PR. GHEORGHE CALCIU | RUGĂCIUNEA EGOISTĂ ȘI RUGĂCIUNEA PENTRU CEILALȚI

RUGĂCIUNEA PREOTULUI PENTRU FAMILIE ȘI PENTRU LUME

Aș vrea să vă vorbesc despre rugăciunea pe care o facem pentru celălalt. Veniți de multe ori la mine și îmi spuneți: „Părinte, roagă-te pentru mine că vreau să dau un examen și mă tem. Examenele sunt grele”. Și eu mă rog. La fel, părinții se roagă pentru copii, copiii se roagă pentru părinți. În Cartea de rugăciuni, găsiți toate rugăciunile: a soțului pentru soție, a tatălui, a mamei pentru copii, rugăciunea pentru cei adormiți, rugăciunea dinainte și de după masă.

Fără îndoială că, rugăciunea cea mai importantă este rugăciunea preotului. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, dar preotul are un har pe care îl primește de la Hristos prin episcop, acel har de a sluji Liturghia, unde el cheamă Sf. Duh ca să prefacă pâinea în Trupul Domnului și vinul în Sângele Lui. Această rugăciune, numai preotul sau episcopul o are. Nici diaconul, nici cântărețul nu poate să facă această rugăciune prin care Dumnezeu trimite harul Duhului Sfânt ca să prefacă Sf. Daruri. Din cauza aceasta, spunem că preotul are această putere a rugăciunii pentru lume, pentru că ea i-a fost dată de Mântuitorul.

RUGĂCIUNEA EGOISTĂ

Însă, rugăciunea este un bun care aparține tuturor, nu doar preotului. Fiecare poate să se roage pentru celălalt și este bine ca atunci când te rogi pentru tine, să te rogi și pentru ceilalți, pentru că dacă faci o rugăciune egoistă, ce ai câștigat?

Dacă faci un bine doar prietenului tău, ce ai câștigat? Și păgânii fac la fel. Dacă te rogi numai pentru tine, ce ai câștigat de la Dumnezeu? Atâta vreme cât nu te-ai rugat pentru aproapele tău și nu ai intervenit la Dumnezeu cu puterea rugăciunii tale pentru salvarea lui, care este bun sau rău. Aici, numai Dumnezeu judecă, pentru că noi nu facem judecăți, noi numai ne rugăm.

CREȘTINISMUL ȘI FĂȚĂRNICIA IUDAICĂ

Întâmplarea a fost următoarea: Iisus Hristos era în cetatea Capernaum și era într-o casă unde le vorbea oamenilor. Casa era plină de oameni care așteptau de la Dânsul cuvânt de învățătură, de mângâiere. El le vorbea într-un mod cu totul nou, pe care oamenii nu-l auziseră până atunci. Erau sătui de toată fățărnicia iudaică, „de dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, de sânge pentru sânge”.

Și Mântuitorul le-a zis ceva nou: să trăiești pentru aproapele tău, să faci bine celui care îți face rău, să binecuvintezi pe cel care te blestemă, învățături care erau cu neputință de înțeles, atunci. Noi, astăzi, le înțelegem măcar teoretic, la nivel mental pentru că le-am auzit de multe ori, dar pentru ei, în perioada aceea, erau niște lucruri foarte noi și aproape de neacceptat. Legea era să plătești cu aceeași monedă cu care ți s-a plătit.

Și au adus la Mântuitorul un slăbănog, întins pe un pat. Și pentru că era multă lume în casă, cei patru care l-au adus s-au suit pe acoperiș, l-au spart și l-au coborât pe bolnav în fața Mântuitorului. Înduioșat de credința celor patru prieteni, Hristos i-a spus bolnavului: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!”.

IUBIREA UMANISTĂ

Cât de puternică este rugăciunea noastră pentru alții, atunci când o facem din inimă, cu durerea sufletului pentru un copil rătăcit, pentru o soție sau soțul care te-a părăsit? Rugăciunea aceasta este foarte puternică dacă are în ea iubirea rugătoare.

Așa este ușor de afirmat: „Eu îl iubesc pe aproapele meu”, cum spuneau umaniștii din Evul Mediu „că îl iubesc nebunește pe aproapele lor”. Dar dacă ar fi stat în celulă ca noi cu un om rău, îl strângeau de gât în două zile.

Nu este vorba de această iubire teoretică. Ea nu are nicio valoare. Valoarea este a iubirii lucrătoare. Adică, atunci când afirmi ceva, să aibă și corespondent faptic, pentru că noi ne vădim credința prin faptele noastre. Sf. Ap. Iacov spune așa: „Dovedești-mi mie credința ta din faptele tale și eu îți voi vădi faptele mele bune din credința mea”. O iubire fără fapte bune este moartă, iar o credință fără fapte bune este oarbă.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 87)