SF. EVMENIE SARIDAKIS – SFATURI PRACTICE PENTRU O VIAȚĂ DUHOVNICEASCĂ

Puterea smereniei

Iubite frate întru Hristos, Antonie, fii sănătos și bucură-te întru toate!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și al Preadulcei Maicii Sale să fie cu noi în veci! Amin.

Preaiubite frate Antonie, am primit acum câteva zile scrisoarea ta frățească întru Domnul, și am slăvit pe preadulcele nostru Iisus Hristos și pe Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu și Împărăteasa cerului și a pământului care te-a luminat și ți-a dar har să scrii cu adâncă smerenie, cu duh umilit și cu inimă smerită despre păcătoșenia ta, lucru care este bineplăcut lui Dumnezeu. Pentru că spune Dumnezeu: „Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Spune un sfânt părinte al Bisericii că smerenia este poarta cerului și Sfântul Isidor Pilusiotul spune că nimic nu mântuiește mai sigur pe om decât adânca smerenie.

Smerenia, chiar și fără multe fapte bune, îl mântuiește pe om, în timp ce multele fapte bune fără sfânta smerenie nu-l pot mântui. Sfânta smerenie este haina dumnezeirii pentru că atunci când a coborât Mântuitorul nostru pe pământ S-a îmbrăcat cu haina smereniei. Astfel spune și Pavel, Apostolul neamurilor: „Smeritu-S-a pe Sine, ascultător făcându-Se de Tatăl până la moarte și încă moarte pe cruce”.

Hristos, frate Antonie, se odihnește numai în inimile blânde, smerite și simple. „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre…”, „căci jugul meu este bun și povara Mea este ușoară”. Mântuitorul nostru este blând și smerit cu inima și se odihnește numai în cei blânzi și smeriți.

Egoistul nu-L poate găsi pe Hristos

În cei egoiști și plini de slava deșartă, în cei încăpățânați nu se va odihni niciodată pentru că spune însuși Dumnezeu: „Celor mândri, Domnul le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har”. „Urâcios înaintea lui Dumnezeu este tot cel ce se înalță cu inima”. Atunci când marele Antonie se nevoia în adâncul pustiului și a văzut cum era întinsă peste toată lumea cursa diavolului, a strigat: „Doamne, cine poate să se mântuiască din aceste curse?”. Și a auzit glas din cer spunând: „Smerenia”.

Așa și noi să rugăm cu lacrimi fierbinți pe preadulcele nostru Iisus Hristos și pe Preasfântă Maica Sa și pe toți sfinții să ne ajute să ne îmbrăcăm cu dumnezeiescul veșmânt, cu sfânta smerenie. Și atunci vom putea cu ușurință, fără multe osteneli, să biruim pe ucigătorul de oameni, adică pe diavolul care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită.

Atunci vom birui și pe întunecatul și de Dumnezeu urâtorul și necuratul păcat care ne desparte de Creatorul și Ziditorul nostru Dumnezeu care nu socotește și disprețuiește cursele celui viclean, cele întinse ca o pânză asupra lumii.

Diavolul, care prin păcat ne desparte de Hristos, frate Antonie, este cel mai neputincios și nevrednic, pentru că împărăția lui, sceptrele și armele și puterea lui au fost călcate și nimicite de Mântuitorul nostru prin preasfântă jertfa Sa pe Cruce și prin prealuminata și dătătoarea de viață Învierea Sa. Pentru că a biruit iadul Cel ce S-a coborât la iad; unde-ți este moarte boldul tău? Unde-ți este iadule, biruința? A înviat Hristos, biruind pe vrăjmași, a înviat Hristos și se bucură îngerii.

Hristos odihnește, patimile obosesc

Hristos, dulcele nostru Mântuitor, ne-a dat putere să călcăm peste șerpi și peste scorpii, peste toată puterea vrăjmașului nostru diavolul. Gândește-te, frate Antonie și minunează-te de taina puterii, încât diavolii de s-ar aduna toți, al căror număr nu-l întrecem, rămân neputincioși fără porunca Domnului și nu pot să miște niciun fir din părul capului nostru.

Deci să-l rugăm, fratele meu drag, pe Hristos, să ne trimită dumnezeiescul Său Har, să lumineze mintea și sufletul nostru ca să ne ajute să cunoaștem binele și răul. Să ne întărească cu dumnezeiasca Sa putere. Să-L îndrăgim și să-L iubim pururea mai mult decât pe noi înșine, mai mult decât lumea întreagă și să considerăm lumea, cele ale lumii și toate cele păcătoase ale lumii, plăcerile și desfătările – ca pe niște scăderi păguboase, pentru ca să dobândim și să moștenim împărăția cea veșnică și neprihănită a lui Hristos. Păcatul, plăcerile, desfătările nu-l odihnesc pe om, ci-l obosesc și-l îngreuiază și-l aruncă în întunericul cel mai amar decât fierea.

