PĂCATELE PĂRINȚILOR POT AFECTA COPIII | PR. CALCIU

Păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor

Dragilor, vine cineva la mine și mă roagă pe mine să mă rog pentru el că este foarte bolnav și eu zic: „Iertate îți sunt păcatele tale!”. Ce ai înțeles? Ai venit să te rogi, adică să mă rog eu pentru tine și în loc să-ți spun: „Du-te, frate, că te-ai făcut sănătos”, eu spun că-ți sunt iertate păcatele tale. Aceasta pentru că toate bolile noastre vin din păcatele noastre și ale părinților noștri.

Așa cum o boală organică se transmite prin ereditate sau prin viciile părinților noștri: prin beție, prin desfrânare, prin droguri, toate aceste păcate fizice se transmit copiilor noștri în forme mentale și sufletești. Așa se transmit și celelalte păcate. De aceea trebuie să fim foarte atenți cu viața noastră, cu credința noastră, cu relația noastră între soț, soție și copii, ca nu cumva să ajungem să transmitem cine știe ce suferință urmașilor noștri. Și pe urmă strigăm la Dumnezeu: „De ce ne-ai pedepsit copiii?”. Nu Dumnezeu i-a pedepsit, noi i-am pedepsit.

Mântuitorul ierta păcatele spre vindecare

Deci, s-au supărat iudeii care erau acolo și au spus: „Omul acesta spune blasfemii. Cum poate să spună: «Iertate îți sunt păcatele tale», când numai Dumnezeu poate să le ierte?”. Mântuitorul, care știa ce gândesc în mintea lor, S-a întors spre ei și le-a spus: «Pentru ce gândiți cele necuvioase în mintea voastră? Căci ce este mai ușor, să spui cuiva: păcatele tale îți sunt iertate, sau să-i spui: ridică-te, ia patul tău și umblă?». Dar pentru ca să știți că Fiul lui Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele și de a ridica bolile, S-a adresat celui bolnav și i-a spus: «Ridică-te, ia patul tău și umblă!». S-a sculat cel bolnav, și-a luat patul și a plecat.

Sf. Ap. Luca spune că toată mulțimea aceea care era acolo s-a mirat de acest lucru și a dat slavă lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu, prin bunătatea Lui, a dat această putere Fiului Omului, adică lui Iisus Hristos. Pentru noi, lucrul acesta este ușor de înțeles acum: am vorbit despre rugăciunea de intercesiune. De ce a spus Mântuitorul că pentru cei care l-au adus pe El, i-a zis bolnavului: «Ridică-te, ia patul tău și umblă!»? Pentru că cei patru oameni, prin fapta lor, au făcut o rugăciune de intercesiune, de intervenție la Dumnezeu.

Rugăciunea nostră pentru celălalt chiar ajută

Vedeți cât de puternică este rugăciunea noastră pentru alții, mai ales când o facem cu credință, când o facem cu durerea sufletului, pentru un copil rătăcit, pentru o soție care ne-a părăsit sau pentru un soț care ne-a părăsit, pentru părinții care au făcut lucruri rele? Această rugăciune este foarte puternică, dar trebuie să aibă în ea iubirea lucrătoare.

Așa este ușor când afirmăm: „Eu îl iubesc pe aproapele meu”. Nu este vorba despre această iubire teoretică, ea nu are nicio valoare, ci valoarea este a iubirii lucrătoare, adică atunci când ceea ce spui tu are corespondent faptic, căci noi dovedim credința noastră prin faptele noastre. Apostolul Iacov spune așa: «Dovedește-mi mie credința ta din faptele tale și eu îți voi dovedi faptele mele bune din credința mea». Nu merg una fără cealaltă. O iubire fără fapte bune este moartă, iar o faptă bună fără credință este oarbă, ea nu lucrează în sensul iubirii.

Rugăciunea pentru semeni

Să nu obosim niciodată în rugăciunea pentru semenii noștri! Să nu facem diferență între cei care sunt buni și cei care sunt răi, pentru că niciodată nu știm ce este în sufletul omului. Numai Dumnezeu cunoaște sufletul omului. Poate că un om care este rău a avut ceva în viața lui: o frustrare – și frustrarea l-a făcut să fie rău – sau ascunde o rană prin agresivitatea lui.

Totdeauna Biserica este cea care caută în fiecare dintre noi ceea ce este pozitiv, ceea ce constituie fondul nostru bun, originar, creștin-ortodox. Ea cercetează adâncurile sufletului nostru prin preoți, prin episcopi, prin spovedanie, prin discuții personale.

Rugăciunea preotului la Proscomidie

Poate că de multe ori eu, ca preot, citesc pomelnicele o dată la Proscomidie și o dată așa, cu glas tare, pentru ca să vă asociați cu mine, cu rugăciunea mea, când îi pomenesc pe prietenii voștri sau familia voastră. Altfel, rugăciunea cea mai valabilă este acolo, la Proscomidie, în taină, când pregătesc pâinea și vinul pentru trupul și sângele Mântuitorului. Acolo este rugăciunea cea mai puternică. Dar mai citesc o dată pomelnicele cu glas tare, pentru ca să vă aduceți aminte de ei și când zic eu: „Iartă-i pe robii Tăi, cutare și cutare, cu tot neamul lor cel adormit sau viu, cu casele lor”, să vă rugați cu mine, pentru că rugăciunea mea, într-un sens, este rugăciunea unui străin, pe care o fac dintr-o datorie preoțească.

O fac cu dragoste, mărturisesc, cu adâncime duhovnicească, dar sunt mulți, și adeseori inima mea și mintea mea rătăcesc și inima mea este mai puțin înfierbântată și spun cuvintele cu buzele. Deși și rugăciunea cu buzele este mai bună decât o nerugăciune, dar când voi vă rugați cu mine împreună, măcar la pomelnicul vostru, atunci eu simt chemarea voastră, eu simt duhul vostru care se roagă cu mine și simt că nu mai sunt singur în rugăciunea mea.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 44)