SF. IACOV TSALIKIS: ESTE UN MARTIRIU SĂ VEZI CU DUHUL

Smerenia și nevoințele Sf. Iacov

S-a dus odată la Sf. Iacob Tsalikis un părinte pe nume Ambrozie Lazaris, foarte îmbunătățit și acesta. Și i-a zis: „Părinte Iacov, dacă tot le vezi, de ce nu vorbești?”. Și i-a răspuns Sf. Iacov: „Ce să văd, Gheronda? Ce să văd? Păcatele mele, le văd. Îndreptățiri! Îndreptățiri!”.

Când a venit Sf. Iacov la Mănăstirea Cuviosului David, erau trei de toți: el și încă doi părinți, dar părintele era prin excelență un clarvăzător. Scotea și alunga demoni. Obișnuia să „poruncească” Maicii Domului sau Cuviosului David să rezolve o problemă și se făcea minunea îndată. Era un mare nevoitor. Priveghea nopțile.

Cele mai prețioase povețe duhovnicești le-a primit de la mama lui. Nu a găsit niciodată un povățuitor. La un moment dat au început să devină cunoscute harismele lui și să meargă mulți tineri, la el.

Vederea cu duhul

Eu am revenit în Cipru la scurt timp după ce l-am cunoscut, dar mergeam adesea la el și după aceea. Eram diacon. De câte ori îl vizitam, era cu inima deschisă, uneori oarecum smintitor, aș spune.

Odată l-am întrebat: „De ce îmi spui toate acestea?”.

„Dar nu-i vorbesc lui Neofit, diaconul de azi. Vorbesc lui Neofit episcopul, cel de mâine”, mi-a zis.

Altădată mi-a zis: „Văd, copilul meu”… și a făcut ochii mari de parcă avea un televizor în față. „..Văd și vreau să mor!”.

„Păi, nu ai ajuns nici la 70 de ani”.

„Vreau să mor, nu mai suport să aud cele din lume, nici pe călugării de azi”.

„Păi, din moment ce vezi, nu te ajută acest lucru?”.

„Nu, nu, este un martiriu, pentru că vrei să-i ajuți, dar ei nu vor să fie ajutați. Ei nu vor decât foarte puțin”.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 87)