A RENUNȚAT LA ACTORIE PENTRU SFÂNTA LUMINĂ A LUI HRISTOS

Vă prezentăm câteva din însemnările maicii Ecaterina despre Ierusalim și Sfânta Lumină, precum și două reportaje despre viața și convertirea ei minunată. Maica Ecaterina Fermo, în ultima parte a vieții, s-a retras la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, unde îl avea ca povățuitor duhovnicesc pe Părintele Justin Pârvu. La un an de la adormirea sa, maicile de la mănăstirea Paltin au publicat o carte ce cuprinde însemnările și cugetările duhovnicești ale maicii Ecaterina.

Acasă în Țara Sfântă

Copleșită și învinsă de Iubirea divină, m-am lăsat iubită de Dumnezeu fără a mai opune rezistență și în 1990, am pornit în urma Pașilor Lui din Țara Sfântă, unde de 19 ani, cu mai mici sau mai mari întreruperi, am reușit să învăț să ascult șoaptele Duhului Sfânt.

Atrasă ca un magnet de tot ce poate însemna Hristos, Biserică, rugăciuni, dar mai ales căutându-mi identitatea în Casa Domnului aici pe pământ, sperând că astfel o voi câștiga pe cea din Ceruri, am renunțat cu foarte mare ușurință la toate avantajele lumești materiale și chiar spirituale din locurile de baștină, pe care, de altfel, le iubeam foarte mult. Și am încercat în anul acesta să-mi caut rădăcinile și identitatea mea de OM în Țara lui Dumnezeu.

Din momentul acela, m-am îmbrăcat în Hristos și m-am altoit tainic la Trupul Său mistic, primind Viață în trupul meu împrospătat, întinerit și îndumnezeit.

De aceea, nostalgia și dorul de „ACASĂ” a fost așa asiduu încât, în toți acești aproape 20 de ani, de câte ori situațiile social-politice, materiale m-au împiedicat pentru un timp să trăiesc, să respir și să mă sfințesc în Țara Domnului meu, repetam în sinea mea zilnic cuvintele psalmistului David care zice în Psalmul 136: „De te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea”.

Mănăstirea de lângă Mormântul Domnului

Atmosfera de sfințenie pe care am trăit-o alături de părintele Argatu în primele mele luni de viață în Țara Sfântă, nu o voi uita niciodată. Fiecare zi era parcă desprinsă din paginile unui Pateric. Vizitele la Locurile Sfinte din tot Israelul, liturghiile de noapte de la Sf. Mormânt… Și mai ales vizitele prin mănăstirile din Cetatea Veche, din apropierea Sf. Mormânt, unde de zeci de ani viețuiau măicuțe românce, erau toate, momente de Pateric.

Dintre toate mănăstirile vizitate, una mi-a atras încă de atunci, în mod deosebit, atenția. Era foarte aproape de Sf. Mormânt. Drumul, deși drept, cotea totuși la un moment dat, printre câteva străduțe lăturalnice, dar curios, când ieșeai din curtea mănăstirii, zăreai imediat cupola Sfântului Mormânt. Acesta a fost, de fapt, primul indiciu care mi-a atras atenția către mănăstirea Saydanaya.

Numai bunul Dumnezeu poate spune de câte sute de ori am repetat versetul acesta, cu lacrimi amare, în fața Sfântului Mormânt sau pe Golgota, în speranța că Domnul mă va asculta. Și într-o bună zi, visul meu va deveni realitate, așa cum Domnul meu bun și drag mi-a împlinit multe din dorințele aducătoare de mântuire. Și răspunsul nu a întârziat să apară, mai întâi timid, apoi mai sigur, sfârșind prin hotărârea divină pentru mine de a mă „odihni” în chiliuța de aici, din brațele Bunicii, în mănăstirea Saydanaya.

Harul Sfântului Mormânt

Când sunt mai rău și în chinul durerilor, îmi amintesc de nopțile pline de har petrecute în Sfântul Mormânt la Ierusalim și mai prind puțină putere să merg mai departe, sau de mireasma rourării Harului de pe muntele Tabor când, pe vremea mea, norul se pogora din abundență. Și te cuprindea din toate părțile cu bună mireasmă.

S-a împuținat credința noastră și acum aceste minuni, nu le mai vedem în toată abundența lor de altădată. Păi, cum să mai facă Dumnezeu minuni cu așa suflete moarte, fără simțire? Suntem nesimțiți, nu ne mai pasă. Și probabil, mai mult ne osândim dacă vedem și nu facem. Și nu Îl iubim pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu asta cere de la noi – dragostea noastră. Să Îi dăm inimile noastre! Noi nu Îl iubim pe Dumnezeu însă, vrem să fim iubiți de toată lumea.

Am îndrăgit-o mult pe Sf. Ecaterina și Dumnezeu m-a învrednicit să îi port numele. M-a fascinat tot timpul dragostea ei înflăcărată față de Dumnezeu, încât a renunțat la toate podoabele lumii și știința ei, pentru a-I fi mireasă lui Hristos. Să nu avem pretenții mici! Îmi plac oamenii cu pretenția de a ajunge mirese ale Domnului. Ce poate fi mai frumos?

Venirea Sfintei Lumini

Despre venirea Sfintei Lumini de Paști, va mărturisi cu fiori de emoție sfântă: „Am participat de cel puțin 13 ori la acest eveniment de milă extraordinară, unul din cele mai fantastice și mai încărcate de sfințenie evenimente de pe fața pământului. Tresăririle din sufletul nostru când participăm la acest moment, sunt atât de mari, încât ai senzația că se rupe pământul în două.

După ce Patriarhul este percheziționat să nu aibă niciun obiect care provoacă focul, intră în Sfântul Mormânt. În timp ce se roagă, începe să cadă un soi de rouă. Într-un an, am văzut cum a plouat deasupra Sfântului Mormânt, ca o ploaie măruntă de toamnă, cu picături mici, dar care, chiar dacă erau lichide, gălbui-azurii, cuprindeau toată biserica și se transformau apoi în foc divin. Această ploaie s-a așezat pe lespedea Sfântului Mormânt, Patriarhul o ia, o pune într-un Sfânt Potir, aprinde cu ea lumânările, iese afară și spune: «Veniți de luați lumină!»”.

(Extras din cartea „MAICA ECATERINA FERMO. Pagini de Jurnal”)