CUM A FOST MARTIRIZAT SF. EVGHENIE DE CĂTRE REBELII CECENI

„Scoate crucea! Ne jurăm pe Allah că vei trăi”. Au fost cuvintele care au răsunat în urechile tânărului soldat Evghenie care nu și-a trădat credința și frații.Aflați înfricoșătorul martiriu al noului Mucenic Evghenie Rodionov. CUM A FOST MARTIRIZAT SF. EVGHENIE DE CĂTRE REBELII CECENI

Militarul Evghenie Rodionov

În ianuarie 1996, Evghenie va fi repartizat la posturile de frontieră din Cecenia. Misiunea lui în unitatea militară în care mai erau trimiși trei soldați, era să controleze mașinile care treceau pe un drum neiluminat și pe care adeseori cecenii transportau arme, ostatici și droguri. Punctul lor de control și înregistrare, situat la 200 m. distanță de pichet se afla într-o gheretă fără lumină și fără mijloace de comunicații.

Pe 13 februarie 1996, tânărul Evghenie și cei trei camarazi de arme: Sașa Jeleznov, Andrei Trusov și Igor Iakovlev au căzut prizonieri în mâinile cecenilor musulmani după ce opriseră pentru control o ambulanță care trecea pe acolo. Pe neaşteptate, din ea au ieşit peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o încăierare, iar cecenii i-au arestat pe cei patru soldaţi.

La ora patru dimineața când alți militari ruși au sosit la gheretă ca să efectueze schimbul, cei patru tineri dispăruseră. Pe zăpada imaculată care acoperea drumul era o pată mare de sânge, semnul vădit al unor lupte.

Captivat de rebelii islamiști ceceni

Prizonieratul cecen pentru un soldat rus era una dintre cele mai cumplite, mai inumane și mai diabolice experiențe. Tânărul Evghenie care nu împlinise încă 19 ani va pătimi în chinurile acestui iad trei luni și jumătate. Va fi ținut într-un beci întunecat din Bamut, spânzurat de încheieturile mâinilor, umilit şi bătut până la epuizare în fiecare zi.

Îndemnat să scrie mamei sale o scrisoare în care să ceară 10.000 $ răscumpărare pentru viața lui, Evghenie a refuzat explicând că familia lui e săracă, mama e suferindă de inimă și nu are atâția bani. Când s-au convins că nu vor primi banii mult așteptați, persecutorii, intrigați de vederea sfintei cruci la pieptul tânărului prizonier, au început să-i repete în fiecare zi. „Poți să rămâi în viață. Pentru aceasta, trebuie doar să-ți scoți crucea de la gât. Să treci la credința noastră, să ne devii frate. Și gata, tot acest coșmar se va termina”.

„Scoate crucea! Ne jurăm pe Allah că vei trăi”

Evghenie înțelegea prea bine ce însemna să devii „fratele” unui rebel cecen. Pe lângă lepădarea de credința în Hristos, el ar fi fost nevoit să pună mâna pe armă și să tragă împotriva alor săi. Cu un curaj mai presus de fire, a refuzat toate propunerile. Și, în ciuda deselor şi cruntelor bătăi, a numeroaselor torturi şi a făgăduinţei că nu va muri dacă îşi scoate crucea, cecenii nu au izbutit să îl înduplece.

Întărit de har asemenea mucenicilor din vechime, Evghenie va rămâne surd și mut la vorbele ademenitoare ale călăilor săi. „Scoate crucea! Ne jurăm pe Allah că vei trăi”… Era conștient că așa cum nu putea să-L scoată pe Hristos din inima lui, tot astfel nu avea cum să renunțe nici la crucea care mărturisea taina jertfei Lui.

Sf. Evghenie, martirizat chiar de ziua lui

Ziua martiriului lui Evghenie, 23 mai 1996 a coincis cu cea în care el împlinea 19 ani. În cel mai cumplit și sângeros chip, cecenii i-au tăiat capul cu cuțitul, filmând pe casetă scena mutilării noului mucenic, după ce acesta fusese nevoit să asiste și la omorârea prin împușcare a celor trei frați de suferință, capturați odată cu el. Trupul i-a fost îngropat fără cap. Însă, crucea a rămas la pieptul lui neatinsă pentru că cecenii nu au îndrăznit să i-o scoată de la gât.

În răstimpul în care viteazul mucenic trecea prin ororile captivității, mama lui îl căuta cu disperare în toate colțurile Ceceniei, pătimind și ea, batjocuri și bătăi de la comandanții rebelilor. „A trebuit să trec prin toate chinurile, prin toate cercurile iadului care pot exista pe pământ, la care abia dacă poate cineva să se gândească. Se pare că Dumnezeu mi-a călăuzit drumul. Căci am mers printre mine care nu au explodat, deși erau mai dese decât pietrele. Se vede că El m-a apărat de bombe și nu m-a lăsat să mor”.

(Continuarea și cum mama lui Evghenie a reușit să îi găsească trupul mucenicului, puteți afla în Nr. 74 al Revistei Atitudini)

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.

Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura