MI-A VORBIT PAPAGALUL SFÂNTULUI PORFIRIE | MAICA XENI

„A început, însă, să vorbească papagalul”

Să vă povestesc cum mi-a vorbit odată despre necesitatea Rugăciunii. Eram într-o perioadă foarte dificilă și m-am dus la Părintele Porfirie, fără să-l anunț. Făcusem și un drum destul de lung până la el. L-am găsit la chilie. Era bolnav, întins în pat. Își pierduse și vederea. Avea mâinile pansate din cauza unei boli de piele. M-am apropiat de patul lui, am îngenunchiat și am izbucnit în plâns. Nu puteam vorbi de durere.

Părintele tăcea. M-a lăsat să plâng. A început, însă, să vorbească papagalul. Fusesem de mai multe ori la Părintele până atunci și nu avea niciun papagal în chilie. De data aceasta, am văzut că avea un papagal, care a început să spună cu vocea părintelui: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Probabil îl auzea mereu pe părintele zicând Rugăciunea și îl imita. Mie îmi curgeau lacrimile șiroi, iar papagalul zicea Rugăciunea, continuu.

„Ascultă!”

Când a simțit că mi-am „răcorit” puțin năduful, Părintele a exclamat: „Ascultă! Ascultă!”. Apoi, a început să-mi vorbească. Am înțeles limpede atunci, că părintele îmi cunoștea problema în toată complexitatea ei. Ascultându-l, simțeam că mă împărtășesc de harul lui.

S-a întâmplat să primească un telefon, în timp ce eram la el în chilie, de la o altă stareță pe care nu o cunoștea nici el, nici eu. Nu auzeam ce spunea maica stareță, dar răspunsurile, pe care i le dădea Părintele, le auzeam și erau răspunsuri la întrebările pe care urma să i le pun eu. Vorbind cu cealaltă stareță la telefon, Părintele i-a făcut descrierea mănăstirii, deși fizic nu fusese acolo, niciodată.

Îi datorez mult Sfântului Porfirie. Faptul că avea mult har, nu înseamnă că nu a trecut prin multe greutăți. A fost foarte încercat prin boli trupești, dar cu toată suferința pe care o avea, primea încontinuu sute de oameni care veneau la el, cu durere.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 90)