CUM ERA CUVIOSUL GHERONTIE | INTERVIU CU SORA LUI

Familia Cuviosului Gherontie

Doamne ajuta! Știm că sunteți sora[1] Cuviosului Gherontie, cel nebun pentru Hristos și am dori să ne povestiți câte ceva din copilăria fratelui dumneavoastră. Cuviosul venea adesea și vizita mănăstirea noastră iar uneori petrecea aici și timp mai îndelungat, spre bucuria și folosul nostru duhovnicesc. Cuviosul, însă vorbea foarte puțin despre sine însuși și ne bucurăm că vă întâlnim pe dvs., sora dânsului, ca să ne împărtășiți și nouă măcar o fărâmă din tainele acestui minunat om al lui Dumnezeu. Câți frați erați de toți în familie?

Noi am fost trei frați. Și locuiam în satul Viscri, din județul Brașov.

Pe părinți cum îi chema?

Ion Aldea cu Elena Aldea.

 Doi băieți și o fată, nu?

Da, cel care a fost militar o murit.

Unde a murit?

La Cosmești, Bârlad a fost el, de a făcut armată. A trimis fotografie…

 Și de ce a murit?

Eram chiar în București atunci când am aflat de la o cunoștință care mi-a zis: „N-am vrut să-ți spun, dar să știi că o murit un frate de-al tău, înecat în Siret”.

 Și Cuviosul ce a zis despre incidentul acesta?

S-a tot rugat pentru el, cu toate că acest frate îl tot bătea pe Gheorghe (numele de botez al Cuviosului).

Îi plăcea să fie batjocorit pentru Hristos

De ce îl bătea?

De ce? Dar știți cum era lumea și cum făcea el năzdrăvăniile lui. Ziceau că nu e bine cu capul, dar el a fost cel mai credincios om din lumea asta, mereu vorbea de Maica Domnului, de sfinți. Acum îmi dau eu seama, mai bine, care a fost lucrarea lui. Lui îi plăcea să fie batjocorit pentru Hristos, ca să se smerească.

Deci el era foarte evlavios și credincios, iar ceilalți credeau că e nebun.

Da.

De când era mic făcea așa pe nebunul?

Aproximativ. De mic avea lupte cu diavolul.

Ce altceva ne mai puteți spune despre el, când era mic?

Când era cu noi, își făcea rugăciunile seara, dimineața. Pe copii îi punea să se roage.

I s-a arătat Maica Domnului

Cine l-a învățat pe el să se roage?

Dumnezeu și Maica Domnului. La noi în familie prea puțini se rugau. El așa s-a născut, cu această credință mare în Dumnezeu.

Dar părinții nu erau credincioși?

Mama, da. Postea mult.

Adică de la mama a învățat el credința, nu? 

Mai puțin… De la Maica Domnului, spunea el. I s-a arătat Maica Domnului dar nu prea vorbea despre acest lucru, ca să nu fie lăudat cu ceva.

Așa s-a născut el cu credința asta?

Da. Desena pe pământ biserici, de mic copil.

Și mergea la biserică, nu?

Mergea.

Aveați preot în sat?

Nu, venea la trei săptămâni. Acum este un preot chiar în sat și are mare cinste pentru Cuviosul.

Când a plecat el de acasă?

La vreo 13 ani, la Buzău. Și iar venea și iar se ducea.

Dar ce făcea acolo?

Acolo, se ruga la părintele Iliuță. Era unchiul lui, fratele lui tata, la mănăstirea Ciolanu.

Darul înainte-vederii

Ce spuneau oamenii din sat despre el?

El mai tăia lemne prin curte, intra în casă, ne umplea acolo soba cu lemne. Mai ajuta la treburi, dar mai mult se ruga. Lumea din sat nu-l suporta, pentru că făcea năzdrăvăniile lui. El aici a fost foarte bine văzut, între sfinți, dar la noi, nu prea.

 Păi, niciun proroc nu este bine primit în patria lui.

Așa e. Dar alții îl aveau la mare cinste. La Ceaușescu a fost o dată și i-a zis, i-a profețit: „Vei fi împușcat!”.

Știați că are daruri așa de mari?

Nu-l știam de sfânt. Abia după ce a murit, am înțeles eu lucrarea lui.

 Nouă, însă, ne spunea mereu ce probleme avem, ce o să se întâmple. Și lucrurile se întâmplau întocmai. Nu era așa și acasă?

Nu. Când ajungea la capul satului, zicea: „Nu mai vreau în satul care m-a blestemat, în care mă batjocoresc oamenii”. Când ieșea pe poarta bisericii, făcea cu limba, se strâmba. Așa făcea cu majoritatea oamenilor și nu vorbea cu oricine. El simțea oamenii cu care să vorbească. Era adesea bătut de săteni. Dar el voia să fie bătut pentru Dumnezeu.

Voia să pătimească bătăi și ocară pentru numele lui Dumnezeu.

