PĂRINTELE DIMITRIE BEJAN ȘI VEȘNICIA FAMILIEI NEAMULUI ROMÂNESC | DE MONAHIA GAVRIILA

Deși a bejenit întreaga lui viață prin lagăre și închisori de exterminare, fiind văduvit de bucuria de a-și forma o familie, părintele Dimitrie a avut și inimă de mamă, și inimă de tată. În slujirea lui preoțească, ani de-a rândul a ascultat durerile oamenilor care îi cereau rugăciunea și sfatul. I-a mângâiat cu cuvântul și i-a sprijinit prin fapte de milostenie, ca pe proprii săi copii. De aceea, a și fost iubit de credincioși ca un tată, cu o dragoste fiască care dăinuie și dincolo de moarte. Răspunsurile sale la frământările și încercările grele ale vieții erau limpezi, hotărâte și încărcate de putere dumnezeiască, pentru că veneau dintr-o inimă răstignită pe cruce, care vibra la orice suferință. Vă oferim evocarea maicii Gavriila, la 31 de ani de la trecerea la Domnul a marelui mărturisitor anticomunist și rugător al nostru, Pr. Dimitrie Bejan. PĂRINTELE DIMITRIE BEJAN ȘI VEȘNICIA FAMILIEI NEAMULUI ROMÂNESC | DE MONAHIA GAVRIILA

INIMA MILOSTIVĂ A PR. DIMITRIE BEJAN. MISIUNEA LA GHINDĂOANI

În perioada în care a avut domiciliu forțat în Bărăgan, a mângâiat sufletele celor deportați, prin cuvânt, rugăciune, spovedanie, cărți sfinte și Sf. Împărtășanie. O mărturisește el însuși în Bucuriile suferinței: „Era plină și pe-afară, biserica de oameni. Toți aveau nevoie de preot, de încurajare, de sfat. Predicile țineau și o oră. Veneau și neamuri de-ale pușcăriașilor și stăteau cu gurile căscate”.

Prin cuvântul său plin de har, trăit mai ales în faptă, a câștigat și inimile credincioșilor din satul Ghindăoani, unde a fost preot paroh, câțiva ani. Adevărat păstor de suflete, a fost iubit de enoriașii săi, fiind un exemplu viu de renunțare și lepădare de sine.

Într-una din confesiunile sale, părintele Dimitrie descrie în amănunțime cum înțelegea să-și împlinească slujirea: „Eu, neavând familie și fiind dornic să slujesc lui Hristos, mai întâi am săpat grădina și am pus câteva straturi de zarzavaturi. În altar, am făcut eu curățenie, ajutat de moșul Haralambie, care era paracliser și cu alți credincioși. Duminica următoare, biserica strălucea de curățenie. În săptămâna următoare, am deschis ușa bisericii și deschisă a fost tot timpul cât am stat în Ghindăoani. Acolo, am făcut misiune frumoasă”.

Părintele Dimitrie Bejan a fost suflet din sufletul fiecărei familii a satului, botezând, cununând, spovedind, împărtășind și rugându-se pentru fiii săi duhovnicești cu care a împărțit, și bucuriile, și necazurile.

VEȘNICIA FAMILIEI NEAMULUI ROMÂNESC

Îndemna pe fiecare român să trăiască frumos, în comuniune cu Dumnezeu, ca să se bucure dincolo, de imediata apropiere a lui Iisus. Credea cu tărie în veșnicia familiei neamului românesc, pentru care a suferit în închisori, atâtea orori. În Satul blestemat, părintele consemna: „Viața trebuie canalizată pe făgașul propriu moralei creștine. Realizată în fapt, avem siguranța cetățeniei imperiului ceresc. Te realizezi, aici, tu singur prin har și prin fapte. Te realizezi și în familie, având soție și prunci buni. Te realizezi în neam – tot neamul e o familie, ce trăiește în har. Și la obșteasca judecată, se prezintă neamul – toți ca unul – și primește ungerea divină; un neam întreg mântuit”.

Părintele Dimitrie Bejan se identifica cu durerea destrămării trăită de familiile celor condamnați. Mărturisea în însemnările sale: „Lupta a fost inegală și murdară. Cei căsătoriți au trebuit sau să-și sacrifice familia pe altarul credinței, sau să cadă în compromis”. Pe aceștia, părintele Dimitrie Bejan îi întărea, chemându-i să privească dincolo de prezentul imediat, spre zorii veșniciei și ai nemuritoarei jertfe. „Dacă ai pierdut totul, măcar sufletul să ți-l salvezi. Și dacă viața nu ne-a oferit bucuriile vieții, în schimb ne-a deschis perspectivele sacrificiilor mântuitoare. Oare le înțeleg soțiile sacrificate? Dar copiii, ce vor zice? În fond, ruperea de familia-ți proprie, o faci sacrificându-te tu, și pe ea, pentru dragostea familiei neamului tău. Și stai tare pe porunca Mântuitorului: Nimeni nu dovedește mai mare dragoste, decât cel ce-și pune viața pentru aproapele său”.

CUM BIRUIM ECLIPSELE OMENIRII

„Am stat totdeauna în slujba binelui”, mai mărturisea părintele Dimitrie Bejan. „Am știut că-n viața omenirii sunt eclipse, dar că după întuneric, strălucește lumina cea neapusă, iar victoria dintotdeauna a fost a lui Hristos. Trăim azi o epocă de servitute și servilism politic, o închinare a steagului în fața celui ce ne-a învins, cum nu s-a mai întâmplat nicicând în istoria noastră. Și copiii cresc și se dezvoltă în acest mediu otrăvit ce dezagregă sistematic toate comorile de credință și de simțire proprii acestui neam. Se vrea să dispară Dumnezeu din inimi și neamul românesc de la Dunăre”.

Cât adevăr găsim în cuvintele părintelui Dimitrie Bejan! Cât de puternic este glasul lui profetic care răzbate peste timp și peste generații! Cât de arzătoare este dorința lui de a fi gata în orice clipă să ne jertfim pe altarul iubirii de neam: „Dragostea începe de la pragul casei părintești”, mai scria părintele Dimitrie Bejan „și ușor, ușor, așa cum se formează cercurile pe apă, când arunci o piatră, dragostea trece Nistrul și rostogolită, ajunge la Pekin[1]. Nu se începe niciodată invers”.

„Nimeni nu va putea spune că n-am luptat”, susținea cu tărie și cu demnitate, părintele Dimitrie Bejan. Da, a luptat pentru tinerii de mâine, învățându-i să trăiască cinstit, morali și buni. A semănat în sufletele lor încrederea în biruința lui Dumnezeu și în dreptatea unui neam, umilit și prădat azi, ca niciodată. Un neam care își va ridica mâine, fruntea sus și va spune lumii întregi ce știe el despre lume și despre viață.

[1] Cum mai este numită capitala Chinei. Expresia este simbolică, prin care ne sugerează că nu poți iubi întreaga lume (Pekin-ul) dacă nu ești capabil să iubești mai întâi ceea ce îți este aproape (Nistrul).

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 96)