DIAVOLUL ȘI MASCA UMANISMULUI | PR. BORIS RĂDULEANU | CUGETĂRI

Caracteristica Satanei

Diavolul, deși biruit de Iisus, Dumnezeu-Omul, în Pustie și în Ghetsimani, totuși a continuat să lucreze și să acapareze omul, popoare, omenirea, prin cele trei ispite din pustie: pâine, tehnică și împărăția lumii noastre. Nu se dă bătut… se zvârcolește și ca un leu caută pe cine să apuce. Duhul satanic este prezent în viața oamenilor, în istoria popoarelor și a omenirii.

Dacă prezența lui satana se manifesta mai mult prin indivizi, prin popoare dislocate și împrăștiate, în secolul nostru prezența lui a acaparat State și imperii, având la dispoziție armate, presă, justiție și tot arsenalul de intimidare, de seducție, de ucidere, fără să răspundă și să fie trase la răspundere.

Caracteristica satanei este: ura, viclenia, răzbunarea, exclusivismul, tirania, lăcomia, minciuna, dictatura, uciderea etc., toate ascunse sub masca umanismului, a libertății, a binefacerii și refacerii orânduirii universale, sub masca „înțelepciunii” și chiar a bunăvoinței divine.

Satanismul a fost demascat în parte și uneltele lui au fost judecate la tribunalele internaționale…, poate chiar de acei care sunt stăpâniți de același duh diabolic. N-au reușit să-și dea „mâna”, deși au încercat. Și cel mai iscusit fiu al satanei a judecat și condamnat pe cel prins în mreajă. S-au luptat diavolii între ei, căci nu mai au mult timp…

Cui te supui?

Dacă papocezarismul din Apus duce o luptă seculară pentru a „remorca” Statul sau regimul la Biserică, uneori chiar cu forța lumească a Statului, iar „democratismul protestant” stăruie să identifice ambele părți punând în dependență „religia” de „regiune” sau „Rege”, prin aceasta se vădește atât în Apus, cât și în Răsărit că nici unii, nici alții încă nu știu cărui duh aparțin. Și ca urmare nu iau atitudinea cu adevărat creștină față de lume, față de Stat și față de regimuri.

„Tot sufletul trebuie să se supună stăpânirii, căci nu este stăpânire decât de Dumnezeu orânduită”, omițând consemnarea adâncă ce urmează că „stăpânirea este sluga lui Dumnezeu… spre a răsplăti cele bune și a pedepsi răul”. Dar dacă stăpânirea nu este sluga lui Dumnezeu și poate nici de la Dumnezeu, ci este a contrariului, a satanei și pedepsește tocmai binele și încurajează răul… Cine va servi drept criteriu? Tot stăpânirea?

„Dați ce este al cezarului, cezarului, iar ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu”, neglijând a lua în seamă că această precizare este făcută de Hristos la întrebarea vicleană a fariseilor… și că există totuși o delimitare între ale Cezarului și ale lui Dumnezeu. Dar când „Cezarul” îți cere pe cele ale lui Dumnezeu sau îți impune contrariul, ce atitudine ai? De învoire și poate de binecuvântare?

Iisus Hristos

Iisus Hristos atunci și până astăzi: unii I se închină, alții se îndoiesc; unii Îl iubesc, alții Îl detestă, Îl neagă sau Îl hulesc. Unii strigă osanale, alții Îl „răstignesc”, unii Îi ridică temple și catedrale, alții le dărâmă. Cu toate aceste variate atitudini, Iisus Hristos străbate veacurile, țările, regimurile, străbate întreaga viață umană, rămânând o problemă vitală care cere un răspuns categoric: „Cine este Iisus Hristos?”. De răspunsul dat, oricum și oricând, depinde nu numai înțelepciunea și buna viețuire între oameni și popoare, dar și Viața însăși.

Dacă Iisus Hristos nu este Tot, nu este Lumina și Adevărul lumii, atunci rămâne ca omul, omenirea, să caute, să aștepte, să nădăjduiască sau să deznădăjduiască, să-și aleagă și să-și proclame un „Ales” ca persoană sau ca idee, să proclame omul ca fiind Tot.

Niciunul din cei mari, aleși sau proclamați dintre oameni, n-a îndrăznit să spună pentru a nu fi caraghios, cum a spus Iisus Hristos: „Veniți la mine toți cei osteniți (în căutare) și împovărați (de nedumerire) și eu vă voi odihni pe voi”, vă voi dărui dezlegarea vieții însăși. Numai Iisus Hristos a putut spune fără să fie ridicol că: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Este și rămâne o realitate vie, pe care o primești ori o respingi, însă nu poți să nu ții seama de El. Dacă Platon sau Goethe sau oricare altul ar fi spus că este mântuirea lumii, ar fi apărut un ridicol în istorie. Iisus însă a putut spune că este Lumina lumii, că este Pâinea vieții întrucât era Dumnezeu.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 63)