Da. Nu am înțeles multe atunci.

Îl simțiți acum la rugăciune că e acolo, lângă Dumnezeu?

Acum mă bucur mult de el.

Legătura duhovnicească cu sora sa

Nu ați avut nicio întâmplare mai specială cu el, după ce a murit?

Nu l-am visat, aș fi vrut. Au mai venit oameni care m-au mai ajutat, așa din partea Cuviosului: „Vă dau 1000 de lei, să vă luați lemne. Cuviosul m-a trimis”. În timp ce trăia, a zis că: „O să mergeți la mine și o să găsiți numai pe soră-mea”[2].

Multe lucruri bune s-au întâmplat de când a murit el. Niște oameni din Brașov au venit la troiță, o familie. Și femeia tot a zis: „Doamna Elena, am venit aici că fata mea n-are copii și de atâția ani tare am vrut să aibă. Am auzit despre Cuviosul că face minuni”. Și îmi dă doamna Elena, apoi, telefon că minunea s-a întâmplat.

Câți ani aveți?

86 de ani.

Cum l-a înviat pe nepotul mort…

Eu cred că este sfânt. Chiar de ziua mea, pe 13 octombrie, ziua când a plecat la Domnul, mi-am pierdut telefonul mobil. Și am avut mai multe necazuri în ziua aceea și m-am supărat mult. Aveam cartea cu poza lui și îi ziceam: „Pe atâta lume ajuți, iar eu nu îmi găsesc telefonul? Dacă ești sfânt, ajută-mă să-l găsesc, că azi e ziua mea și azi îmi trebuie, nu mâine”. Sunasem înainte taximetristul și l-am întrebat: „Nu mi l-am uitat înăuntru?”. Și răspunsul lui a fost: „M-am uitat în taxi și nu-i niciun telefon”. Atunci chiar m-am supărat. După ce am făcut rugăciunea, m-a sunat din nou taximetristul: „L-am găsit sub scaun”. Și mi l-a adus la ușă.

Nepoata mea are doi băieței: Andrei de 15 ani și Darius de 6 ani. Cum e moda, nepoata mea avea o piscină în curte. Fata mea, Lenuța, era acolo când a strigat celălalt băiat: „Mamă, o murit băiatul în apă”. Era vânăt, Darius. Avea până în doi ani, era micuț. L-au scos de acolo vânăt, aproape mort. Tată-său striga: „A murit Darie, a murit Darie!”. Lenuța, într-o parte plângea. A adus niște șervete din casă, l-a acoperit, că-i gata. Și ea sufla în fața lui ca să iasă apa și a ieșit apa din el. L-a dus la spital, a venit salvarea. Dar ce se întâmplase, de fapt?

Fata s-a dus apoi la Tismana și toate maicile i-au povestit: „Uite ce ni s-a întâmplat aici! Cuviosul ne-a adunat pe toate și a zis: Acum veniți împrejur să ne rugăm!”. El era la Tismana și a simțit cum copilul se îneacă. Și le-a adunat pe maici să se roage pentru el. Maicile i-au povestit nepoatei, Roxana. De atunci băiatul e tare credincios. Le-a zis tuturor maicilor: Îngenunchiați acuma, să ne rugăm, că e cineva din familie care o să învieze. Și-a revenit copilul la spital și acum e mare. Se vede că e foarte credincios, că vrea hăinuțe precum au preoții, se duce în Altar. Are șase ani. Copilul știe acum că Gherontie l-a înviat și tot zice: „Merg și eu la mormânt, la Gherontie”.

„Mă căiesc pentru supărările pe care i le-am făcut”

Ați spus că l-ați ține în brațe dacă l-ați vedea?

Da, nu l-aș mai supăra cu o vorbă.

 Dar el nu se supăra așa ușor, nu?

Nu se supăra, dar în inima lui tot zicea: „Uite, cum râd toți de mine!”. I s-a arătat Maica Domnului și n-am știut… Mă căiesc foarte mult pentru supărările pe care i le făceam și eu.

A fost ales de Dumnezeu. A fost un dar de la Dumnezeu.

L-am dus, eu cu mama mea, la un spital de boli psihice lângă Brașov, dar el nu era nebun. Rău mi-a părut că l-am dus!… Când ne duceam la el, a stat două, trei zile – și veneau doctorițele și ne arătau: „Iarăși ne-a desenat pereții numai cu mănăstiri!”. Desena acolo la spital. Nervi buni a avut, că i-a dat Dumnezeu credință și a umblat și a murit la Ierusalim.

(Material realizat la mănăstirea Paltin, împreună cu colaboratori ai Revistei Atitudini și prieteni ai familiei Cuviosului Gherontie)

[1] Este vorba de sora Rafira Aldea (Țibrea). Au mai avut o sora, dar care a murit la doar șase săptămâni.

[2] Sora Rafira viețuiește în casa părintească, unde a copilărit și Cuviosul.

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 91)