DATORNICUL NEMILOS | SF. ILARION FELEA

De ce trebuie să iertăm?

«Doamne» întreabă Apostolul Petru, «de câte ori îmi va greşi fratele meu şi eu îi voi ierta lui? Până de şapte ori? Răspuns-a Iisus lui: Nu-ţi zic ţie să ierţi până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte». Dacă ne luăm după tabla înmulţirii, vedem că numărul iertării nu este numai şapte, ci el se ridică până la patru sute nouăzeci.

Evanghelia Domnului vrea să ne spună prin aceasta că suntem datori să iertăm celor ce ne greşesc, nu numai de şapte ori, ci fără încetare, adică totdeauna. De ce trebuie să iertăm de atâtea ori, ne lămureşte pilda cu talanţii şi dinarii.  A se vedea Evanghelia: aici

Explicarea talanților și cine sunt datornicii

Împăratul e Dumnezeu; socoteala e judecata lui Dumnezeu. Datornicii suntem noi oamenii. Suma de zece mii de talanţi este datoria uriaşă pe care o avem noi în faţa lui Dumnezeu, darurile mari pe care le-am primit noi de la El: sufletul, mintea, sănătatea, puterea braţelor, pe care noi le întinăm şi spurcăm cu tot felul de fărădelegi.

Talanţii erau în vechime bani de aur, mari şi scumpi, iar dinarii, bani mici şi fără o valoare deosebită. Talanţii sunt datoriile noastre mari faţă de Dumnezeu, iar dinarii sunt datoriile noastre mărunte, pe care le avem unii faţă de alţii.

Dumnezeu este iubire şi ne iubeşte, ne iartă. Bunul şi milostivul Dumnezeu ne ascultă rugăciunile şi ne iartă mulţimea păcatelor noastre. Nu stă cu temniţa şi cu trăsnetul după noi, ca să ne pedepsească pentru toate păcatele, după cum ar cere dreptatea.

Dar iată că sunt între noi oameni răi, neîndurători, ca şi cei cu bârna în ochi, care nu se uită la talanţii datoriilor pe care ni le iartă Dumnezeu. Ci numai la dinarii cei mici, la datoriile cele mărunte, la greşelile cele neînsemnate, pe care le avem unii faţă de ceilalţi.

„Nu-l iert nici mort!”

Câţi nu sunt gata să-şi sugrume pe aproapele lor pentru orice greşeală? Câţi dintre noi nu ne arătăm neîndurători faţă de cei ce ne greşesc
sau ne sunt datori câţiva „dinari” mărunţi şi fără mare preţ? „Nu-l iert!” ; „Nu-l iert nici mort!” – De câte ori nu auzim astfel de cuvinte, deşi ele nu se potrivesc nicidecum în gura unui creştin.

Cine nu iartă greşelile aproapelui său, care i-a greşit, este ca şi sluga duşmănoasă şi neîndurată, care-şi sugruma fără milă prietenul, pentru o sută de dinari, uitând că Stăpânul Dumnezeu numai cu ceva mai înainte i-a iertat datorii de păcate neasemănat mai mari.

Din cuprinsul şi din tâlcuirea pildei cu datornicul nemilos, se văd bine legăturile nedrepte, raporturile abuzive dintre oameni, când nu mai ţin seama de Dumnezeu. Se vede lămurit cum orice om şi mai ales cel „tare” e ispitit să asuprească şi „să sugrume” pe cel slab, deşi e mai datornic decât el a face bine, decât rău (după ce Dumnezeu i-a iertat datoria lui cea mare şi grea). Şi peste tot se înţelege: care sunt datoriile omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni; datoriile mari (talanţii) şi datoriile mici (dinarii).

Din credinţa şi din constatarea aceasta, conducătorii Bisericii Creştine Ortodoxe, într-un sobor ţinut în anul 1948, au adresat un apel către creştinii din lumea întreagă. Să-şi unească puterile şi să apere pacea şi frăţia dintre oameni în spiritul iubirii creştine, ca „mult pătimitoarea omenire” să fie cruţată şi ferită de un nou război. „Omul să fie frate pentru om, nu fiară…”, spune apelul.

Raport de iubire sau de sugrumare între oameni?

Cuvintele acestea trebuie să le ţinem în minte şi să le urmăm cu sfinţenie. Prin ele ne vorbeşte Biserica lui Hristos, religia creştină. Între oameni
trebuie să fie – în interesul fericirii lor – raporturi evanghelice, de iubire, de ajutor, de pace, de frăţie, de iertare, nu de sugrumare. Că toţi oamenii sunt fraţi şi fii ai aceluiaşi Tată. Ei nu sunt lăsaţi să se sfâşie ca fiarele, ci ca fraţii să se iubească, să se ajute şi să se ierte.

Noi, creştinii, suntem datori să ne iertăm unii pe alţii, pentru că şi Tatăl ceresc ne iartă. Și datoriile pe care ni le iartă El sunt uriaşe, datorii pe care noi nu le putem plăti. Pe când datoriile dintre noi sunt mici şi deci cu atât mai obligaţi să ni le iertăm.

Împărăţia lui Dumnezeu este acolo unde domneşte iubirea, pacea şi iertarea. Fiecare creştin iartă şi e dator să ierte din inimă greşelile fraţilor săi, încredinţat că numai aşa pot să fie iertate şi păcatele lui. Altfel cine dintre noi mai îndrăzneşte să zică: „Tatăl nostru… Şi
ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…”

(Extras din „Pildele Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea)