CUM SE ALTEREAZĂ PUTERILE SUFLETEȘTI? MITROPOLITUL NEOFIT

Care sunt puterile sufletului?

Mulți tineri, azi, au simțurile sufletești alterate.

Facultățile sufletești sunt mai multe: mintea (νους), care este cea mai înaltă și calitativă putere sufletească. Rațiunea sau puterea gânditoare, cugetătoare (διάνοια – această putere sufletească se bucură de mare cinste în gândirea apuseană. Ei au inventat expresia: „Gândesc, deci exist!”. Ei o percep pe aceasta ca pe o mare „harismă”. Au ajuns chiar să confunde creierul, rațiunea cu mintea. Acest lucru s-a moștenit până în zilele noastre pe filiera europeană. Știința contemporană insistă pe această confuzie).

După puterea cugetătoare, urmează puterea cunoscătoare (judecata, părerea).

Ce este cunoașterea? Uite, de exemplu: eu vorbesc acum cu cuvioșia ta, Gherontissa Justina. Sufletul meu te percepe, te cunoaște, te vede, folosind aceste puteri și își face o părere despre tine. Aceasta este a treia putere sufletească.

Avem apoi, puterea văzătoare. Ea are legătură cu tot ce se poate vedea cu ochiul. Desigur că aceste puteri sufletești au legătură și cu simțurile trupului: vederea, auzul, mirosul ș.a.

Impactul imaginației

A cincea este imaginația sau închipuirea. În monahism, imaginația poate fi o problemă uriașă. Îți spune o monahie: „Uite, maica X mă invidiază”. Aceasta este o imagine care se creează în închipuirea ei…

Intrăm în monahism, în principal, pentru a face corect setările acestor puteri sufletești și ca să putem gestiona lucrarea acestora. E ca o încercare de a le orienta spre vederea propriilor greșeli și neputințe, în strădania de a le putea accepta și răbda, astfel încât să nu fie de vină mereu altcineva, cum ar fi părinții, starețul, frații sau surorile noastre.

Toate acestea, pe care le-am menționat mai sus, sunt puterile cunoscătoare, care sunt legate de felul în care ajung să mă cunosc pe mine însumi, de felul în care mă pocăiesc, de felul în care îl percep pe aproapele meu și de felul în care mă raportez la Dumnezeu.

Puterile poftitoare ale sufletului

După ce ajungem la buna gestionare a acestor puteri, încep să intre în joc alte simțiri, care se mai numesc și puteri poftitoare (ορεκτικές δυνάμεις). Aceste puteri sunt mai mari decât cele menționate până acum.

Sf. Efrem Katunakiotul s-a ocupat foarte mult de aceste puteri. Una este προαίρεσις – dispoziția sufletului de a face bine sau rău. Prin această dorință, omul caută continuu înlăuntrul sufletului său. De exemplu, am în față niște monahii, acum. Sufletul meu caută să vadă care este dispoziția lui față de aceste maici. Am o dispoziție de a o face pe dascălul, de a impresiona? Dispoziția de a o face pe sfătuitorul? Dispoziția sufletului de a le vedea ca pe niște sfătuitoare, îndrumătoare, povățuitoare? Dispoziția sufletului de a se supune, de a lua învățătură de la ele, pentru că au experiența viețuirii îndelungate lângă un sfânt?

Sufletul trebuie să fie întotdeauna într-o cercetare, într-o căutare lăuntrică profundă pentru a-și surprinde dispoziția față de cineva sau ceva. Prin urmare, dacă surprinzi o dispoziție negativă înlăuntrul tău, faci pocăință, ceri iertare de la Hristos. În schimb, dacă dispoziția este bună, mulțumești lui Dumnezeu și Îl slăvești.

Dorința și pofta

A doua putere poftitoare este dorința (επιθυμία). În greaca veche, se numește βούληση. Această dorință, o avem tot timpul activă. De exemplu, mie îmi place foarte mult plăcinta cu brânză. Doar ce mi-au pus maicile în față platoul cu plăcinte, m-am și grăbit să iau două și mă tot uit la ele: să mai iau, să nu mai iau? Prin urmare, dorința este o putere foarte importantă, pentru că are legătură directă cu asceza. Adică, dacă eu sunt un ascet, mă voi înfrâna și nu voi mai lua nicio plăcintă, pentru că în realitate nu-mi este foame, doar o poftesc.

…Dispoziția lăuntrică este mai importantă decât pofta, decât dorința. Dacă dispoziția este bună, pofta se va topi ușor prin încadrarea într-un anumit program duhovnicesc, bine pus la punct… Toate acestea vor slăbi pornirea poftitoare.

„Să vorbești continuu cu Hristos”

Nu știu ce v-a învățat pe voi Sf. Justin, dar eu am auzit de la Sf. Porfirie și de la Sf. Evmenie că mai presus de toate este să vorbești continuu cu Hristos și să-i spui: „Hristoase, ajută-mă, învrednicește-mă, învață-mă să Te iubesc, Hristoase al meu! Până ce nu mor, învrednicește-mă să Te iubesc!”. Cu cât omul se va ruga tot mai mult în acest fel, fie el monah sau mirean, cu atât mai mult, el se va focusa pe ținta mântuirii. Această înțelegere arată că a înțeles rostul vieții.

Desigur, în paralel este nevoie să controlăm și să urmărim dorințele, poftele noastre, să avem grijă ca dispoziția noastră să fie orientată pe cât posibil spre bine.

Bineînțeles că toate acestea se întâmplă ținând sub control toate pornirile, dar cea mai importantă este orientarea către Hristos, a sta față către față. Aceasta va determina setările corecte ale sufletului. Toate lucrurile acestea sunt în legătură și cu vârsta unui om, și cu caracterul, temperamentul, condițiile de viețuire anterioare. Despre aceste lucruri, se poate vorbi cu ușurință, dar le aplicăm cu multă greutate.

…Trebuie să-l ajuți să dobândească un echilibru lăuntric, o armonie a acestor puteri. Acesta este scopul: să armonizezi puterile sufletești cu cele poftitoare și cu simțurile trupești. Toate acestea trebuie să devină un „tot” armonios. Întâlnim această idee și în Theotokarion (Canoanele Maicii Domnului).

 Puterea văzătoare a Părintelui Justin

Părintele Justin avea acest dar al vederii sufletului. Vedea darurile fiecăruia și insista pe acest aspect, astfel încât fiecare să se poată dezvolta în direcția talanților lui.

Păi, da, aceasta este toată filosofia. Când auzi despre Sf. Pahomie cel Mare, că avea în povățuirea sa mii de monahi, nu este o glumă, nici o exagerare. Este o realitate care a fost posibilă tocmai pentru că acest sfânt avea această harismă, de a vedea darurile fiecăruia, sau cum am spune noi, darul vederii și al străvederii. Dacă un stareț nu are această harismă, fiecare monah din obștea lui, îi va fi o corvoadă. De aceea, în zilele noastre, când nu mai avem povățuitor precum marele Pahomie, dar nici măcar ca un Sfânt Porfirie sau ca un Justin Pârvu, este foarte greu să conduci o obște.

…Sf. Justin Pârvu, cred că a dobândit acest dar, datorită închisorii. Alți sfinți au dobândit daruri asemănătoare prin răbdarea bolilor, alții prin răbdarea nedreptăților. Sf. Iacob Tsalikis avea darul străvederii ca și Sf. Porfirie, dar nu dorea deloc să-și descopere aceste daruri. Era foarte ascuns. Doar atunci când vedea că este absolut vital, mai scăpa câte o vădire a sfințeniei.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 87)