârât din nou și am făcut iarăși închisoare cu Părintele Calciu, cu elita neamului nostru. Ne-au băgat în baza art. 153, ne-au judecat la urgență. Ne scoteau la muncă cu borfașii. Era și părintele Ioan care a spus: „Domnule comandant, mă lăsați să vorbesc? Sunt băieții mei”. „Da, părinte”. Și părintele ne-a spus așa: „Dragii mei, pentru că n-ați căpătat un dar de la Dumnezeu, înseamnă că n-am suferit îndeajuns pentru El. Nu veți fi cu mine. Veți merge unde au fost apele mari, în Sibiu, la Dumbrăveni (au fost ape mari de 8 m. acolo; a murit lume multă). Acolo veți fi duși”. Și după ce ne-a făcut dezlegarea, ne-a zis: „Mă cutremur eu ce dar primiți. Veți fi trâmbița mea. Și nu vă îndoiți, că Hristos vă ține!”. Eu i-am iertat pe toți care m-au bătut. L-am iertat și pe anchetatorul meu care mai trăiește încă la Tecuci și care m-a scuipat de 7 ori în gură, spunând că mă împărtășește și mi-a ars cărțile. Eu îi binecuvintez pe călăii care mi-au distrus sănătatea, dar mi-au înzdrăvenit sufletul. Mă rog pentru călăii care m-au băgat în închisoare. Mă rog la Măicuța Domnului cu cuvintele mele și mă bucur că m-a salvat și regret că n-am rămas acolo, la ce văd acuma.

Suferința a născut sentimentul religios. Noi nu am simțit închisoarea ca pe închisoare. Am simțit-o ca pe mănăstire. După ce a fost eliberat, părintele Ioan a fost trimis la Plumbuita. Acolo ținea niște predici care deranjau și au hotărât să-l trimită mai la unguri, la Recea. Și la ultima predică de la Plumbuita, părintele Ioan a spus așa: „Dragii mei, plec de la plumb la rece. Și îi curgeau lacrimile șiroaie”. Eu aveam ciroză pe atunci. Un preot din Vaslui a făcut închisoare cu mine și a scăpat. Și a început să facă o bisericuță, dar nu a putut să o ducă la capăt. S-a dus la părintele Ioan de la Recea: „Părinte, veniți la Vaslui să țineți o predică ca să termin biserica”. Și a zis că vine. Preotul a anunțat și m-am dus și eu. Au venit 200 de preoți acolo ca să-l vadă pe părintele Ioan. Și a început așa: „Blestemata de Securitate a ucis 80.000 numai în Balta Mare. Să nu mai facă ce a făcut!”. Și apoi s-a adresat preoților: „Părinților, băgați gâtul în jug să scoatem Țara Românească din hău. Nu vom muri până ce nu vom șterge praful care s-a pus în Sfintele Altare”.

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura