ÎNTÂLNIREA SFINTEI ELISABETA CU PUSTNICUL NAZARIE

Sihăstria Rarăului

Cu aceste gânduri luptându-mă să le alung, mă aflam departe de locuințele omenești, lângă niște stânci aproape de Munții Rarău. De multă osteneală și foame, simțeam că mă ia somnul, însă mă străduiam să-mi fac puțina rânduială de seară.

Și cum m-am îndreptat spre răsărit, am văzut pe stânca, ce era în fața mea, un chip de om și m-am speriat foarte tare, încât nu puteam zice nimic decât: Doamne, miluiește-mă! Era la înfățișare cu părul alb, fața mi se părea senină cu barbă mică, puțin mai înalt de statură, îmbrăcat cu o dulamă veche și cu niște încălțări din piei de animale (opinci). La brâu, era încins cu niște mătănii de lemn, cu boabe mari și mi se părea atât de îmbătrânit, că în viața mea nu am mai văzut un om așa de bătrân.

Întâlnirea minunată cu Părintele Nazarie

A urmat un timp scurt de tăcere și uimire. Apoi, acest bătrân a rupt tăcerea, spunându-mi: „Pacea lui Hristos să-ți fie în suflet, maică Elisabeta!”, spunându-mi pe nume, iar eu îmi făceam mereu semnul Crucii de spaimă. După care, am făcut metanie acelui bătrân, iar el mi-a zis să nu mă închin lui căci e pământ, ci la Maica Domnului să fac metanii.

Apoi, mi-a zis cu o voce blândă și stinsă: „Ești pentru prima dată în aceste locuri și-ți sunt toate străine. Dar: bine ai venit în meleagurile noastre ca să viețuiești cu noi!”. Și mi-a dat acea pildă din Sf. Evanghelie: „Nimeni, când pune mâna pe plug, nu dă înapoi, ci urmărește brazda drept înainte ca s-o are până la capăt”.

Apoi, fără să vorbesc vreun cuvânt, mi-a dezvăluit viața mea, ispitele mele. A spus că voi avea mult de suferit de la oameni, de la trup și de la diavoli. Și îmi vor fi îngăduite toate de Dumnezeu, suferințele, ispitele pământești, pentru trecerea cu ușurință la vămile văzduhului, pentru ca sufletul să se curețe aici, pe pământ, ca în momentul ieșirii să se apropie de lumina feței lui Hristos.

Apoi, mi-a spus să iubesc pe tot aproapele fără deosebire, fără patimă. Mai mult decât toate să-L iubesc pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, din toată inima și din tot cugetul meu.

Puterea văzătoare cu duhul a pustnicului Nazarie

Mi-a spus că cele simțite și văzute de mine în viața de dincolo, să le trăiesc atunci când vin acele momente, „fără să le cauți. Te vei folosi mult la mântuire. Lacrimile și suspinele cu smerenie, ele, îți pot schimba firea”, adăugând că „pustia nu te eliberează nici de poftă, nici de patimile trupului, nici de aprinderile iadului. Virtutea sihăstriei devine lucrătoare, atunci când cel ispitit își întoarce fața de la poftă”.

A mai zis și de viețuitorii schiturilor din împrejurimi, despre viața lor duhovnicească cât e de decăzută, însă nu în toate locurile la fel, spunându-mi că de multe ori, e în mijlocul lor la slujbe și nimeni nu l-a văzut. Apoi, mi-a zis să mă rog mereu cu Doamne Iisuse și să nu vorbesc cu gândurile.

„Nu-mi mai era frică de nimic”!

La sfârșit, a rostit iar cuvântul dintâi: „Pacea lui Hristos să-ți fie în suflet, maică!”. Și nu l-am mai văzut. Am rămas copleșită de cele văzute pentru prima dată în viața mea. Numai în viețile sfinților, am citit asemenea întâmplări. A urmat, în noaptea aceea, o schimbare în sufletul meu. Parcă mă născusem atunci. Nu-mi mai era frică de nimic. Îl simțeam pe Domnul atât de aproape! Au fost primele clipe din bucuria liniștii. Mă tânguiam după ele în timpul ispitirilor pătimașe.

Așa a fost prima întâlnire cu un sihastru, căruia mai târziu i-am aflat numele: Nazarie. Și mi-a fost de mult sprijin pe parcursul câtorva ani, până când a plecat la cereștile locașuri.

(Continuarea și mai multe mărturii puteți descoperi în ultimul Număr al Revistei Atitudini, Nr. 95)