PR. SAVATIE BAȘTOVOI | DIFERENȚA ESENȚIALĂ ÎNTRE CREȘTINISM ȘI ALTE RELIGII

Asceza filosofică și tibetană

Dar cum va explicați faptul că găsim istorisiri asemănătoare în tradiția creștină și cea tibetană?

Pot semăna, pentru că vorbesc despre oameni. Preocupările și scopurile lor sunt adesea asemănătoare. Și în Tibet au trăit oameni care au înțeles că viața asta-i deșartă, că omul moare, cu nu are rost să strângi averi și să te legi de ele. Oameni care disprețuiau deșertăciunea lumii și se retrăgeau. Ascetismul nu-i de ieri-de azi și nu l-am inventat noi, ortodocșii. Ideea e cum umplem această asceză.

Formele de ascetism și de viețuire ale noastre nu-s foarte diferite, pentru că suntem oameni. Tot două mâini și două picioare avem, indiferent de credința noastră. Dacă mâncăm, ne dăm seama că prea multă mâncare nu-i bună și ne facem griji cum sa scăpăm de îngreuiere. Iată și Diogene își făcea probleme de asceză. Toată averea lui era o cană cu care bea apă. Dar a văzut odată pe cineva care bea apă din pumn și a exclamat: „Iată unul mai mare ca Diogene!”. Și a aruncat cana.

Nu se poate să nu fie asemănări. A fost ascetism și la tibetani și la chinezi. Taoiștii iar sunt interesanți ca atitudine. Farmecul lor este că ei nu Îl numesc pe Dumnezeu. Ei spun Tao – care poate fi numit – nu este adevăratul Tao. Au cuvinte înțelepte. Nu au o religie, au un cod de conduită.

Ca și confucianismul, unde „dogma” principală este ca fiul să-și respecte tatăl și pe împărat. Pe asta se întemeia ordinea în lume. Și tot la Confucius, bărbatul nu era considerat major, câtă vreme trăia tatăl. Abia la moartea tatălui el intra în drepturi. Câtă vreme trăia tatăl, nu avea voie să părăsească casa mai departe de o zi de mers pe jos, ca să poată ajunge la înmormântare.

Nu există nicăieri un Dumnezeu care a murit pentru cineva!

Prin urmare formele acestea de viețuire, de respect, nu sunt o religie propriu-zis. Există un fel de propagandă, care face religie din cele ce nu-s. Ca să ne spună: „Ceea ce faceți voi, nu-i nou, s-a mai făcut și se face”. Nu-i adevărat, nu s-a mai făcut. Nu există nicăieri un Dumnezeu care a murit pentru cineva! Nu există!

Ei vehiculează tot felul de lucruri, pornind de la niște mituri, niște statui asiriene, care sunt desenate nu știu cum, zic că seamănă cu Maica Domnului. Nu toate femeile care țin un copil în brațe seamănă cu Maica Domnului. Nu poți de la asta să tragi concluzia că sunt și alții care au un Hristos născut din fecioară, care este Dumnezeu, care moare pentru noi și înviază. De la a ține un copil în brațe, până la un Dumnezeu întrupat este cale lungă.

Nu poți să-mi arăți trei fotografii, cu nu știu ce zeiță și să-mi spui că seamănă. Nu-i un argument! Ateii mai foloseau astfel de argumente și funcționa, pentru că lumea nu știa. Sunt argumente de ateism științific. Eu le știu încă de la tatăl meu, de când eram mic.

Umblau cu astfel de lucruri ca să te zăpăcească de tot. „Voi nu vedeți că credința voastră este și acolo și-acolo!”. Nu! Nu-i și-acolo, și-acolo!

Lipsa unei cercetări autentice și raționalismul

Ca să înțelegeți la ce nivel sunt cercetările și argumentele care ne vin nouă de prin Franța și alte părți, este destul să deschideți o carte franțuzească despre creștinism ca să vedeți că ei, dacă nu au înțeles nimic din creștinism, cu atât mai mult nu înțeleg nimic de la asirieni și orientali. E … „ferească Dumnezeu!”. Când citești câte un franțuz care habar n-are pe ce planetă trăiește și i se pare că face mare cercetare. Are acces la niște documente, normal, pentru că sunt arhive. Iar pe omul necunoscător îl impresionează foarte tare când aude că s-a găsit cutare în arhive la Vatican, etc.

Lăsați voi astea! Toată viața lor este pe hârtii. Dacă ei cred în lege și în document li se pare că gata, a găsit hârtia – are dovada științifică, neștiințifică. De la o hârtie până la tot ce a fost și tot ce este, până la adevăr – e cale lungă! Hârtii poți face cate vrei, dar acolo unde nu ai, ce te faci?

Vă dați seama că Dumnezeu nu a scris niciun rând? El nu ne-a lăsat hârtii. Nici sfinții noștri din primele veacuri nu au avut hârtii și n-au avut niciun stres. Ne-au rămas niște scrisori, niște mărturii de-atunci, dar asta nu înseamnă că documentul este adevărul. Atitudinea aceasta este greșită.

Credința în duh

Dacă nu avem în duh, vederea celor ce au fost, prin prisma celor ce sunt, atunci ne rătăcim. Bătrânii aceștia, pe care i-am cunoscut și pe care ni i-a dat Dumnezeu, sunt purtătorii, argumentul și mărturia Evangheliei și a faptului că ceea ce s-a întâmplat atunci – este adevărat.

Dacă nu i-am fi avut pe acești Părinți, ne-am fi învârtit în cuvinte și discuții fără sfârșit. Ne putem învârti în jurul cozii până la sfârșitul lumii și nu mai ajungem la înțeles. Dacă ajungi să crezi, pur și simplu, că așa a fost – e suficient.

Dacă acuma mi-ar spune că toate cărțile au fost scrise altfel, eu nu mă tulbur. Eu cred oricum în Dumnezeu. Mi se pare că vorba asta o spune și Sf. Simeon Noul Teolog: „Chiar dacă Scriptura ar dispărea, noi am putea să o scriem din nou”. Asta-i credința noastră.

Noi nici nu putem fi dependenți de cărți. Gândiți-vă că mâine-poimâine vine o cenzura și le arde pe toate… Credeți că dispare Hristos? Temeiurile, drojdia credinței a fost mereu în inimi și de-acolo, în duh, înflorea din nou. Dacă ne uităm la Părinții sirieni, la cum au rodit imnele Sf. Efrem Sirul, sau dincolo, la sfinții romani, cântă la fel, chiar dacă stilistica e diferită, dar au aceleași vederi, aceleași repere în desfășurarea aceasta lirică.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 89)