Să iubim pe Dumnezeu, precum spunea marele Antonie și nimic să nu căutăm mai mult decât dragostea Aceluia și să iubim pe toți oamenii ca pe noi înșine. Să ne facem neînsemnați și mici ca cei din urmă oameni și să plecăm capul nostru mai jos de picioarele oamenilor. Și să disprețuim, să nimicim, să scuipăm sinele nostru, călcându-l în picioare. Să ne anulăm pe noi înșine, să murim și să distrugem tot ce este trupesc și pământesc – cele ale omului vechi și ale păcatului și ale stricăciunii.

Să ne îmbrăcăm cu omul cel nou. Să ne înnoim prin harul lui Hristos, prin taina celui de al doilea botez al pocăinței, al mărturisirii păcatelor la părintele nostru duhovnicesc pentru că aceluia i-a dat Dumnezeu puterea de a lega și a dezlega.

Cum să ducem o viață plăcută lui Hristos

Să ne silim spre al treilea botez, adică al lacrimilor care au puterea să ne curățească și să albească toate rănile sufletului nostru. Să ne rugăm și să ne îmbisericim, să ne împărtășim cu Preacuratele Taine. Să postim miercuri și vineri, să citim cărți duhovnicești, să avem aceeași dragoste către ai noștri și către toți oamenii, și să jertfim toate pentru dragostea lui Hristos. Să postim în toate posturile care au fost rânduite de către sfânta noastră Biserică pentru că prin postire aducem folos și sufletului și trupului, ținându-le sănătoase. Să credem cu fierbințeală și să nădăjduim în nemăsurata milă a lui Dumnezeu, pentru că nădejdea, după Sfântul Vasile cel Mare, este ancora sufletului.

Frate întru Hristos, Antonie, Hristos cel ce este mai frumos intru toate decât oamenii, are brațele Sale dumnezeiești deschise și primește pe tot omul, pentru că cerul întreg se bucură și se veselește, atunci când un om se pocăiește, când urăște păcatul și se apropie de Dumnezeu. Hristos, atunci când a venit în lume cu vameșii și cu desfrânatele, a stat la masă și primul care a intrat în împărăția Lui a fost tâlharul care s-a pocăit pe cruce.

Mântuitorul nostru nu urăște pe cei păcătoși, dacă ne pocăim, ne mântuiește. Domnul urăște însă pe cei plini de ei înșiși, pe cei care o fac pe dumnezeii, pe ipocriți, pe cei care umblă în piei de oaie, dar sunt lupi răpitori.

O picătură din Sângele dumnezeiesc, frate, este îndeajuns ca să spele toate păcatele lumii. Și noi, prin urmare, dacă putem să ne mărturisim păcatele și să ne împărtășim, măcar o data pe lună, ne vom folosi foarte mult duhovnicește.

„Inima adevăratului creștin este tron al Sfintei Treimi”

Să rugăm, frate al meu preaiubit, pe Hristos, pe preadulcele nostru Mântuitor, să umple mintea noastră de dumnezeiesc curaj, de dumnezeiască îndrăzneală, de dumnezeiască putere și atunci, vom putea prin harul Lui Dumnezeu, să biruim cu ușurință păcatul și pe urâtorul de Dumnezeu, diavolul. Mai greu este începutul, deoarece, odată cu experiența după ce ne ostenim și suferim sufletește și trupește, ajungem să ne apropiem de Mântuitorul nostru.

Apoi, când sufletul gustă și se îndulcește de sfânta Lui Dumnezeire, atunci când gustă harul și se unește cu Domnul total, atunci se îndumnezeiește, după cum spune însuși Domnul: „Iar Eu spun că dumnezei sunteți, dar voi ca niște oameni cădeți”. Atunci când omul se îndumnezeiește nimic, nu-l mai poate despărți de Hristos. În această stare, patimile și plăcerile se sting, diavolul și păcatul dispare și înlăuntrul omului împărățește Hristos. „Cel ce Mă iubește pe Mine și păzește cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și va veni la el și toate câte Îi va cere le va face ”.

Inima adevăratului creștin este tron al Sfintei Treimi. Sfânta Treime întreagă se odihnește în inima noastră, atunci când o curățăm și când o dăruim Lui Dumnezeu, Cel care ne-o cere. „Fiule, dă-Mi inima ta”. Și inima și sufletul și mintea și trupul nostru și toate mădularele sufletești și trupești ale noastre să le dăruim Lui Hristos ca să ne mântuiască și să ne păzească de diavol și de păcat. Amin.

Frate Antonie, îți trimit aceste sfinte cărți patristice, care sunt „mană cerească și apă din piatră”, scrise prin Duhul Sfânt de către Sfinții Părinți. Să le citești împreună cu familia ta. Să aveți parte de smeritele mele binecuvântări si urări de bine, tu și familia ta. Vă îmbrățișez cu îmbrățișare sfântă.

Smeritul slujitor al Lui Iisus Hristos, păcătosul Sofronie și cel din urmă om de pe pământ.

Sfârșit și Lui Dumnezeu slavă! Amin.

(Traducere realizată de Monahia Ierusalima, publicat în Revista Atitudini Nr. 71, precum și în Sfântul Evmenie – bunul păstor și de minuni făcător)