SF. ILARION FELEA | LENEȘUL ȘI HARNICUL | PILDA LUCRĂTORILOR VIEI

Chemarea Domnului la muncă

În pilda aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos ne vorbeşte despre valoarea şi răsplata muncii. Gospodarul este Dumnezeu, lucrătorii sunt oamenii, via este sufletul, plata este judecata şi răsplata pentru
munca din „via Domnului”.

Dumnezeu, Tatăl nostru şi marele gospodar al lumii, ne cheamă să lucrăm în via Lui. Ne cheamă părinteşte, nu sileşte pe nimeni. Ne pofteşte ca şi la nuntă, ca să ne răsplătească din nesfârşitele şi
negrăitele Sale comori şi bucurii cereşti. În via sufletului ne cheamă să desţelenim ţarina inimii, să smulgem buruienile năravurilor rele şi spinii patimilor vinovate, să tăiem mlădiţele sălbatice ale obiceiurilor păgâne şi să facem ogor potrivit pentru rodul seminţelor bune, care sunt cuvintele Sf. Evanghelii.

Cum muncesc lucrătorii în vie, ca via să rodească struguri buni, tot aşa suntem chemaţi de Dumnezeu să lucrăm şi în via sufletului, ca să dobândim mântuirea: să săpăm, să semănăm, să plivim, să retezăm crengile uscate şi mlădiţele nefolositoare, într-un cuvânt, să muncim…

Cum răspund oamenii la chemarea Domnului? Unii lucrează în vie dis-de-dimineaţă, adică din copilărie îşi dau seama de preţul sufletului şi se ostenesc să-şi asigure mântuirea prin har, credinţă, virtuţi
şi fapte bune. Alţii din tinereţe, alţii numai la vârsta bărbăţiei, alţii abia în ceasul din urmă al vieţii, la bătrâneţe, primesc chemarea la mântuirea sufletului, abia pe patul morţii se înduioşează şi întind
braţele spre cer. Până atunci se tot lenevesc şi stau nepăsători, ca lucrătorii fără de lucru pe uliţele şi pieţile oraşelor.

Tâlcul pildei lucrătorilor viei

Dumnezeu însă nu încetează a purta de grijă de noi. Şi dimineaţa şi la amiază şi după amiază, adică din floarea copilăriei şi până la asfinţitul vieţii, ne cheamă mereu să lucrăm în via sufletului. Când vine seara – sfârşitul vieţii pământeşti – Stăpânul face plata. Nimeni nu rămâne nerăsplătit. Ba mai mult: Stăpânul plăteşte şi pe cei din urmă, ca şi pe cei dintâi. Dumnezeu nu plăteşte zilele de muncă, ci rodul muncii, felul lucrului ieşit din osteneala omului.

Nu este aceasta o nedreptate? Sunt lucrători, care deşi intră în holdă sau în fabrică dimineaţa, au mai puţin spor la lucru decât alţii care vin mai târziu, dar lucrează cu toată hărnicia. Un om leneş, care stă toată ziua în coada sapei şi mereu se uită la soare, sau altul care se ţine mai mult de poveşti decât de lucru, nu va arăta un spor mai mare decât omul harnic, care face în două-trei ore de lucru un
spor cât alţii ziua întreagă. Este nedreptate dacă primesc toţi aceeaşi plată?… Nu!…

Aşa este şi în via sufletului. Sunt oameni, care deşi primesc chemarea la mântuire din copilărie sau din tinereţe, nu au părăsit cu totul cărările păcatelor, sau poate se lenevesc în lupta cu relele. Sunt alţii în schimb, care deşi stau rătăciţi şi primesc târziu chemarea la mântuire, după ce se dezmeticesc, se străduiesc din toate puterile să câştige timpul pierdut şi să împlinească poruncile Domnului cu toată sfinţenia.

Se întâmplă cu ei ca şi cu şcolarii în şcoală. Unii dintre ei sunt silitori la începutul anului, până când iau câteva note bune, apoi bizuindu-se pe ele, se lenevesc; alţii, dimpotrivă se silesc la învăţătură spre sfârşitul anului şi astfel ajung, dacă nu întrec, pe cei dintâi.

Nimeni nu rămâne fără plată la Dumnezeu

Sunt sfinţi în calendarul Bisericii, care numai târziu s-au oprit din drumul care duce la pierzanie. Dar odată întorşi la credinţa în Dumnezeu şi la cuvintele Evangheliei, au arătat atâta iubire, atâta râvnă şi atâtea lacrimi de pocăinţă, încât au lăsat mult în urmă pe atâţia care sunt numai cu numele „creştini”.

Din cuprinsul pildei despre lucrătorii viei, noi toţi trebuie să învăţăm că munca este una dintre legile mari ale vieţii şi ale ordinii sociale. Toţi oamenii sunt chemaţi de Dumnezeu să muncească, după puterile, priceperea şi hărnicia lor. Când însă, unora le vine o lucrare mai puţin grea, sau mai aducătoare de câştig sau de mai scurtă durată, să nu cârtim, să nu-i pizmuim şi să nu ne plângem. Fiecare
îşi ia plata după munca sa, pe care singur şi-a ales-o.

Important este că: nimeni nu rămâne fără de plată, pentru tot ce face, fie în folosul trupului, fie de dragul sufletului, aici pe pământ sau după ce apune soarele acestei vieţi, prin bunăvoinţa şi pronia cerescului Părinte.

(Extras din cartea Pildele Mântuitorului, de Preot Ilarion V. Felea)