CE HARISME TREBUIE SĂ DOBÂNDIM | GHERONDA MAXIM

Trei Reguli

Sunt trei lucruri care sunt extrem de necesare pentru ca omul să poată intra în procesul duhovnicesc de curățire, luminare și îndumnezeire. Primul presupune cunoașterea voii lui Dumnezeu. Unde putem afla voia lui Dumnezeu? O găsim în Scripturi. Și pentru că nu avem capacitatea să tâlcuim Scripturile, așa cum făceau Părinții, care erau plini de Duh Sfânt, este necesar un povățuitor.

Al doilea este rugăciunea. Rugăciunea trebuie să fie un rezultat al cunoașterii de sine, să știm ce suntem.

Al treilea lucru este cunoașterea de sine. Ca să ne cunoaștem pe noi înșine, cine suntem ca oameni, avem nevoie de smerenie. Smerenia, zice Avva Isaac Sirul, este adevărata cunoaștere despre sine.

Adevăratele harisme

Citirea Scripturilor, împreună cu ascultarea, sunt două instrumente care ne aduc rugăciunea. Și apoi, rugăciunea naște în adâncul sufletului nostru temelia iubirii. Iar aceasta nimicește patimile noastre, zice Sf. Macarie și ne dăruiește o bucurie nesfârșită. Dragostea ne ajută să răbdăm greutățile din afară, să ne vedem pe noi înșine mai prejos decât ceilalți și să-i iubim pe toți semenii noștri, după cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul.

Acestea sunt harismele pe care trebuie să le dobândim cu toții. Și dacă insistă cineva în acest mod de viață, poate dobândi darul înainte-vederii, prin care poate să vadă esența lucrurilor, poate să vadă în suflete, în făpturi… O ultimă harismă ce izvorăște din dragoste, este „a putea intra în cunoașterea lui Dumnezeu”.

Harul din încercări

Părintele nostru duhovnicesc a dobândit Rugăciunea în închisoare…

Da, da. Ei au trăit o experiență inedită. Suferința te poate conduce grabnic la Rugăciune, te ferește de laudele oamenilor, pentru că în necazuri ești prigonit. Mulți părinți ai Bisericii L-au aflat pe Dumnezeu în încercări. Chiar dacă nu au avut învățătura clasică a Rugăciunii, dar pentru că au avut setea după Domnul și necazurile i-au umplut de har, au primit și Rugăciunea. În principiu, să știți, harul este atras prin smerenie. Ascultarea, supunerea este un exercițiu, mucenicia este altă nevoință, dar amândouă ne conduc spre smerenie. Sau prin una, sau prin cealaltă, omul devine cu ușurință vas al smereniei.

În viața duhovnicească, însă, este nevoie de povățuire, de oameni încercați. Vechiul Testament spune: „Vai de neamul care este condus de un tânăr!”. Un tânăr nu poate îndruma decât dacă a devenit vas al Harului, așa cum îl avem pe Timotei, ucenicul apropiat al Sf. Ap. Pavel.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 90)