MAMĂ ȘI TATĂ PENTRU NORMALITATE | GABRIEL TIMOFTE

DESACRALIZAREA NORMALULUI

de Gabriel-Andrei Timofte

 „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeu tău ți-l va da ție” (Ieș. 20:12).

De cele mai multe ori am auzit la bunicii mei și la bătrânii satului că fiii sunt oglinda părinților în societate. Tot de atâtea ori, încă de mic stăteam și reflectam la ceea ce voiau să îmi împărtășească înțelepții satului, ajungând ca în cele din urmă să îmi dau seama: cei 7 ani de acasă își vor spune mereu cuvântul în fața societății civile. Și prin însușirea celor 7 ani candidații la „examenul vieții” au șansa de a promova sau de a fi respinși de la examenul care va lăsa amprenta părinților în lume.

Și nu aievea sunt 7 ani. De ce nu sunt 6, 8 sau 9 ani? Fiindcă învățătura creștinătății nu a putut fi neinfluențabilă, în mod pozitiv, asupra a ceea ce înseamnă valori morale și duhovnicești. Astfel, șapte este numărul perfecțiunii divine sau ceva care este desăvârșit, exact în același mod ca și în săptămâna creării lumii (cf. Fac. 2:2-3).

Pr. Prof. Costel Bulgaru arată în lucrarea[1] sa eficacitatea păstrării normelor morale, tradiționale ale omului simplu: „Familia creștină se confruntă cu probleme noi și complexe, într-o lume ce se zbate mai mult ca oricând între cei doi poli majori, respectiv între tradiție și modernitate,  «deoarece printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile și pervertește limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute… cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotații dubioase»”[2].

Legislația europeană lovește în MAMĂ și TATĂ

Înainte de a trece la tratarea efectivă a subiectului ni se pare de bun augur să analizăm din punct de vedere etimologic cei doi termeni aflați în discuție, pentru ca, în final, pledoaria noastră să se bazeze pe argumente verosimile. Astfel, termenul „mama” provine din latinescul mamma, mammae[3] (substantiv feminin) și este denumirea primită de femeia care a născut prunci. Termenul de „tata” provine din latinescul tata, tatae[4] (substantiv masculin) și îl desemnează pe bărbatul care are copii.

După ce, în anul 2018, Consiliul Local al capitalei Franței, Paris, a adoptat discret, dar în unanimitate hotărârea prin care în documentele de stare civilă termenii de „mama” și „tata” să fie înlocuiți cu „părinte 1” și „părinte 2”, pe 12 februarie 2019, Camera Inferioară a Parlamentului Franței a adoptat în primă lectură amendamentul de înlocuire a celor doi termeni consacrați, în formularele școlare. Autoarea propunerii legislative nu este nimeni alta decât Valerie Petit, membră a partidului preşedintelui Emmanuel Macron, La Republique en Marche (LREM). Aceasta susține propunerea sa prin următorul argument: „Acest amendament intenţionează să introducă în legislaţie diversitatea familiei cu copii, menţionată în documentele administrative înaintate şcolii”[5].

MAMĂ și TATĂ – Cuvinte posibil interzise?

De la schimbările radicale din Franța până la introducerea acestora și în Uniunea Europeană nu a durat foarte mult. Astfel, în anul 2021, Parlamentul European a elaborat un nou Ghid Lingvistic, destinat politicienilor și oficialilor, cu scopul de a trasa o nouă direcție care să îmbunătățească limbajul „incluziv”. Potrivit oficialilor, este interzis să folosești termeni ca „mamă”, „tată”, „trans”, „gay” sau „lesbiană”, denumiri care ar putea fi lipsite de respect pentru anumite minorități etnice sau de gen.

După ce a apărut în spațiul public această informație, oamenii au izbucnit și chiar și persoane din comunitatea LGBTQ (ex: Adrian Teleșpan), neînțelegând proiectul Parlamentului European. În acest context, Parlamentul a venit cu anumite lămuriri asupra Ghidului Lingvistic. Și anume că acesta recomandă utilizarea termenului ,,părinți”, strict în contextul formularelor administrative și al contextelor asemănătoare. De asemenea, Ghidul Lingvistic s-ar adresa în special traducătorilor din Parlamentul European și nu a fost conceput pentru a emite recomandări referitoare la activitatea și declarațiile deputaților europeni.

Denaturarea conceptului egalității

Cu toate că Parlamentul European susține în continuare că acest Ghid Lingvistic nu va fi obligatoriu și nu va denatura pe nimeni, se pare că autoritatea europeană nu este bine ancorată în justețea termenului „egalitate”, termen frecvent utilizat în disputa Teoriei de Gen (Teoria Gender). Prin folosirea termenilor de „părinte 1„ și „părinte 2” se ajunge, în mod direct, la nedorita acțiune (inițial la nivel teoretic) a subordonaționismului, astfel încât întregul concept al egalității să fie denaturat.

