SECRETUL UNEI RUGĂCIUNI PRIMITE | PR. DIMITRIE BEJAN

Inima prezentă în rugăciune

Rugăciunea reprezintă legătura noastră permanentă cu Dumnezeu. Plecăm de la „Doamne, ajută-ne!”, până la Psalmul 50. La toate rugăciunile, mai grele sau mai ușoare, să fie apartenența inimii în totalitate la ceea ce spune graiul.

Noi ne mântuim prin credință și prin fapte bune. Iar faptele bune nu se pot face fără apartenența Sfântului Duh la noi. Dacă pierzi din vedere asta și spui: „Ei, am făcut și eu ceva bun! Sunt sigur de Rai!”, ești în mare primejdie. Eu mă tem că traista mea este goală, eu care plec la drum.

Sfântul Petru a scăpat de înec, strigând către Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă!”. Iar mâna Domnului l-a scos din valuri și l-a ajutat să călătorească pe fruntea încrețită a unui val. Și atunci este îndreptățită apostrofa lui Hristos: „Fricosule, pentru ce te-ai îndoit? Oare nu ți-a întins bunul Dumnezeu o mână salvatoare? Iar tu ce-ai făcut? Cobori rapid, surd și orb!”. Nu se află alt drum spre Hristos, decât să te arunci cu Petru la picioarele Lui!

Vorbirea directă cu Dumnezeu

Rugăciunea noastră în pușcărie, ca și în viața de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-I spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simțeai totdeauna că Dumnezeu aude și te ajută să suporți greutatea.

Când eram noi între noi, rugăciunea era comună, seara și dimineața. Unul zicea și ceilalți ascultau. Și mai făceai și o rugăciune personală, singur, chiar înainte de a te culca. După controlul de seară făceam rugăciunea. Nu ne supăra nimeni. Știau și milițienii, se mai uitau, dar nu te întrerupeau.

Am spus întotdeauna că suferința este mântuitoare, numai dacă o accepți fără murmur. Dar căile care duc la mântuire sunt multiple și sunt arătate în toate cărțile noastre sfinte: faptele milei trupești și faptele milei sufletești. Dacă nu-l alungi de la poarta ta pe cel sărac și-i dai o bucată de pâine sau bani și dacă îl înveți pe cel căzut drumul cel bun, ca să se ridice din mocirlă, încet-încet unii ajung până acolo să-și iubească și vrăjmașii. Mai mult decât aceasta nu i se poate cere bietului om.

Şi mie mi s-a întâmplat – să nu-mi fie a mă lăuda decât în Crucea Domnului! – să stau de vorbă cu Dumnezeu. Mi s-a întâmplat şi m-am speriat. Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu Dumnezeu şi să primesc răspuns numai noaptea, când eram singur. Şi de câte ori am simţit lumina!

(Extras din Revista Atitudini Nr. 53)