Privit din sfera oamenilor autodeclarați atei, Ghidul Lingvistic nu pare să prezinte o problemă primordială, pentru ei totul rezumându-se la valoarea trecătoare a acestei lumi. Însă, când îi aducem în discuție pe creștinii ortodocși și în special pe copiii de până la vârsta de 14 ani, acest proiect își însușește o fereastră iluzorie și dezumanizatoare.

Cum îi poate explica Parlamentul European unui copil de 7 ani că utilizarea tradiționalilor termeni (în documentele oficiale) de „mama” și „tata”, cel puțin în concepția parlamentarilor de la Bruxelles, face aluzie la evitarea discriminării și la respectarea libertății de exprimare a comportamentului sexual? Nu se poate! Nu li se poate impune copiilor acești termeni care încalcă întru totul conceptul de egalitate.

Ce cuvinte rostesc prima dată copiii? Mama și tata. Nu cred că există om care să nu audă glasul dulce și gângav al pruncului care își strigă părinții. Emoția pe care o simți ca părinte în momentul în care ești strigat de copilul tău sub ablativul de „mama”, respectiv „tata” este inexplicabilă.

Adevăr și așa-zisa „discriminare”

Trecând la extrema cealaltă, putem presupune că „fabuloșii” termeni de „părinte 1” și „părinte 2”, în viitor, îi vor fi impuși Bisericii Ortodoxe pe motiv că aceasta ar discrimina anumite minorități. Însă, ce uită (sau mai bine spus: ce nu cunoaște) Parlamentul European este faptul că Biserica este în continuă disonanță față de păcat.

Afirmă Mântuitorul, în polemica avută cu iudeii în contextul prinderii, în timpul exercitării de către o femeie, a păcatului  adulterului: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei” (In. 8:7). Astfel, starea de păcătoșenie fiind universală, neexistând nimeni fără de păcat, mai puțin Dumnezeu, Biserica este autonomă față de Stat și nu este obligată să se supună Statului.

Însă, în ultima perioadă autonomia Bisericii a fost încălcată regulat. Dacă în documentele oficiale Parlamentul European dorește să impună termenii amintiți mai sus, cu siguranță vor găsi acei „termeni discriminatori” și în textul liturgic sau biblic. Cum ar fi ca Parlamentul să dea o lege prin care, începând de mâine, în Biblie să înlocuim ablativele de „mama” și „tata” cu „părinte 1” și „părinte 2”? Total dramatizant. Nu îi poți spune lui Dumnezeu-Tatăl „Părinte 1”, iar Maicii Domnului „Părinte 2”.

Dezumanizarea umanului

Înlocuirea celor doi termeni arhicunoscuți și mult iubiți de către popor, prin implementarea Ghidului Lingvistic al Parlamentului European, desemnează o desacralizare a tot ceea ce reprezintă sfânt, o dezumanizare a umanului, trecând din spațiul duhovnicesc, specific țărilor creștin-ortodoxe, în cel traumatizant și iluzoriu al „moralității” europene.

Închei prin a-l cita (în același timp vă rog să meditați asupra a ceea ce spune) pe un binecunoscut psihoterapeut ortodox, anume Konstantin Zorin. „Inima noastră este asemenea unui mare câmp, unde, alături de culturile utile, cresc buruieni, dar și plante otrăvitoare. A cultiva, a schimba inima e ca și cum ai încerca să ari sau să semeni în mare”[6].

[1] Pr. Prof. Costel Bulgrau, Sfânta Taină a Cununiei, Ed. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 132.

[2] Î.P.S. Bartolomeu Anania, Pastorală la Sfintele Sărbători ale Paștelui, 2005 apud Pr. Prof. Costel Bulgrau, Sfânta Taină a Cununiei, Ed. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 132.

[3] Prof. Elena Crăcea, Dicționar latin-român, român-latin, Ed. Steaua Nordului, București, 2015, p. 462.

[4] Prof. Elena Crăcea, Dicționar latin-român, român-latin, Ed. Steaua Nordului…, p. 635.

[5]https://www.rador.ro/2019/02/16/denumirea-de-parinte-1-si-parinte-2-este-dezumanizatoare-si-tine-de-taramul-absurdului-sustin-organizatii-din-franta/ (12 aprilie 2021)

[6] Konstantin V. Zorin, Păcatele tinereții și sănătatea familiei, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, colecția Psihoterapia Ortodoxă, Ed. Sophia, București, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2010, p. 57.

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 69)